Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: practica
Se cunosc orașele care vor găzdui turneele naționale la minifotbal
Luni, Comitetul Executiv al Federației de Minifotbal din România a decis orașele care vor găzdui anul acesta turneele finale pentru Cupa României și respectiv Campionatul Național. Ca urmare a creșterii numărului de jucători de minifotbal la nivel național, peste 30.000 de practicanți, dar și al succesului echipei naționale pe plan european,...
Patru persoane salvate de pompieri cu ATV-ul pe șenile
O gravidă cu sarcina la termen și trei copii, cu vârste între 6 luni și 4 ani, din satele Timuș (comuna Avrămeni) și Zoițani (comuna Adășeni) care aveau nevoie de spitalizare au fost transportați la unitatea spitalicească din Săveni cu ajutorul ATV-ului pe șenile și a autospecialei de transport personal și victime multiple.
Un sector de drum naţional şi şapte drumuri judeţene închise încă circulaţiei la ora 18.00
În ultimele 10 ore, drumarii au reuşit să deszăpezească aproape 90 km de drumuri naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Botoşani, peste 70 de km de drumuri naţionale şi aproape 20 km de drumuri judeţene.
Misiuni de salvare dificile în ultima zi. Au fost salvate 221 de persoane, 139 sunt cazate în diferite locaţii din judeţ
În ultimele 24 de ore, judeţul Botoşani s-a aflat sub incidenta a trei coduri, respectiv Cod Galben de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, Cod Portocaliu de vânt puternic şi ninsori şi Cod Galben de vânt puternic. Botoşănenii au resimţit din plin efectele fenomenelor prognozate, în mod deosebit de ninsoarea viscolită cu viteză...
Ponta vrea ca noua Constituţie să prevadă posibilitatea confiscării averilor nejustificate
Proiectul de revizuire a Constituţiei va trebui să prevadă şi posibilitatea confiscării averilor nejustificate, conform practicii europene, iar actele...
Alte persoane salvate de pompieri şi jandarmi din nămeţi
În cursul acestei dimineţi, pompierii şi jandarmii botoşăneni au continuat misiunile de salvare, începute în noaptea de vineri spre sâmbătă,...
Ministrul Stroe vrea modificarea examenului pentru permis auto. Vezi în ce constă!
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, propune modificarea procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere auto sau moto. Printre...
Comunicat jandarmerie - SESIUNEA DE ADMITERE - 2013
E timpul să te gândeşti la viitorul tău. Şi tu poţi fi colegul meu. Dacă îţi doreşti un mediu de muncă dinamic, un loc de muncă stabil, este...
Campanie de informare, consiliere, orientare profesională și medierea muncii pentru persoanele de etnie romă
În vederea punerii în practică a acțiunilor cuprinse în Planul de acțiune pentru îmbunătățirea situației romilor din județul Botoșani, Agenția...
Taximetrist ucis de polei sub un cap de pod
Un bărbat în vârstă de 52 de ani şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă în localitatea Stânceşti, comuna Mihai Eminescu. Botoşăneanul,...
Cod galben fără drumuri impracticabile la Botoşani
151 de oameni şi 83 de utilaje au patrulat în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru menţinerea în circulaţie a drumurilor din judeţ. Ninsoarea...
Elevi jandarmi în stagiu de practică la Botoşani, Dorohoi și Săveni
În perioada 07.01. – 15.02.2013, 20 de elevi din anul doi de studiu de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Petru Rareş Fălticeni, instituţie...
Bărbat înjunghiat din Bodeasa, adus cu ATV-ul pe şenile la ambulanţă
Un bărbat de 37 ani, din satul Bodeasa, oraşul Săveni, care prezenta o plagă tăiată în zona cervicală (veche de trei zile), a fost adus la ambulanţă cu ATV-ul pe şenile. Miercuri seară, familia acestuia a solicitat un echipaj medical pentru a-l transporta la spital, susţinând că se simte rău. Întrucât drumul care leagă satul Bodeasa...
Stadiul lucrărilor de deszăpezire
În cursul zilei de joi echipajele şi utilajele de intervenţie au reuşit să reducă substanţial lungimea drumurilor naţionale şi judeţene care, din cauza zăpezii erau la ora 8 dimineaţă impracticabile. Astfel, la ora 17, Secţia de Drumuri Naţionale raporta că au fost deblocaţi 29 de kilometri pe singurul drum naţional ce a mai rămas...
Bolnavi aduşi la spital cu ATVM-ul
Doi bărbaţi de 70 respectiv 62 de ani, din satul Borzeşti, comuna Ungureni, unul care avea nevoie de dializă, celălalt cu retenţie acută de urină, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate cu ajutorul pompierilor botoşăneni şi mureşeni
Prezenţă românească la o conferinţă dedicată minifotbalului desfăşurată la Amsterdam
Săptămână trecută la Amsterdam a avut loc cea mai importantă conferință dedicată dezvoltării fotbalului la nivel internațional, The International Football Development. Singurul român invitat la acest eveniment a fost Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România, dar și al European Minifootball Federation.
Fetiţă cu arsuri din Drăguşeni, adusă la Botoşani cu ATV –ul pe şenile şi ATVM-ul
O fetiţă, în vârstă de 3 ani, din comuna botoşăneană Drăguşeni, cu arsuri pe 15% din suprafaţa corporală, a fost salvată, în seara zilei de luni, de către pompierii din Botoşani şi Mureş, după o misiune extrem de dificilă. Din cauza drumului troienit şi condiţiilor dificile ce îngreunau misiunea de salvare, echipajele...
Bolnavă adusă la Botoşani cu ajutorul ATV –ului pe şenile şi a ATVM-ului
Tânăra care a născut în cursul zilei de duminică la Spitalul din Săveni, a ajuns la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani, după o misiune extrem de dificilă a pompierilor din Botoşani şi Mureş. În jurul orei 11.00, medicul care o supraveghea a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al...
Copil cu arsuri transportat la spital cu elicopterul SMURD
Un băieţel, în vârstă de 9 luni, din comuna botoșăneană Mitoc, care a suferit arsuri de gradul II pe faţă şi picioare, a ajuns la spital după o operațiune de salvare extrem de dificilă în care au fost implicați pompieri, drumari, medici de pe amulanță și un elicopter SMURD și care a durat aproape 24 de ore.
Minifotbalul apreciat la nivel european
În această săptămână la Amsterdam va avea loc cea mai importantă conferință dedicată dezvoltării minifotbalului la nivel internațional. Singurul român invitat la acest eveniment este Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România, dar și al European Minifootball Federation.
Vladimir Oseţchi, candidat PRM: Am votat pentru mine. Doresc o schimbare majoră care nu a fost făcută de 22 de ani
Candidatul pentru Camera Deputaţilor din partea PRM pe Colegiul Dorohoi, botoşăneanul Vladimir Oseţchi, a fost primul dintre candidaţi care şi-a exprimat votul. El a ajuns de la Botoşani în jurul orei 10,30 şi a votat la Secţia nr. 86 din incinta Colegiului Naţional Grigore Ghica Voievod, legea permiţâmd ca un candidat, să voteze în oricare...
Secţii de votare verificate de pompieri
Aproape 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare.
Băsescu: Când vine la mine, Ponta e ca un pisicuţ. Ponta răspunde: Pisica blândă zgârie rău
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta e ca "un pisicuţ" atunci când vine la Palatul Cotroceni, afirmând totodată că aceasta este "mitoman", "cum e Crin Antonescu bolnav de somn". În replică, Victor Ponta îi răspunde că pisica blândă zgârie rău şi recomandă jurnaliştilor să-l întrebe pe preşedinte...
Minifotbalul își continuă dezvoltarea la nivel european
Anul 2012 reprezintă un an istoric pentru minifotbal la nivel european. După ce în luna martie a anului 2012 se puneau bazele European Minifootball Federation, în luna septembrie se organiza la Chișinău cel mai important eveniment al minifotbalului european la care au participat 16 țări, miniEURO Moldova 2012, competiție câștigată chiar...
Gunoierele din Dorohoi monitorizate prin satelit
Cele patru maşini de colectat gunoiul, din parcul auto al societăţii Servicii Publice Locale (SPL), subordonată Consiliului Local Dorohoi, au fost dotate cu sisteme GPS de urmărire prin satelit. Conducerea societăţii spune că prin această măsură doreşte să eficientizeze activitatea de colectare a deşeurilor. Programul este unul pilot şi...
LUCIAN BUTE l-a învins pe rusul DENIS GRACEV după 12 runde la Montreal. BUTE: Mi-am recăpătat încrederea, aveam nevoie de meciul ăsta
LUCIAN BUTE l-a învins pe rusul DENIS GRACEV după 12 runde, în meciul de box desfăşurat, duminică, la Centre Bell din Montreal, primul disputat de român după înfrângerea în faţa britanicului Carl Froch, în mai. BUTE devine deţinător al centurii NABF la categoria semigrea.
Andronescu: Emitem OUG pe Bacalaureatul profesional, nu mai e timp pentru aprobare în Parlament
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că a decis redactarea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind Bacalaureatul profesional după ce a constatat că prin procedura parlamentară măsura nu ar intra în vigooare în timp util. Andronescu a criticat modul în care a fost amânată la nivelul Camerei Deputaţilor...
Romanii din Statele Unite contesta nominalizarea candidatului ARD Eugen Roventa la Senat pe diaspora
Pe data de 28 octombrie Consiliul Roman American a adresat urmatoarea scrisoare presedintilor de partide componente ale Aliantei Romania Dreapta (ARD) prin care protesteaza public fata de modul “netransparent in care domnul Eugen Roventa a fost nominalizat pentru Senat colegiul 2 diaspora, se arată într-un comunicat de presă transmis către Realitatea...
Viceprimarul Constantin Bursuc şi-a renovat biroul din primărie pe cheltuiala sa
La patru luni de la instalarea în funcţie, viceprimarul Constantin Bursuc a reuşit să-şi renoveze biroul. Deşi această intenţie viceprimarul a anunţat-o încă din luna iulie, punerea în practică a fost întârziată din cauză că biroul situat la etajul întâi a primăriei a fost ocupat timp de două luni de controlorii Curţii de Conturi....
România trece la ORA DE IARNĂ în noaptea de sâmbătă spre duminică
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Guvernul face curăţenie în pieţe: La tarabe vor fi vândute doar legume şi fructe româneşti, de producător
Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comeţul "la negru".
Diplomele universităţilor acreditate din România vor fi recunoscute în Franţa, afirmă ministrul Andronescu
Diplomele univeristăţior acreditate din România vor fi recunoscute în Franţa şi invers, după ce Parlamentul va ratifica tratatul semnat joi, la Bucureşti, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin.
Ponta cere ca Legea Bacalaureatului profesional să fie susţinută în continuare, în pofida lui Băsescu. "Preşedintele din când în când îşi doreşte să fie prim-ministru"
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu "îşi mai doreşte din când în când să fie prim-ministru".
Modificări la plata RCA: Păgubiţii vor solicita daune propriilor asigurători, nu la companiile şoferilor vinovaţi
Şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite din vina altor conducători auto urmează să fie despăgubiţi de proprii asigurători RCA, nu de societăţile care au emis poliţele RCA ale vinovaţilor, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Cornel Coca-Constantinescu.
Pagina 18/22  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
780
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
371
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
357
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
341
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord