| Buget fără precedent alocat agriculturii și industriei agroalimentare. „Avem treabă!” | Anul 2023 se anunță de bun augur pentru fermierii, producătorii și procesatorii din industria agroalimentară, întrucât suma totală a creditelor bugetare alocate Ministerului Agriculturii a crescut cu 7,19% față de anul anterior, iar Programul Național Strategic va fi operaționalizat cu o finanțare de 15,8 miliarde de euro. |
| | Anunț de comemorare la împlinirea unui an de la decesul medicului Ovidiu Alexa | Un gând pios de recunoştinţă şi de aducere aminte la comemorarea unui an de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost domnul doctor ALEXA OVIDIU-NICOLAE, medic coordonator al Compartimentului Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. |
| | Alexandra Huțu: Sfârșitul de an a adus vești bune pentru 20 de localități din județul Botoșani | Deputatul PSD Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat pentru finanțare 24 de proiecte, în valoare totală de peste 59 de milioane de lei, depuse de 20 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani, care... |
| | Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică | Anunţ pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism privind introducere teren partial in intravilan in vederea construirii unei Locuinte cu dotari complementare, imprejmuire teren si anexe generat de terenul inscris in CF 54801 cu acces din D.E. 699/1 |
| |
| Primăria Dorohoi - Anunţ dezbatere publică! | Anunț pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism privind introducere teren partial in intravilan in vederea construirii... |
| | Dorohoienii și locuitorii comunelor Broscăuți și Șendriceni, rămân mâine fără apă din cauza unei avarii | Din cauza unei avarii produse pe conducta din PEHD Ø 400 mm, localizată pe B-dul Victoriei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani anunță întreruperea furnizării... |
| | Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen | România a ratat din nou aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat joi la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei... |
| | Primăria Dorohoi - Anunț LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a... |
| | Primăria Dorohoi - Au început înscrierile pentru participarea la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă | Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică a început pregătirile pentru o nouă ediție a Festivalului... |
| | Mesaj de condoleanțe din partea conducerii CSM Box Dorohoi la moartea antrenorului coordonator Savin Duțu |
| | Dorohoian mort din cauza neglijenței constructorilor. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă - FOTOGALERIE | Un dorohoian, în vârstă de 64 de ani, a murit în chinuri la doar câțiva metri de casă. El a căzut în șanțul de scurgere a apei, de pe marginea... |
| | Tragic! Femeia din Botoșani dată dispărută a fost găsită. Decedată! | Femeia din municipiul Botoșani, dată dispărută de către autorități în cursul zilei de astăzi a fost găsită fără suflare. |
|
|
| Polițiștii botoșăneni alături de elevii Colegiului „Grigore Ghica” din Dorohoi, pentru promovarea siguranței | În perioada 14-21 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității au fost prezenți alături de elevii Colegiului Național Grigore Ghica Dorohoi în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare pe tema prevenirii victimizării minorilor prin infracţiuni informatice, activități care se vor desfășura... |
|
|
| Alexandra Huțu: „Din 5 decembrie se pot depune la Ministerul Familiei cererile pentru includerea în Programul național de susţinere a natalităţii" | „Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat că pe 5 decembrie va fi deschiderea oficială a programlui de fertilizare pentru susținerea cuplurilor și femeilor singure care doresc să aibă copii. Așa cum am promis în urmă cu două săptămâni am revenit cu detaliile privind lansarea acestui program de stimulare a natalității.... |
|
|
| Codul galben de ceață a fost prelungit până la ora 20:00! | Anunțat inițial până la ora 17.00, codul galben de ceață a fost prelungit de către meteorologi până la ora 20.00. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Începe programul de stimulare a natalității prin decontarea procedurilor de fertilizare: sprijin de 15000 de lei pentru femeile între 20 și 45 de ani” | Regulamentul programului social de creștere a natalității a fost publicat pentru consultare, iar timp de 10 zile cei interesați pot trimite orice sugestie cu privire la acest regulament. Ulterior, Ministerul Familiei va anunța data deschiderii înscrierilor, dar până atunci tinerii își pot pregăti dosarele. |
|
|
| ECLIPSĂ parțială de SOARE, în 25 octombrie. Fenomen vizibil și în România. LISTA: Momentele în care începe în principalele orașe | Pe 25 octombrie 2022 va avea loc Eclipsa parțială de Soare, anunță reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Aceasta va fi vizibilă ca parțială din România, în jurul prânzului, relatează botosani24.ro |
|
|
| Elevi învățați să salveze vieți și în vacanță - FOTOGALERIE | Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în situații critice pentru tine ori pentru alții este foarte important. La fel de important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, să fie anunțate de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează! |
|
|
| Femeie dată dispărută. Cine a văzut-o, să anunțe poliția! | La data de 23 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 59 de ani, din comuna Durnești, a părăsit domiciliul cu o zi în urmă, 22 octombrie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele” | În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul PSD Lucian Trufin, care a vorbit... |
|
|
| DOROHOI – Regulamentul privind organizarea și exploatarea sistemului de parcări și măsurile de aplicare în cazul parcării neregulamentare pe domeniul public sau privat, în dezbatere publică | Anunț - proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și exploatarea parcărilor publice și de reședință de pe raza municipiului Dorohoi, județul Botoșani |
|
|
| Alexandra Huțu: „Din 1 noiembrie se lansează Programul de conectare la alimentare cu apă și canalizare pentru accesul la utilități al persoanelor cu venituri mici” | Administrația Fondului pentru mediu a anunțat public în urmă cu o zi lansarea primei etape din Programul Național de Redresare și Reziliență privind managementul apei, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea conectărilor la apă și canalizare publică a locuințelor familiilor și persoanelor care în prezent nu au acces la aceste... |
|
|
| Lucian Trufin: Fermierii afectați de seceta pedologică vor fi despăgubiți | La propunerea ministrului Agriculturii, Petre Daea, Guvernul României va aloca fondurile necesare pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi înființate în toamna anului trecut au fost afectate de calamități, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin. |
|
|
| DOROHOI - Anunț privind acordarea tichetelor sociale pentru grădiniţă aferente lunii septembrie 2022 | Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă, acordate în baza Legii 248/2015, privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| DOROHOI - În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinței | ... |
|
|
| Lucian Trufin: „Județul Botoșani va mai avea încă 3 amenajări de irigații - Săveni-Sârbi, Hănești-Dângeni și Cămătărești Aval!” | În ultimele 3 decenii, într-o scurtă perioadă de doar 3 ani (2017-2019) s-au investit sume importante din bugetul național în vederea reabilitării amenajărilor de irigații din toată țara, măsură concretizată și prin reabilitarea celor 4 amenajări de irigații din județul Botoșani, respectiv Horia-Liveni-Manoleasa, Ripiceni-Stânca,... |
|
|
| FOTO - Polițiștii botoșăneni alături de copii pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație | La data de 4 octombrie 2022, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani şi ai Serviciului Rutier Botoşani au fost alături de 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, din cadrul Centrului Educaţional SC MISCHA KIDS SRL, din municipiul Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi ... |
|
|
| De ziua orașului, dorohoienii din cartierul Plevna rămân fără apă! |
|
|
| DOROHOI - Anunț privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri | Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 04.10.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna august 2022, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Programele pentru tineri și familii, Student Invest și Family Start, pot fi accesate de botoșăneni” | Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a anunțat astăzi că au fost publicate în Monitorul Oficial normele de funcționare ale celor două programe guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, dedicate susținerii financiare a tinerilor și familiilor la început de drum. Ambele proiecte au fost inițiate și susținute... |
|
|
| Lucian Trufin: „Senatul susține activitățile agricole, prin plafonarea prețului la energia furnizată fermelor și operatorilor din industria alimentară” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, anunță noi facilități pentru agenții economici care activează în agricultură și industria alimentară, aprobate la nivelul camerei parlamentare pe care o reprezintă. Proiectul de lege propus de Senat vizează includerea acestor categorii economice în rândul beneficiarilor... |
|
|
| Festival Național de Folclor în memoria lui Ioan Cobâlă | Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează în zilele de 29 și 30 septembrie prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Cobâlă”. |
|
|
| Dan Șlincu: „Odată cu intrarea PSD la guvernare, Autostrada Moldovei-A7, începe să prindă contur” | Deputatul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu a anunțat astăzi că Ministerul Transporturilor a reușit să mențină cadența finalizării procedurilor, astfel încât să se deschidă cât mai rapid șantierele de lucru pe Autostrada Moldovei. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunț privind scutirea majorărilor de întârziere la plata impozitelor și taxelor locale |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 426 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 388 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 382 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 368 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 331 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 326 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|