Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: consum
VIDEO - Incendiu la Balinți, comuna Havârna. Bucătărie de vară aprinsă de un scurtcircuit
Bucătăria de vară a unui localnic din Balinți, comuna Havârna, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață. Deși erau acasă, proprietarii au observat incendiul când ardea întreaga construcție.
25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual
7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori.
Incendii la Vorniceni și Rădeni din cauza instalațiilor electrice defecte - FOTO
Două familii din Vorniceni și Rădeni (comuna Frumușica) au avut de suferit în urma unor incendii, produse duminică după-amiază.
,,Adolescență fără delincvență", campanie de prevenire a faptelor antisociale în rândul elevilor, organizată de jandarmii botoșăneni
În această după-amiază, la sediul Instituției Prefectului - Județul Botoșani, s-a desfășurat o activitate de prevenire a faptelor antisociale în rândul elevilor, în cadrul campaniei ,,Adolescență fără delincvență".
Voluntariatul în context European, activitate cu multă energie la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE
Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) de la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a organizat marți, 17 mai 2022, activitatea...
Efective de jandarmi suplimentate pentru Zilele municipiului Botoșani
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani,...
The Track Namibia, o nouă provocare pentru pompierul maratonist Iulian Rotariu
Iulian Rotariu se află în fața unei noi provocări. La nici patru luni de la câștigarea ultramaratonului NOMAD din Laponia Finlandeză, unde alergat...
Ziua Europei, marcată la Instituția Prefectulu
Luni, începând cu ora 11.00, în clădirea Palatului Administrativ din Botoșani, în sala “Nicolae Iorga” se va desfășura o acțiune festivă...
Dezbatere despre voluntariat cu membrii clubului de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani
Sâmbătă, 7 mai, la clubul de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, constituit la inițiativa doamnei profesoare Alina Iosub,...
Șoferi depistați sub influența alcoolului. Li s-au întocmit dosare de cercetare penală
La data de 3 mai 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe Drumul Sătesc DS 244, din comuna...
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentului de energie
Direcţia de Asistență Socială anunță ca începând cu data de 03.05.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna martie 2022, conform prevederilor...
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție!
La data de 25 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore,...
Case distruse în urma unor incendii - FOTO
...
Fenomenul consumului de droguri văzut prin ochii tinerilor
Anturajul, curiozitatea dar şi inabilităţile emoţionale îi aruncă pe tineri în capcanele consumului de droguri. Cauzele fenomenului, aşa cum sunt înţelese şi văzute de noile generaţii, au fot dezbătute în ultimele zile de aproape 1000 de elevi ai Colegiului Naţional „A.T.Laurian”, sub îndrumarea specialiştilor Centrului de Prevenire,...
DAS Dorohoi: În atenția persoanelor care NU au ridicat tichetele sociale
Direcția de Asistență Socială anunță că în această perioadă continuă Campania ”Solidaritate pentru comunitate” - distribuirea tichetelor sociale conform HCL nr. 24 din 24.02.2022 privind  acordarea unor beneficii de asistență socială din bugetul local, sub forma de tichete sociale pentru achiziționarea de bunuri și servicii,...
Întâlnire între elevi și jandarmii din Săveni în cadrul unor activități preventiv-educative
În această după-amiază, jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni s-au întâlnit cu elevi Grupului Școlar ,,Dr. Mihai Ciucă", în cadrul unor activități preventiv-educative.
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentului de energie
Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 30 martie 2022 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru perioada februarie 2022 - martie 2022 și suplimentul de energie pentru luna februarie 2022, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea...
Familie din Dorohoi condamnată din cauza etnobotanicelor
Trei membri ai unei familii din Dorohoi au fost condamnați la închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce s-au apucat să vândă etnobotanice. Este vorba de soții Mihai și Sonia Cobzaru, și fiica acestora, Camelia Cobzaru, care, potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Botoșani, în urmă cu aproape cinci ani au fost ridicați de polițiștii...
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale
U.A.T Dorohoi prin Direcţia de Asistență Socială începe Campania ,,Solidaritate pentru comunitate” - distribuirea tichetelor sociale conform HCL nr. 24 din 24.02.2022 privind acordarea unor beneficii de asistenta sociala din bugetul local, sub forma de tichete sociale pentru achizitionarea de bunuri si servicii, pentru pensionarii sistemului...
Casă în flăcări, la Pădureni, din cauza unui scurtcircuit
Casa unui bărbat din localitatea Pădureni a fost cuprinsă de flăcări în urma producerii unui scurtcircuit. S-a întâmplat aseară. Alarma a fost dată puțin după ora 20.00.
Botoșăneni arestați preventiv, în urma unui flagrant, pentru trafic de droguri
La data de 9 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a două persoane, din municipiul Botoșani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea...
Patru incendii, într-o zi, în județ. Unul dintre incendii s-a petrecut în Dorohoi
Duminică, 06 martie a.c., pe raza județului Botoșani s-au înregistrat patru incendii. Evenimentele au avut loc în localitățile Cătămărăști Deal, Mlenăuți, Dorohoi și Burlești.
Primăria Dorohoi - Comunicat de presă
Primăria Municipiului Dorohoi intenţionează să depună proiecte de renovare energetică a clădirilor rezidenţiale, cu costuri 0 (zero) pentru proprietari prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R), care se adresează doar proprietarilor care îşi constituie asociaţii sau celor care sunt deja în asociaţii. Lista lucrărilor...
Măsurile Ministerului Agriculturii susțin concret fermierii români!
Guvernul României a decis în ședința din data de 2 februarie, aprobarea a două acte normative ce instituie o serie de măsuri de suport financiar a legumicultorilor și a cultivatorilor de usturoi, pentru anul 2022. A fost alocată astfel, suma de 247,2 milioane lei pentru susținerea sectorului legumicol, cele două programe adresate fermierilor...
Cel puțin două incendii pe zi stinse de pompierii botoșăneni, în prima lună a anului
În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 75 incendii, cu 66% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Șofer sub influența drogurilor și fără permis depistat de către polițiștii dorohoieni
La data de 29 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Răchiți.
Bărbat drogat și cu permisul suspendat depistat conducând în centrul Botoșaniului
La data de 20 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Hlipiceni.
Bărbat reținut ce și-a bătut fiul în vârstă de 14 ani
La data de 20 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 45 de ani, din comuna Hlipiceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
42 de sancțiuni, în valoare de peste 18.000 de lei, aplicate de polițiștii botoșăneni într-o singură zi
La data de 15 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, polițiști locali și jandarmi au organizat o acțiune în municipiul Botoșani, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea...
Opt persoane și-au pierdut viața în incendii, anul trecut
Opt persoane și-au pierdut viața, anul trecut, în urma unor incendii violente. Jarul căzut din sobă, coșul de fum neprotejat, lumânări aprinse lăsate nesupravegheate, fumatul în locuri nepermise sau mijloace de încălzire electrice amplasate necorespunzător față de materiale combustibile au provocat aceste tragedii, în județul Botoșani....
Acțiune de informare desfășurată de către polițiștii rutieri
Joi, 06 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de informare a cetățenilor, în cadrul proiectului Educație rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, care se derulează la nivelul Inspectoratului General...
Pompierul botoșănean, Iulian Rotariu, câștigătorul Roadsign Continental Challenge, pentru al doilea an consecutiv
Plutonierul adjutant Iulian Rotariu, a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun ultramaratonist care a participat la competițiile extreme organizate de Canal Aventure, în ultimii trei ani.
Consumatori de droguri prinși de jandarmi, în centrul Botoșaniului
Cinci bărbați, care au coborât brusc dintr-o mașină în momentul în care au observat autospeciala Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au atras atenția jandarmilor prin graba cu care încercau să se îndepărteze.
Parlamentarii PSD Botoșani: Am votat azi Bugetul pe 2022
Parlamentul României a aprobat astăzi bugetul pentru anul 2022. Cel mai important obiectiv atins de PSD: venituri mai mari pentru jumătate din populația țării! Toți copii și pensionarii vor avea mai mulți bani în buzunar în anul care vine. Cei cu pensii mici și consumatorii vulnerabili de energie vor primi sume suplimentare pentru a face...
Pagina 20/42  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
781
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
610
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
376
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
376
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
372
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
343
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord