| Arestat pentru încălcarea obligațiilor controlului judiciar | La data de 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de către Judecătoria Botoșani, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Copălău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. |
| | Bărbat din Pomârla reținut de către polițiștii dorohoieni. Acesta a condus cu o alcoolemie record, a făcut un accident rutier și a refuzat testarea alcooltest | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Pomârla, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. |
| | Tânăr reținut pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din comuna Prăjeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. |
| | Bărbat reținut pentru trafic de droguri de risc și operațiuni cu produse psihoactive - FOTO&VIDEO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a... |
| |
| Dorohoian reținut de către polițiști după ce a intrat cu toporul într-un local, a amenințat și a făcut scandal - VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din Dorohoi,... |
| | Bărbat din Darabani reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul având o alcoolemie record - VIDEO | La data de 4 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 53 de ani,... |
| | Tânăr din Dorohoi reținut după ce a furat o mașină din Mihăileni și a condus-o fără a avea permis | La data de 1 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr,... |
| | Bărbat cu permisul anulat, scos cu forța din mașină și reținut de către polițiști - VIDEO | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Vorona, cercetat... |
| | Acțiune în forță a poliției la Ștefănești. Peste 100 de forțe de ordine angrenate - VIDEO | Astăzi, începând cu ora 06:00, peste 100 de forțe de ordine acționează în orașul Ștefănești, pentru identificarea și tragerea la răspundere... |
| | Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce a condus cu o alcoolemie record | La data de 28 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore,... |
| | Botoșănean reținut de către polițiști după ce a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de... |
| | A încălcat ordinul de protecție provizoriu. Acum polițiștii botoșăneni l-au reținut | La data de 16 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui... |
|
|
| Dărăbănean reținut pentru conducerea sub influența alcoolului. Avea o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 16 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din localitatea Darabani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe pe drumurile publice. |
|
|
| Două femei reținute de către polițiști după ce au furat un portofel și au folosit fără drept un card bancar | La data de 05 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane de 30, respectiv 43 de ani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul... |
|
|
| Reținut pentru tentativă la tâlhărie calificată | La data de 28 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Copălău, județul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată. |
|
|
| Tânăr din Hudești cercetat după ce a fost prins conducând cu permisul suspendat | La data de 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, în localitatea Darabani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Hudești. |
|
|
| Șofer din Darabani reținut pentru 24 de ore. A fost depistat conducând sub influența alcoolului | La data de 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 34 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie | La data de 21 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. |
|
|
| Tânărul din Cristinești care și-a bătut cei doi copii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile | La data de 21 ianuarie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Cristinești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. |
|
|
| Tânăr din Cristinești reținut de către polițiști după ce și-a bătut familia | La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Cristinești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. |
|
|
| Reținut pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier | La data de 22 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea... |
|
|
| Tânăr arestat preventiv după ce a ucis cu bestialitate câinele unui consătean - VIDEO | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Todireni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și violare de domiciliu. |
|
|
| Arestat pentru 30 de zile în urma săvârșirii infracțiunii de evadare | La data de 9 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile față de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare.... |
|
|
| Arestat pentru 30 de zile după ce a accidentat mortal un biciclist și a comis mai multe infracțiuni | La data de 7 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea accidentului. |
|
|
| Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 20 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din județul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. |
|
|
| Tâlhar din Dorohoi reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă | La data de 16 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
|
|
|
| Tânăr dorohoian reținut de polițiști după ce a lovit cu sălbăticie un alt tânăr, tot din Dorohoi | La data de 15 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. |
|
|
| Dorohoian reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului | La data de 14 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului. |
|
|
| Bărbat din Hilișeu-Horia reținut pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 14 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hilișeu-Horia au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. |
|
|
| Bărbat din Vorona arestat pentru 30 de zile pentru violență în familie | La data de 14 noiembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării... |
|
|
| Tânăr reținut pentru tentativă de furt și furt calificat | La data de 8 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la furt și furt calificat.
|
|
|
| Tânăr arestat pentru că nu a respectat măsura controlului judiciar | La data de 10 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare au propus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, în cazul unui tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.... |
|
|
| Bărbat din Vlădeni reținut de polițiști după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie record | La data de 10 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Vlădeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
|
|
|
| Rezidențe pentru scriitori, artiști și cercetători, oferite de Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” oferă anual rezidențe pentru scriitori, artiști și cercetători, în baza dosarelor de concurs. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|