Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: SCA
Proiectil găsit în gospodăria unui localnic din Bucecea
Descoperire mai puţin obişnuită, joi, la Bucecea, unde un bărbat a găsit un element de muniţie în timp ce săpa în grădină.
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Botoşănenii în topul câştigătorilor
Cei mai mulţi câştigători la Loteria fiscală, respectiv 709 din cei peste 4.200 înregistraţi până miercuri, sunt din judeţe ale Moldovei - Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, iar cei mai puţini, 307, sunt din Oltenia - Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.
Afectaţi de incendii şi în a treia zi de Paşti
Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată şi acţiunea intenţionată sunt cauzele care au generat trei incendii, în a treia zi de Paşti, la Măşcăteni (comuna Albeşti), Puţureni (comuna Coţuşca) şi Dămideni (comuna Româneşti).
Şi noi putem salva vieţi! Donează 2% pentru SMURD
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în colaborare cu „Fundaţia pentru SMURD” derulează până pe 25 mai 2015, o campanie de informare a cetăţenilor judeţului cu privire la posibilitatea direcţionării a 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţii Serviciului Mobil de Urgenţă...
28 de incendii în numai patru zile
Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, utilizarea instalaţiilor electrice cu...
Sfaturi pentru un Paşti fără incendii
Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale şi cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea preparatelor,...
Scandal financiar în Republica Moldova sau cum să furi 1 miliard de dolari
Procurori anticorupție, parlamentari și chiar detectivi financiari americani caută de săptămâni întregi urmele a 1 miliard de dolari care s-au evaporat...
Păgubiţi de foc
Două familii, una din Ibăneşti, cealaltă din Cerneşti (comuna Todireni), au fost păgubite de foc de 3.500 de lei. La atât se ridică valoarea pagubelor...
Deputatul PSD Tamara Ciofu susține elaborarea de politici publice pentru incluziunea socială a romilor
Cu ocazia zilei de 8 aprilie, care marchează “Ziua Internațională a Romilor”, deputatul PSD Tamara Ciofu atrage atenția autorităților publice...
Strategia pentru romi implementată cu greutate
Prefectul Costică Macaleţi solicită instituţiilor publice implicate în implementarea Strategiei de incluziune a cetăţenilor români aparţinând...
Maşini distruse în urma unor incendii
Două autoturisme, unul parcat în curtea unui localnic din Bucecea, celălalt aflat în trafic pe raza comunei Vlădeni, au fost distruse, parţial,...
Peste 160 de intervenţii ale pompierilor săptămâna trecută
Săptămâna trecută, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit...
Deputatul PSD Tamara Ciofu susține introducerea în Noul Cod Fiscal a scutirii de impozit pentru părinţii copiilor cu handicap
Deputatul Tamara Ciofu împreună cu parlamentarii Andrei Dolineaschi și Doina Federovici au depus, miercuri 1 aprilie a.c. la Comisia pentru Buget de la Senat mai multe amendamente la Codul Fiscal prin care părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat și încadrați în gradul I de invaliditate vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădire,...
Jandarmi botoşăneni avansaţi în grad de Ziua Jandarmeriei - FOTOGALERIE
Manifestările dedicate sărbătoririi a 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au adus, vineri, 3 aprilie a.c., oaspeţi de seamă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Jandarm botoşănean declarat "Jandarmul de onoare al anului"
Joi, 02 aprilie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au avut loc manifestările festive dedicate sărbătoririi a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Jandarmeria Română – 165 de ani de existență
165 de ani pot părea puțini, privind din perspectiva istoriei, dar pentru Jandarmeria Română reprezintă o perioadă de timp încărcată de evenimente și schimbări profunde.
19 misiuni pentru pompierii botoşăneni în prima zi din aprilie
În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 19 situaţii de urgenţă, astfel: stingerea a trei incendii, două intervenţii pentru înlăturarea elementelor de construcţie de pe faţada unor blocuri din municipiul Botoşani care prezentau pericol pentru trecători, trei alte intervenţii şi acordarea primului...
Guvernul face reglaje la ANAF: Activitatea unei firme, suspendată doar la diferenţă de 300-500 lei
Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate.
Dolineaschi despre Țurcanu: Și-a trădat partenerii politici și proprii colegi sau prieteni
Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat într-un comunicat de presă că disensiunile recente din interiorul organizației județene a PNL marchează sfârșitul liberalismului din Botoșani.
Participare numeroasă la Bursa locurilor de muncă organizată de DAS Dorohoi - FOTOGALERIE
Aproximativ 150 de dorohoieni aflaţi în căutarea unui loc de muncă au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Bursa locurilor de muncă organizată de Direcţia de Asistenţă Socială, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană intitulat „Centre de Consiliere, Mediere şi Formare Profesională – CCMPF”.
Spectacol fotbalistic la Dorohoi. FCM-ul a câştigat cu 4-1 în faţa celor de la CS Baloteşti
FCM Dorohoi a realizat astăzi cel mai bun meci din acest sezon de Liga a II-a. Echipa pregătită de Vespazian Colban s-a impus cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei CS Baloteşti într-un meci în care ambele formaţii au mai irosit câte patru ocazii mari de gol.
Focuri scăpate de sub control
La Cătămărăşti Deal ( comuna Mihai Eminescu) şi Văculeşti, două focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe cca. 18 ha.
Bombă de aruncător găsită în gospodăria unui localnic din Ştefăneşti
Descoperire mai puţin obişnuită astăzi, la Bobuleşti ( oraşul Ştefăneşti), unde un bărbat a găsit un element de muniţie în timp ce făcea curăţenie în spatele unor anexe din gospodărie.
Poliţişti din judeţ avansaţi în grad, cu prilejul Zilei Poliţiei Române
Mai mulţi angajaţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au fost avansaţi în grad, la termen şi înainte de termen, pentru rezultate deosebite, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
Ţigarete de contrabandă ascunse într-un Mercedes descoperite cu ajutorul câinelui Nakabu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, în colaborare cu lucrători vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, 8.680 ţigarete, ascunse în interiorul unui autoturismul marca Mercedes Benz, înmatriculat în R. Moldova.
Prefectul a declanşat verificările pentru „Luna curăţeniei”
Prefectul Costică Macaleţi a emis ordinul pentru declanşarea acţiunilor cuprinse în „Luna curăţeniei”.
Şeful postacilor PDL a recunoscut că încasa bani la negru de la partid. Cum funcţiona reţeaua folosită Udrea
Cristi Călugăru, cel care a coordonat echipa de postaci a PDL Bucureşti, a recunoscut la o emisiune TV că a încasat bani la negru de la partid pentru activitatea depusă, 5.000 de lei fiind trecuţi pe cartea de muncă, iar diferenţa până la 3.000 de euro fiind primită în mână.
Audi A4 căutat în Italia, depistat la Botoşani
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au întocmit dosar penal unui cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Italia, ce figura ca fiind bun căutat în vederea confiscării.
Bărbat din Cristineşti omorât de fiu cu un cuţit
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din localitatea Cristineşti, a murit sâmbătă după-amiaza, cel care i-a curmat viaţa fiind chiar fiul său, în vârstă de 29 de ani.
Dragnea: PSD trebuie să respingă categoric comunismul, să spună tinerilor că au fost minţiţi
Cauza principală a eşecului PSD la alegerile prezidenţiale este înţelegerea greşită a conceputului de stânga, partidul fiind confundat deliberat cu o formaţiune pro-sovietică şi etichetat nejustificat drept "comunist", fiind nevoie de delimitarea de alte doctrine, a afirmat Liviu Dragnea.
Nissan X-Trail cautat in Italia depistat la S.P.F. Dorohoi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal unui cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Italia ce figura ca fiind bun căutat în vederea confiscării.
O armă cu aer comprimat şi muniţia aferentă confiscată la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de contrabandă calificată, unui bărbat, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în autoturismul căruia a fost descoperită o armă cu aer comprimat şi o cutie cu alice.
Traian Băsescu audiat la Parchetul ICCJ ca suspect în dosarul de şantaj. Fostul preşedinte a fost huiduit
Traian Băsescu a fost audiat, miercuri, la PICCJ, ca suspect în dosarul care Gabriela Firea îl acuză de şantaj, fostul preşedinte fiind huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat "PMP şi ticălos, ai întors ţara pe dos" şi "Spune, Băse, adevărat, câţi dolari pe flotă ai luat". Traian Băsescu a plecat de la PICCJ după aproximativ...
Incendiu la Broscăuţi provocat de o lumânare uitată aprinsă
O casă dezafectată de pe raza comunei Broscăuţi a luat foc, cel mai probabil, de la o lumânare aprinsă uitată lângă materiale combustibile. S-a întâmplat marţi seară, după ora 23.00.
Pagina 184/268  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
495
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
436
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
407
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
345
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
329
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
316
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
309
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord