Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: concurs
Centrului Medical Județean Botoșani angajează!
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor interne, organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de agent I prevăzut în statul de organizare al Centrului Medical Județean Botoșani - Secretariat și Administrativ, prin încadrare directă ca agent de poliție,...
ISU Botoșani - 39 de posturi de soldați profesioniști (servanți), scoase la concurs
Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună - acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.
Lecturi de poezie la Memorialul Ipotești: MARIANA CODRUȚ în dialog cu BOGDAN CREȚU
În cadrul Școlii de vară pentru tineri cercetători filologi (doctoranzi și masteranzi), care a ajuns la ediția a IV-a și se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 27 iunie – 3 iulie 2022, se va organiza o întâlnire cu poeta Mariana Codruț și criticul litera Bogdan Crețu.
ISU Botoșani face angajări. Șapte posturi scoase la concurs, prin încadrare directă!
Începând de luni, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea a șapte posturi vacante (patru de ofițer și trei de subofițer) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Jandarmii prezenți la manifestările organizate în județ, în acest sfârșit de săptămână
Și în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță...
19 posturi de conducător auto, scoase la concurs de către pompieri
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează concurs pentru ocuparea a 19 posturi de conducător...
POSTURI DE ASISTENT MEDICAL, SCOASE LA CONCURS, PENTRU CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN BOTOȘANI
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, organizează...
DOROHOI – Concurs de șah pentru copii, organizat pe pietonal
Asociația Șah Club ,,Orășelul Copiilor’’ București în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și...
Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs mai multe posturi!
Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractuale vacante, perioadă nedeterminată:
Dorohoi - Cântec, joc și voie bună la Festivalul Internațional ,,Mugurelul” Dorohoi, ediția a XVI-a
De peste 15 ani, la Dorohoi, se organizează Festivalul-Concurs Internațional de muzică populară ,,Mugurelul’’. Ediția a XVI-a de anul acesta...
DOROHOI - “Cupa seniorilor” la șah - FOTOGALERIE
Direcția de Asistență Socială Dorohoi a organizat în data de 12 iunie 2022 la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din strada A.I.Cuza nr. 39...
DAS Dorohoi angajează consilier, pe durată nedeterminată!
Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 6 iulie 2022, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier,...
Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi: Coronițele Bucuriei - FOTOGALERIE
Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi a ajuns la momentul bilanțului, când facem contabilitatea cea bună a celor două semestre, ambele interesante, cu provocări din cele mai diverse. Elevii au crescut, s-au înălțat și cu haină de învățături frumoase și valoroase s-au îmbrăcat.
Acțiune de educare preventivă desfășurată de pompierii botoșăneni în comuna Mihălășeni - FOTOGALERIE
Peste 300 de părinți și copii din comuna Mihălășeni au participat, astăzi, la o acțiune de educare preventivă desfășurată de pompierii botoșăneni, în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău! “.
FOTOGALERIE - Pompierii voluntari din Văculești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență
110 pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
DOROHOI - Concurs de șah “Cupa seniorilor”
Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concursul de șah, “Cupa Seniorilor”, care se va desfășura la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din strada A.I.Cuza nr. 39, duminică, 12 iunie 2022 începând cu ora 10.
DAS Dorohoi angajează consilier pe perioadă nedeterminată!
Directia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 6 iulie 2022, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier, pe durată nedeterminată.
Expoziția personală de grafică „Corneliu Dumitriu – șaizeci și opt”
Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă „Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește în perioada 4-20 iunie 2022 expoziția personală de grafică „Corneliu Dumitriu – șaizeci și opt”, eveniment expozițional organizat de City Gallery Botoșani. 
Angajări la Spitalul Municipal Dorohoi!
Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractuale vacante, perioadă nedeterminată:
Medici noi la Spitalul Municipal Dorohoi!
Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi, prin managerul Dr. Andrieș Valerian, are printre priorități, angajarea în cadrul spitalului de personal specializat, medici în specialitățile deficitare si medici în specialități noi în funcție de adresabilitatea pacienților.
Creșteri de pensii și salarii promise de către Guvern
Coaliția de guvernare a decis, luni seară, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice, denumit “Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro, potrivit Guvernului României. Guvernanţii nu au precizat, însă, şi care sunt sursele de finaţare.
Comunicat USR Botoșani: PSD+PNL fac la Botoşani administraţie pe furiş. „Miroase de la o poştă a corupţie, incompetenţă şi practici nedemocratice”
Administraţia locală care conduce judeţul şi localităţile judeţului Botoşani a ajuns la o lipsă de transparenţă a propriei activităţi fără egal în ultima lungă perioadă de timp, iar situaţia, probabil, este la fel şi în alte judeţe ale ţării. Multe primării din judeţ, în frunte cu cele din municipii, dar şi cu Prefectura...
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Vlad Sibechi și Vlad Mușat
Vineri, 20 mai 2022, la ora 11.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” Dorohoi, organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii mai sunt poeții Vlad Sibechi (Suceava) și Vlad Mușat (Ploiești). Evenimentul va avea loc în incinta...
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - Școală ambasador a Parlamentului European. Activități dedicate zilei de 9 Mai - Ziua Europei - FOTOGALERIE
Coordonat de către Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Asociației APDD-Agenda 21, programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor.
DOROHOI – Copiii dorohoieni sărbătoriți în acest an timp de cinci zile. Vezi programul manifestărilor
Săptămâna jucăriilor (1 - 5 iunie). 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului trebuie să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, jocuri şi distracţii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări.
Vrei să devii detectiv particular? I.P.J. Botoșani organizează examen pentru atestare profesională
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 329/2003 cu modificările și completările ulterioare referitoare la dobândirea calității de detectiv particular, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, organizează în ziua de 10 iunie 2022, ora 10:00, examen....
The Track Namibia, o nouă provocare pentru pompierul maratonist Iulian Rotariu
Iulian Rotariu se află în fața unei noi provocări. La nici patru luni de la câștigarea ultramaratonului NOMAD din Laponia Finlandeză, unde alergat non-stop 237 de kilometri în 48 de ore, la temperaturi de minus 40 de grade, pompierul botoșănean dorește să-și depășească limitele în deșertul Namib, la plus 50 de grade.
Expoziția de pictură „Anotimpuri”, găzduită de Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani
Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 1-15 mai 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziția „Anotimpuri”, prezentând lucrări de pictură semnate de Angela Hreniuc, din Botoșani.
Jandarmii botoșăneni fac recrutări. Vezi locurile disponibile
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2022 la 12 instituții de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Examen pentru viitorii jandarmi
42 de tineri botoșăneni susțin sâmbătă, 09 aprilie, proba scrisă în vederea admiterii la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni.
8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor
Instituția Prefectului județul Botoșani, prin Biroul județean pentru romi, sprijină Asociația Comunităților Marginalizate ACM, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și Școala Gimnazială Nr. 2 Botoșani, în organizarea Zilei Internaţionale a Romilor, în data de 8 aprilie 2022, dedicată Copiilor refugiați din Ucraina.
Primăvara se numără olimpicii la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi
“Nimeni nu le posedă pe toate dar, cu siguranță, fiecare copil are ceva de spus într-o direcție sau alta.” (prof. univ. dr. Constantin Cocoș)      În fiecare primăvară se întrezăresc mugurii performanţelor şcolare la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi. E sezonul olimpiadelor şcolare organizate sub egida Ministerului...
Ziua Mondială a Poeziei la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în data de 21 martie 2022, o serie de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei.
Asociatia Buzzmedia - 11 ani de jurnalism sărbătoriți printr-un concert rock
Weekendul care urmează este unul aniversar pentru redacția Buzz, deoarece se împlinesc în această perioadă 11 ani de jurnalism pentru copii și adolescenți la Botoșani.
Pagina 16/36  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
614
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
380
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
379
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord