| Acțiune pentru combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic. Peste șase metri cubi de lemne confiscate de la un sucevean, în comuna Mihăileni | La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție și cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră au organizat o acțiune, pe raza județului Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în domeniul silvic. |
| | Organizația femeilor social-democrate din Botoșani alături de victimele violenței domestice - FOTOGALERIE | La sfârșitul săptămânii trecute, pe 25 noiembrie cu ocazia zilei internaționale pentru eliminarea violenței asupra femeilor, OFSD Botoșani a organizat o dezbatere la sediul județean al Organizației pentru a trage un semnal de alarmă privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice și pentru a susține... |
| | Bărbat spitalizat după ce a intrat cu mașina într-un copac, la Vârfu Câmpului | Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure și s-a izbit de un copac. S-a întâmplat noaptea trecută, pe raza localității Vârfu Câmpului. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 01:00. |
| | Ședința Comisiei de Dialog Social, cu participarea reprezentanților sindicatelor și angajaților implicați în protestele spontane din ultimele zile - FOTOGALERIE | Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social, în calitate de președinte. |
| |
| Casă din Crasnaleuca în pericol de incendiu din cauza unui coș de fum | O casă din localitatea Crasnaleuca a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum. |
| | Casă la un pas de incendiu din cauza coșului de fum | O casă din localitatea Coșuleni, comuna Bălușeni, a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului... |
| | Polițiști și jandarmi botoșăneni învățați să acorde primul ajutor - FOTO | 192 de polițiști și 80 de jandarmi au participat la instruiri în domeniul acordării primului ajutor. Activitățile de pregătire dedicate personalului... |
| | Bătrân aproape centenar spitalizat din cauza arsurilor! | Un bătrân în vârstă de 99 de ani a suferit arsuri pe mai bine de 30 % din suprafața corpului, în urma unui incendiu produs în locuință. |
| | DOROHOI – Accident rutier grav, cu pagube materiale importante, petrecut în apropierea centrului municipiului - FOTO | Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Dorohoi. În eveniment au fost implicate un camion, un... |
| | „Un cămin sigur pentru copilul tău” - campanie de informare, constientizare și responsabilizare a adulților | Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu îi încuiați... |
| | Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier, petrecut la Concești | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe raza localității Movileni,... |
| | Activități de prevenire desfășurate de jandarmii botoșăneni în cadrul campaniei „Școală în siguranță” | Sute de elevi botoșăneni au participat săptămâna trecută la cele 14 activități de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar, desfășurate... |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor în weekendul care a trecut | În weekendul care a trecut, respectiv zilele de 28 și 29 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat, în sistem integrat, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, fiind organizate 11 acțiuni punctuale în acest scop. De asemenea,... |
|
|
| Patru tineri spitalizați în urma unui accident rutier petrecut la Darabani - FOTO | Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Darabani. |
|
|
| Comunicat Prefectură - Heliportul Botoșani a fost inaugurat - FOTOGALERIE | Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a participat astăzi la evenimentul prilejuit de inaugurarea Heliportului Botoșani, parte a proiectului „The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and... |
|
|
| Casă în flăcări la Brăești, noaptea trecută. Pompierii dorohoieni au intevenit | Un bărbat din localitatea Brăești a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu ce a avut loc noaptea trecută. Acesta a reușit să iasă din casă la timp și să ceară ajutor. |
|
|
| Tânăr manager botoșănean, pe lista candidaților USR la Parlamentul European | Flămânzeanul Eusebiu – Ilie Iftode este pe lista oficială a candidaților USR, așa cum aceasta a fost lansată la sfârșitul săptămânii trecute la București. |
|
|
| Peste 70 de permise de conducere reținute de către polițiști, în weekendul care a trecut. Amenzi de 370000 de lei și cinci persoane reținute | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat, în sisitem integrat, cu sprijinul jandarmilor și a polițiștilor de frontieră, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, fiind organizate 18 acțiuni punctuale în acest scop. De asemenea, în aceași perioadă s-a intervenit... |
|
|
| Casă din Mlenăuți la un pas de catastrofă. Pompierii recomandă curățarea coșurile de fum! | Casa unui bărbat din localitatea Mlenăuți a fost în pericol, seara trecută, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins. |
|
|
| Casă în flăcări la Mileanca, noaptea trecută | Casa unde locuiau doi bătrâni a luat foc, noaptea trecută. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat după ajutor, la pompieri. Tot ei i-au ajutat să iasă din casă. Evenimentul s-a produs în localitatea Mileanca. |
|
|
| Detectoarele de fum și de gaze pot salva vieți! | Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața sau au... |
|
|
| Indisciplina bicicliștilor în atenția polițiștilor botoșăneni | În week-endul care a trecut, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități informativ-preventive în zonele pietonale, din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare indisciplina bicicliștilor. |
|
|
| 150 de femei din comunele Dersca și Vârfu Câmpului au fost sărbătorite de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural - FOTOGALERIE | De Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural, stabilită de Organizația Națiunilor Unite în anul 2008 și care este sărbătorită anual pe data de 15 octombrie, deputatul Alexandra Huțu a organizat în comunele Dersca și Vârfu Câmpului, dezbaterea cu tema "Importanța femeii din Mediul Rural". |
|
|
| Bărbat spitalizat după un accident la munca câmpului | Un bărbat, în vârstă de de 58 de ani, a avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce și-a prins mână într-un utilaj agricol. |
|
|
| Incendiu din cauza unui coș de fum necurățat | Curățați coșurile de fum! Casa unei familii din localitatea Albești a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum. |
|
|
| APEL UMANITAR - Suferința emoționantă a lui David: un bebeluș de un an și 10 luni diagnosticat cu oboseală cronică | La un an și 10 luni, David este captiv în propriul corp. Micuțul a venit pe lume cu o afecțiune gravă ce îl împiedică să își coordoneze mușchii. Din cauza hipotoniei severe băiatul nu poate să își susțină capul ori să stea în șezut, dacă nu este sprijinit de mama lui. Imaginați-vă că încercați să vă ridicați, însă corpul... |
|
|
| Incendiu izbucnit de la un coș de fum | Casa unei familii din localitatea Vlădeni Deal, comuna Frumușica, a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum. |
|
|
| Explozie urmată de incendiu, într-o gospodărie din Zlătunoaia | O bucătărie de vară dintr-o gospodărie din Zlatunoaia a fost distrusă aproape în totalitate în urma unei explozii, urmată de incendiu. |
|
|
| Accident rutier, fără victime, petrecut în comuna Lunca. Șoferul avea o alcoolemie record, de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 8 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului. |
|
|
| Tragediile provocate de jarul căzut din sobă pot fi prevenite! Recomandările pompierilor | Patru persoane au decedat, iar alta a ajuns la spital cu arsuri grave în urma unor incendii generate de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile, iarna trecută. |
|
|
| Comunicat - Caravana USR „Fără păcănele”, la Botoșani | Caravana USR „Fără păcănele” a ajuns în acest sfârșit de săptămână la Botoșani. În cadrul ei, parlamentari USR și reprezentanți ai USR Tineret discută cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copiii și tinerii României și strâng semnături de susținere pentru legile USR care opresc acest fenomen... |
|
|
| Anexă în suprafață de 300 de metri pătrați făcută scrum într-un incendiu petrecut noaptea trecută, în localitatea Mihai Viteazu - FOTO&VIDEO | Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Mihai Viteazu. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 22:00. |
|
|
| Amenzi în valoare de 7000 de lei aplicate de către jandarmi la Zilelel Municipiului Dorohoi. Dosare penale pentru agresiune și deținere de droguri | La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Dorohoi, eveniment public de amploare la care au fost prezenți mii de participanți de toate vârstele. |
|
|
| UPDATE - Accident rutier spectaculos și grav în același timp, petrecut în miez de noapte la ieșirea din Dorohoi - FOTOGALERIE | Un accident rutier spectaculos dar cu consecințe grave, a avut loc noaptea trecută, puțin după ora 12.00 la ieșirea din Dorohoi, mai exact la ieșirea din Satu Nou, la bifurcația drumurilor ce duc spre Darabani și George Enescu. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 359 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|