| Bicicliști din Ungheni așteptați să sosească în fața primăriei Dorohoi - FOTO | Dorohoienii sunt așteptați astăzi, în jurul orei 17.00, în număr cât mai mare, să-i întâmpine pe cei aproape 30 de locuitori ai municipiului Ungheni, din Republica Moldova, participanți la maratonul pe bicicletă, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. |
| | Bărbat din Botoșani reținut pentru agresiune sexuală! | La data de 21 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. |
| | Efective de jandarmi sporite pentru a face față multitudinii de manifestări publice din acest weekend | Diversitatea manifestărilor publice organizate la sfârșitul acestei săptămâni a determinat suplimentarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, angrenate în misiunile de asigurare a ordinii publice, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru participanți. |
| | Tânăr din județ trimis în judecată după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri | Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal în care, la data de 14.09.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în... |
| |
| Tinerii instituționalizați din Dorohoi consiliați de către polițiști cum să evite consumul de droguri | La data de 20 septembrie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean... |
| | Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | La data de 20 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi,... |
| | Lemne confiscate la Ștefănești | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit miercuri, 20 septembrie, pentru control, pe drumul național D.N. 24 C, în orașul... |
| | Bărbat din Mileanca reținut după ce a furat și ulterior sacrificat în curte o vacă | La data de 20 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore,... |
| | USR Botoșani: Economia românească, lovită din greu de guvern. Creșterea taxelor va exploda prețurile din nou! | Noile măsuri fiscale, anunțate de Guvernul Ciolacu, vor lovi crunt mediul privat! Cel mai tare vor fi afectate microîntreprinderile, care ar putea plăti... |
| | Fermierii pot depune cereri pentru subvenția suplimentară de 2 lei pe litrul de motorină utilizată în agricultură | Senatorul Lucian Trufin aduce la cunoștința fermierilor oportunitatea de a solicita subvenția-bonus în valoare de 2 lei pe litru de motorină utilizată... |
| | O femeie din Republica Moldova depistată în ședere ilegală de către polițiștii de imigrări | O femeie din Republica Moldova aflată în ședere ilegală a fost depistată ieri de polițiștii de imigrări din Botoșani. Femeia a fost îndrumată... |
| | 3 Sud Est și Feli&Band, în concert la Zilele Municipiului Dorohoi. Vezi programul complet | Primăria și Consiliul Local Municipal pregătesc un eveniment special în zilele de 29 - 30 septembrie și 6 octombrie sub numele de „Zilele Municipiului... |
|
|
| Bărbat căutat de autoritățile italiene pentru viol, lipsire de libertate și furt, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova căutat de autorităţile din Italia, care este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra unei persoane și bunurilor ei, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| Urmărit pentru spargeri de locuinţe în Portugalia, depistat de poliţiştii de frontieră botoșăneni, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un cetăţean cu dublă cetăţenie, bulgară şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Portugalia pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| Și-a reparat singur mașina avariată după un accident. Acum s-am ales cu dosar penal | La data de 19 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism care avea modificări vizibile ale caroseriei la partea din față, condus de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Două persoane reținute de către polițiști pentru proxenetism | Marți, 19 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, un tânăr de 20 de ani, din județul Iași și o femeie de 54 de ani, din comuna Corni, bănuiți de comiterea infracțiunii de proxenetism. |
|
|
| Amenzi în valoare de aproape 50000 de lei aplicate de către polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale și au intervenit la 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Accident rutier la Dorohoi. Un camion s-a oprit într-o casă, șoferul a fost spitalizat - FOTO | Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp la intersecția străzilor Sfântul Ioan Românul cu Horia, din Dorohoi. |
|
|
| Armă neletală și muniția aferentă, fără documente justificative, reținute la intrarea în țară de la un cetățean german | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un cetățean german care intenționa să introducă în țară o armă din categoria armelor neletale și muniția aferentă acesteia, fără să dețină documentele necesare prevăzute de lege. |
|
|
| Bărbat drogat ridicat de jandarmi din centrul Botoșaniului | Comportamentul bizar al unui tânăr, precum și țigara cu miros înțepător pe care acesta o fuma, i-a determinat ieri după-amiază pe agenții unei firme de securitate să solicite telefonic prezența unui echipaj de jandarmerie pe strada Unirii din municipiul Botoșani. |
|
|
| COD GALBEN de vânt, în tot județul Botoșani, până în această seară | Județul Botoșani se află sub o avertizare meteorologică COD GALBEN de la ora 13:40, până la ora 19:00. Meteorologii anunță intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55...60 km/h. |
|
|
| Bărbat sancționat pentru nerespectarea legii privind transportul lemnelor | La data de 18 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 38 de ani, din județul Suceava. |
|
|
| Canotoarea Manuela Gabriela Lungu, din Coțușca, omagiată astăzi la Prefectură - FOTOGALERIE | Momente festive astăzi la Instituția Prefectului – Județul Botoșani. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, i-a oferit astăzi o plachetă onorifică canotoarei Manuela Gabriela Lungu în semn de recunoștință pentru activitatea sportivă excepțională și pentru promovarea județului Botoșani la nivel național și internațional.... |
|
|
| Peste 50 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale și au intervenit la 55 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Comunicat CJ - Modernizarea Drumului Strategic se apropie de final | Lucrările la Lotul 2 al Drumului Strategic s-au finalizat! Constructorul Lotului 2 al Drumului Strategic a notificat Consiliul Județean că a terminat lucrările pe toată lungimea de 51,194 de kilometri. De asemenea, inspectează lucrarea pe întreaga sa lungime și finalizează toate documentele pentru ca, în cel mai scurt timp, să emită ultimele... |
|
|
| APEL UMANITAR - Intervenție chirurgicală de urgență. 36.000 de euro, prețul pus pe viața unui copil de 14 ani - FOTO | În inima unei mame singure bate un curaj de nezdruncinat și o iubire necondiționată pentru fiica ei. Povestea lor este una de sacrificiu, luptă și speranță, o poveste care vorbește despre forța extraordinară a dragostei părintești și a determinării de a depăși orice obstacol. |
|
|
| Festivalul Internațional „George Enescu” la Botoșani | În contextul ediției curente a Festivalului Internațional „George Enescu” (27 august – 24 septembrie 2023), una dintre manifestările culturale și artistice de înaltă ținută incluse anul acesta în programul oficial al prestigiosului eveniment se va desfășura în localitatea natală a marelui muzician român, la Liveni (comuna George... |
|
|
| Furaje distruse într-un incendiu! | Aproximativ 30 de tone de furaje au fost distruse în această dimineață, în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Cotârgaci. |
|
|
| Peste 600 de locuri de muncă în județ în această săptămână | Un număr de 605 locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână, la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici. |
|
|
| Persoană care vindea țigări de contrabandă sancționată de către jandarmi | În acest sfârșit de săptămână, efectivele de jandarmerie, în cooperare cu lucrători de poliție și pompieri, au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale la manifestările publice cu caracter religios, cultural-artistic sau sportiv desfășurate în județul Botoșani, în urma misiunilor executate fiind înregistrate doar ocazional... |
|
|
| DOROHOI - Aproximativ 1000 de elevi, cadre didactice și angajați din structurile primăriei, au participat la ecologizarea diverselor zone din municipiu - FOTOGALERIE | Primăria Municipiului Dorohoi, alături de instituțiile subordonate acesteia, Direcţia de Asistenţă Socială, S.C. Servicii Publice Locale S.R.L. cât şi de unităţile de învățământ din municipiu, s-au alăturat şi în acest an campaniei „Let’s do it, România!”, în data de 17 septembrie 2023, cu scopul de a participa la o amplă... |
|
|
| DOROHOI - Astăzi a fost inaugurat ambulatoriul Spitalului Municipal. Valoarea investiției, inclusiv echipamentele medicale, se ridică la 47 de milioane de lei - VIDEO&FOTOGALERIE | La aproximativ doi ani de la începerea lucrărilor, astăzi a fost inaugurată clădirea ambulatoriului Spitalului Municipal Dorohoi. Lucrările de reabilitare a clădirii, demarate în luna august 2021 și finalizate în urmă cu puține zile, au fost în valoare de 17 milioane de lei. La această sumă se adaugă dotările cu aparatură medicală,... |
|
|
| DOROHOI - Agresor imobilizat de un jandarm aflat în timpul liber | Ieri după-amiază, în jurul orei 13.00, pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, un subofițer jandarm a observat cum un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani amenința cu o piatră de mari dimensiuni un alt bărbat, mai în vârstă, iar cel din urmă încerca să se ferească. |
|
|
| Sancțiuni în valoare de aproape 180.000 de lei aplicate unor agenți economici din județ care comercializează gaz petrolier lichefiat (GPL). Rezultatele controalelor analizate într-o ședință la Prefectură | În această dimineața, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, a avut loc o ședință de analiză a rezultatelor intermediare a controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiile publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 613 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 379 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|