| Elevi dorohoieni, pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE | Peste 50 de elevi din județ au participat, sâmbătă, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
| | Un copil și un tânăr, spitalizați în urma unui accident rutier produs în Botoșani | Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Doboșari din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
| | Bărbat decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins casa! | Un bărbat, în vârstă de 69 ani, din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a decedat după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. S-a întâmplat noaptea trecută. |
| | Accident rutier dramatic, pe raza comunei Roma. O femeie a decedat iar fiul său a fost spitalizat - FOTO | O femeie a decedat, iar fiul ei a ajuns la spital, în urma unui accident rutier care s-a produs, în această după-amiază, pe raza comunei Roma. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
| |
| Grenadă defensivă, care putea exploda oricând, descoperită de un localnic din Văculești - FOTO | O grenadă de mână defensivă a fost descoperită, în această după-amiază, de un localnic care desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea... |
| | Proiectil de calibrul 100 mm descoperit pe un câmp din județ. Pirotehnicienii ISU Botoșani au intervenit - FOTO | În timp ce desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea Sapoveni, comuna Ungureni, un bărbat a observat un obiect ce părea a fi un proiectil.... |
| | Grenadă defensivă din primul război mondial, în stare de funcționare, descoperită pe un drum din Cândești | O grenadă de mână defensivă a fost găsită pe raza satului Cândești, în această după - amiază. Un localnic a descoperit muniția pe un drum... |
| | Bătrân din Cătămărăști Deal spitalizat în urma unei explozii provocată de o acumulare de gaze | Un bătrân, în vârstă de 77 ani, din localitatea Cătămărăști Deal, a ajuns la spital cu arsuri după ce, în încăperea unde locuia, a avut loc... |
| | Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTOGALERIE | Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor... |
| | Dorohoian carbonizat în propria locuință, în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Dorohoi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, situată pe strada Sf.... |
| | Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani - FOTOGALERIE | Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal... |
| | Bucătăria unei case distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit | Bunurile din bucătăria unei case din localitatea Miletin au luat foc, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, în sesiunea aprilie – iunie 2023. Astfel, vor fi scoase la concurs 275 de locuri de subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri de maistru militar... |
|
|
| 68 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în patru zile | Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 14 – 17 aprilie a.c., pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
|
|
| Misiunile pentru salvarea persoanelor înzăpezite pe drumurile naționale și județene, continuă | Două femei, de 19 și 55 de ani, din localitățile Bădiuți și Mihălășeni, care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, au fost transportate la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani de pompieri, cu autospeciala de transport personal și victime multiple. |
|
|
| Boxă incendiată în urma unui scurtcircuit - FOTO | Un incendiu violent s-a produs, astăzi, la prânz, într-o boxă amenajată la parterului unui bloc de pe strada Primăverii din municipal Botoșani. Locatarii de la etajul I au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la 112. |
|
|
| Codul Roșu de viscol și ninsori abundente a fost prelungit până astăzi la ora 10.00 | Cod Roșu de vânt și ninsori abundente pentru mai bine de jumătate din județul Botoșani, până la ora 10.00. |
|
|
| Femeie salvată de pompieri, după o luptă cu nămeții care a durat mai bine de zece ore - FOTO&VIDEO | O femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU - SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore. Pentru a duce la bun sfârșit misiunea, pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic... |
|
|
| ALERTĂ!!! COD ROȘU de vânt și ninsori abundente pentru județul Botoșani, până mâine dimineață, la ora 04.00. Populația a fost alertată prin sistemul RO-ALERT | Fenomene prognozate: viscol puternic, cu rafale de 75 - 85 km /h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, vizibilitate redusă, spre zero. |
|
|
| Peste 70 de persoane, rămase înzăpezite pe drumurile județului, au fost salvate de către pompieri. Pe unele tronsoane de drumuri, stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate. Cursurile școlare au fost suspendate în tot județul, pentru mâine, 6 aprilie. Vezi drumurile din județ închise temporar - FOTOGALERIE&VIDEO | 72 de persoane din mai multe autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, în ultimele ore. Șapte dintre ele au fost cazate la Primăria Mihălășeni, iar două la Primăria Unțeni. O parte din misiunile din teren au fost coordonate de prefectul județului, Sorin Cornilă.... |
|
|
| „MAI uniți pentru viață”: Pompierii au donat sânge - FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni s-au alăturat campaniei de donare de sânge „MAI uniți pentru viață”, inițiată de Instituția Prefectului – Județul Botoșani. Aceștia au răspuns apelului lansat de organizatori, care și-au propus stabilirea unui calendar al donării programate, astfel încât, în fiecare zi, în perioada 31 martie – 07 aprilie... |
|
|
| Femeie din Flămânzi decedată într-un incendiu care i-a distrus casa | O femeie de 54 de ani, din localitatea Flămânzi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa. S-a întâmplat în această noapte. |
|
|
| Proiectile explozive anihilate în poligonul militar de la Copălău - FOTO | Două proiectile explozive, calibru 75 mm, au fost distruse prin explozie controlată, astăzi, în poligonul militar de la Copălău. Operațiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a ISU Botoșani. |
|
|
| Cinci incendii din cauza coșurilor de fum. Unul dintre ele la Dorohoi | Casele a cinci familii din localitățile Chițoveni, Dorohoi, Ștefănești și Havârna au fost în pericol, în această dimineață, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. |
|
|
| Incendii de vegetație uscată la Arborea și Tudor Vladimirescu | În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în localitățile Arborea și Tudor Vladimirescu. |
|
|
| DOROHOI - Tatăl, fiul de doi ani și cățelul familiei, salvați de către pompierii dorohoieni dintr-un lift rămas blocat | Pompierii dorohoieni au intervenit astăzi, contracronometru, în jurul orei 13.00, pentru deblocarea dintr-un lift a unui tată împreună cu fiul, în vârstă de doi ani și a câinelui familiei. |
|
|
| Incendii de vegetație uscată la Hudești și Adășeni | Vegetația uscată de pe aproximativ zece hectare a ars în urma a două incendii produse pe raza localitățiilor Hudești și Adășeni, seara trecută. |
|
|
| Proiectil exploziv descoperit astăzi în județ - FOTO | Un proiectil exploziv a fost găsit, astăzi, în apropierea localității Buda. |
|
|
| Incendiu de vegetație uscată. Intervenție dificilă a pompierilor | Aproximativ un hectar de vegetație uscată și stuf au ars, în această noapte, pe un câmp de la marginea localității Vlăsinești. Incendiul se manifesta în mai multe focare, departe de locuințe sau alte proprietăți. |
|
|
| Locuință afectată de un incendiu, la Horodiștea | Casa în care locuiau două familii din localitatea Horodiștea a luat foc, aproape de miezul nopții, cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. |
|
|
| Cod galben de vânt în județ | Meteorologii au actualizat prognoza meteo și spun că până mâine dimineață, la ora 04.00, în județul Botoșani, vântul va sufla cu 50-65 km/h, iar pe arii restrânse 70 km/h. |
|
|
| Casă din Rădăuți Prut făcută scrum, în miez de noapte | Casa unui bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Rădăuți Prut a luat foc, noaptea trecută, aproape de miezul nopții, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. Când și-a văzut locuința în flăcări, proprietarul a ieșit imediat și a cerut ajutor, însă flăcările s-au extins rapid. |
|
|
| Tone de furaje arse într-un incendiu | Aproximativ trei tone de furaje, depozitate într-o gospodărie de pe strada Tunari, din municipiul Botoșani, au ars în urma unui incendiu. |
|
|
| Exercițiu de evacuare în caz de cutremur, la Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani - FOTO | Peste 50 de elevi și cadre didactice au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Botoșani. La activitate au participat copiii din două clase. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 613 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 379 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|