| Permise de conducere false, având destinația Belgia și Germania, descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați din Republica Moldova asupra cărora, la controlul de frontieră, s-a descoperit câte un permis de conducere fals. |
| | Acțiune a polițiștilor din Dorohoi soldată cu amenzi de peste 30.000 de lei | La data de 10 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea victimizării prin accidente rutiere. |
| | Bărbat condamnat la 11 ani de închisoare depistat și escortat la penitenciar | La data de 7 februarie 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Avrămeni au reușit identificarea unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Avrămeni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
| | A găsit un permis fals, a uitat să-l predea și s-a ales cu un dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui georgian asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals. |
| |
| Șoferi din Dorohoi și Botoșani sancționați pentru conducere agresivă | În zilele de 4 și 5 februarie 2023, polițiștii rutieri au sancționat 3 conducători auto din municipiul Dorohoi și din municipiul Botoșani pentru... |
| | Depistat la volan, la Stânca, cu permisul de conducere suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un microbuz,... |
| | Barurile și discotecile din județ „călcate” de polițiști. Aceștia au aplicat sancțiuni de aproximativ 60.000 de lei în trei zile | În zilele de 3 – 5 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică... |
| | Accident rutier fără victime. Unul din șoferi era băut. Polițiștii au fost sesizați prin112 | La data de 2 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Tulbureni, din... |
| | Razie a polițiștilor rutieri din județ. Au fost aplicate amenzi de peste 20.000 de lei - FOTO&VIDEO | La data de 2 februarie 2023, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare... |
| | Dorohoian prins la volan, pe Bulevardul Victoriei, cu alcoolemie record | La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, un autoturism condus... |
| | Acțiuni ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 34 de evenimente, dintre care 30 au fost semnalate prin apel 112 și au fost sesizați cu privire... |
| | Accident rutier fără victime. Unul dintre șoferi era băut | La data de 30 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din... |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor în urma sesizărilor la numărul de urgență 112 | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 41 de evenimente sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. |
|
|
| Peste 40 de conducători auto au fost testați alcoolscopic în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere | La data de 28 ianuarie 2023, în intervalul orar 18:00-23:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea acidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice. |
|
|
| Sucevean depistat la Trușești conducând sub influența alcoolului. Polițiștii i-au întocmit dosar penal | La data de 28 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282 A, în comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, din județul Suceava. |
|
|
| Bărbat din Curtești prins conducând sub influența alcoolului | La data de 29 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 207 N, din comuna Curtești, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Mulțumiri scrise adresate de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani unor cetățeni | Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a oferit diplome de recunoștință unor cetățeni ai municipiului Botoșani pentru spiritul civic de care au dat dovadă în momentul în care au asistat la comiterea de fapte antisociale. |
|
|
| Tânăr depistat conducând fără permis | La data de 27 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Albești, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Bărbat din Hilișeu Horia, condamnat pentru ucidere din culpă, identificat și escortat la penitenciar de către polițiști | La data de 27 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au reușit identificarea unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Hilișeu Horia, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Șofer din Bucecea prins băut la volan pe un drum din Leorda | La data de 25 ianuarie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 66 A, în comuna Leorda, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din orașul Bucecea. |
|
|
| Tânăr depistat conducând fără permis, un moped neînmatriculat | La data de 24 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Albești, un moped, condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate. |
|
|
| A prezentat la controlul de frontieră, la PTF Stânca, un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, în siguranță.
|
|
|
| Camion fără drept de circulație pe drumurile publice, descoperit în trafic, la PTF Stânca, de către polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a fost depistat în trafic, conducând un autovehicul care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. |
|
|
| Peste 200 de sancțiuni, în valoare de peste 100.000 de lei, aplicate de către polițiștii din județ într-o zi |
|
|
| A condus cu permisul anulat și sub influența alcoolului, a făcut și accident. Acum este reținut de polițiști | La data de 6 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Aproape 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei, aplicate de către polițiști în prima zi a anului | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| Bărbat reținut pentru accidentarea a două persoane, fiind sub influența alcoolului | La data de 30 decembrie 2022 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. |
|
|
| Tânăr depistat la volan, deşi nu deţinea permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, depistat conducând un autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere. |
|
|
| EXCLUSIV – SURSE: Comisarul șef de poliție Toader Buliga la un pas de șefia IPJ Botoșani. La concurs, contracandidații săi nu au trecut de nota 5 | Comisarul șef de poliție Toader Buliga, actualul împuternicit la șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a obținut notă de trecere la concursul organizat de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) miercuri, 21 decembrie, pentru ocuparea funcției vacante de inspector șef al IPJ Botoșani. |
|
|
| Familie cu șase copii, rămasă fără casă în urma unui incendiu, ajutată de jandarmi și educatoare - FOTO | Miercuri după-amiază, jandarmii au vizitat o familie din comuna Coșula, împreună cu doamnele educatoare de la Grădinița cu program prelungit nr. 19 Botoșani. |
|
|
| Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină acest drept | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. |
|
|
| Tânăr fără permis de conducere depistat la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, care nu deţinea permis de conducere, aflat la volanul unui autoturism. |
|
|
| Mesaj de mulțumire adresat de către conducerea Spitalului Municipal Dorohoi la sfârșit de an! | Sfârşitul unui an reprezintă de fiecare dată un moment în care se pot aduna la un loc obiective, realizări, neîndepliniri şi speranţe de viitor. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 434 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|