Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: donare
Peste 60 de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren ce transporta armament
Patru lăzi în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament de la Zărneşti spre Bulgaria, dispariţia fiind semnalată în Gara Stăneşti din judeţul Giurgiu. Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.
Numărul poliţiştilor inculpaţi pentru corupţie s-a triplat în primul semestru 2011 faţă de 2010
Numărul angajaţilor MAI învinuiţi pentru infracţiuni de competenţa DGA a crescut cu 81% în primul semestru din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce numărul cadrelor MAI inculpate s-a triplat, potrivit unui raport al Direcţiei.
Traficanţi prinşi de poliţiştii de frontieră şi mascaţi, cu focuri de armă
Poliţiştii de frontieră, în colaborare cu lucrători din cadrul D.G.I.P.I. şi D.G.A., sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., în urma unor supravegheri operative, au organizat prinderea în flagrant a unei grupări infracţionale organizate care acţiona în sfera contrabandei cu ţigări din Ucraina. În cadrul acţiunii au fost...
Totul despre mazilirea lui Vanghelie
Nu vreau să plec în vacanță fără să rezolv o problemă importantă!. Așa a sunat anunțul lui Victor Ponta, în ședința Comitetului Executiv, spre orele tîrzii ale după-amiezii, care a prefigurat căderea titanului de la București, Marian Vanghelie, de la înălțimea funcției sale. Și a rezolvat-o, mai sec și rapid decît și-ar fi...
Probleme în PSD-Marian Vanghelie, înlocuit de Victor Ponta la şefia organizaţiei din capitală
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că, "pentru perioada preelectorală", Organizaţia PSD Bucureşti va fi condusă de un Birou coordonator format...
DIICOT: Percheziţii în judeţul Botoşani şi alte şase judeţe pentru prinderea unor evazionişti cu cereale
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează miercuri 31 de percheziţii domiciliare...
Prevederi din proiectul de revizuire a Constituţiei, neconstituţionale
Curtea Constituţională a decis, vineri, că sunt neconstituţionale prevederi din proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele...
9 percheziţii domiciliare şi 3 reţinuţi pentru furturi de un miliard şi jumătate
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi jandarmi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au descins...
Oaspeţi din Turcia şi Bulgaria la reuniunea finală a unui proiect educaţional, la Şcoala nr.8 Mihail Kogălniceanu
Şcoala nr. 8 Mihail Kogălniceanu a găzduit reuniunea finală din cadrul proiectului multilateral Comenius Roads to the Roots. Reuniunea s-a desfăşurat...
Senatul dezbate luni moţiunea simplă “Politica externă este a României, nu a PDL
Plenul Senatului va dezbate luni, începând cu ora 15,00, moţiunea simplă intitulată ''Politica externă este a României, nu a PDL'', a anunţat miercuri,...
Un dorohoian a fost ales preşedintele Clubului Studenţilor Liberali din judeţ
Dorohoianul Cristian Enea, student în cadrul unei Universităţi din Iaşi, a fost ales la sfârşitul săptămânii trecute în funcţia de preşedinte...
Descinderi ale mascaţilor la Dorohoi, urmate de punerea în executare a 29 de mandate de aducere, pentru procurare, deţinere şi vânzare de droguri
Cinci persoane sunt urmărite penal pentru procurare, deţinere şi vânzare de droguri, iar alte 27 sunt învinuite de comiterea infracţiunilor de cumpărare,...
Cătălin Flutur, reales preşedintele organizaţiei judeţene în uralele a sute de PDL-işti
În aproximativ o oră de la începerea procesului de vot la consiliul de coordonare al PDL s-a anunţat că primarul de Botoşani a redevenit preşedintele organizaţiei judeţene. Din cei 548 de delegaţi, 542 şi-au exprimat opţiunea. Dintre aceştia 539 au votat pentru şi numai trei împotrivă. Anunţul a fost întâmpinat cu urale de către...
PDL-iştii au devansat cu o zi data alegerilor. Boc şi Udrea vin la Botoşani
Întrunit sâmbătă în şedinţă, Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) din PDL Botoşani a hotărât să schimbe data la care va avea loc conferinţa judeţeană. Astfel, dacă iniţial ea trebuia să aibă loc duminică 17 aprilie, s-a decis reprogramarea pentru sâmbătă 16 aprilie.
Simulare de cutremur la Botoşani în prezenţa prefectului
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani organizează miercuri, 30 martie 2011, între orele 13.00 – 15.00, un exerciţiu specific de cooperare cu forţe şi mijloace în teren la S.C. Modern Calor S.A. Botoşani. Acţiunea se înscrie în programul anual de pregătire şi se va desfăşura sub coordonarea...
Superacţiune SRI-Poliţie-DIICOT în judeţ, şase arestări şi 17 percheziţii
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu poliţişti de frontieră, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au destructurat un grup infracţional constituit din 13 persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, de provenienţă Republica Moldova, informează Botoşăneanul.
Hală clandestină de producere a alcoolului depistată de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani impreuna cu ofiteri de politie Judiciara din cadrul I.P.J. Suceava si I.P.J. Botosani, Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul Anticoruptie Judetean Botosani, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Botosani, Detasamentul Politiei de Interventie Rapida...
Organizaţia locala a PD-L are o nouă conducere
Medicul Valerian Andrieş este de pe data de 12 decembrie, noul preşedinte a organizaţiei locale a Partidului Democrat Liberal (PD-L). El a fost ales în unanimitate de cei 125 de delegaţi
Pagina 17/17
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
780
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
609
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
376
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
373
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
372
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
371
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
342
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord