| Razie de amploare în tot județul | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști rutieri, de investigații criminale, acțiuni speciale, precum și a celor din cadrul subunităților de poliție și a jandarmilor au organizat o acțiune de amploare pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în segmentul... |
| | Bărbați reținuți pentru fraude privind asigurările | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciunea privind asigurările, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanelor bănuite... |
| | Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi organizează o nouă seară duhovnicească | Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi îi invită pe credincioșii din municipiu și din împrejurimi la o seară duhovnicească deosebită, ce va avea loc, duminică, 23 noiembrie, în Catedrala din Dorohoi, începând cu ora 17.00. Evenimentul este organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor... |
| | DOROHOI - Voluntari instruiți în privința dezastrelor și a situațiilor de urgență, în cadrul unui proiect transfrontalier - FOTOGALERIE | Timp de patru zile, 12 elevi ai Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, în calitate de voluntari, au participat la sesiuni de instruire privind comportarea în timpul și după producerea unor dezastre și măsurile ce trebuie luate în cazul unor situații de urgență. |
| |
| Aproape 360 de locuri de muncă vacante, în această săptămână, prin AJOFM | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 17.11.2025, în evidențele Agenției... |
| | Spitalul Municial Dorohoi angajează asistent medical generalist, pentru secția chirurgie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Comunicat PSD - Valeriu Iftime își acoperă incompetența administrativă cu proiectele și viziunea fostei conduceri a Consiliului Județean și ale municipalității botoșănene - FOTO | În primul său an de mandat ca președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime a spulberat toate iluziile pe care le-a livrat botoșănenilor... |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Georgică Manole – Costel Zăgan | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, joi,... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează contabil. Vezi condițiile concursului | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Amenzi consistente aplicate de către polițiști la Flămânzi | La data de 16 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează economist | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu participă la Conferința Mondială pentru Dezvoltarea Telecomunicațiilor, alături de președintele ANCOM | Senatorul botoșănean Cătălin Silegeanu participă, alături de președintele ANCOM Valeriu Zgonea, la Conferința Mondială pentru Dezvoltarea Telecomunicațiilor,... |
|
|
| Clona unui auto furat în Slovacia, oprită la Racovăț | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, an fabricație 2020, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Slovacia. |
|
|
| Comunicat - Regula alternanței în trafic, clarificată prin amendamente de senatorul Cătălin Silegeanu | Senatorul Cătălin Silegeanu a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, că a depus în Parlament o serie de amendamente la proiectul de completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, vizând clarificarea aplicării regulii alternanței în cazul în care o bandă de circulație se închide sau este obstrucționată. |
|
|
| Medic nou la Spitalul Municipal Dorohoi! | Spitalul Municipal Dorohoi are plăcerea de a anunţa alăturarea în echipa sa medicală a doamnei Dr. Argint Oana Viviana, medic specialist Chirurgie pediatrică, cu experienţă în diagnosticarea şi tratamentul chirurgical al afecţiunilor la copii, de la nou-născuţi până la adolescenţi. |
|
|
| UMANITAR - Luca, un tânăr de 18 ani din România, luptă cu o malformație severă a coloanei: „Vreau doar să pot trăi fără durere” | La doar 18 ani, Luca Dupac poartă pe umeri o povară uriașă – o boală care îi răpește libertatea de mișcare și îi transformă fiecare zi într-o luptă. Diagnosticat cu cifoscolioză severă, o deformare gravă a coloanei vertebrale care afectează întregul corp, Luca are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă la un spital... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează secretară | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| DOROHOI - Absolvenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - studenți cu rezultate remarcabile | Duminică, 9 noiembrie 2025, a avut loc etapa națională a concursului ICPC - International Collegiate Programming Contest. Acest concurs constă în rezolvarea a 13 probleme folosind atât gândirea matematică, cât și implementarea eficientă într-un limbaj de programare, toate sub presiunea timpului. |
|
|
| „O zi cu tata” - program derulat în Penitenciarul Botoșani, aflat la a XIX-a ediție - FOTO | La sfârșitul săptămânii trecute, zece tați aflați în detenție au trăit o experiență cu adevărat emoționantă, în care și-au putut îmbrățișa din nou copiii, după ani de despărțire. Lacrimi, zâmbete, priviri pline de dor au conturat o zi în care timpul a părut să se oprească, iar zidurile au dispărut pentru câteva clipe,... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind accesul gratuit pe terenurile de sport școlare | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| Comunicat AUR - Cătălin Silegeanu propune o lege care obligă primăriile să asigure condiții minime de igienă și infrastructură în piețele volante | Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a depus în Parlament o propunere legislativă care stabilește pentru prima dată condiții minime obligatorii de funcționare a piețelor volante organizate de autoritățile locale, vizând asigurarea unor standarde unitare de igienă, siguranță și infrastructură pentru producătorii agricoli și consumatori.... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| Incendiu violent într-o gospodărie din Hănești. O casă a fost distrusă de flăcări - VIDEO&FOTO | Astăzi, un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Hănești. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hănești.
|
|
|
| Tânăr reținut pentru tentativă de furt și furt calificat | La data de 8 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la furt și furt calificat.
|
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Expoziția „File din povestea naturii – Victor Hreniuc” | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, continuă seria de activități culturale din anul 2025 cu organizarea unei expoziții cu genericul „Galeria pictorilor botoșăneni la Ipotești”, având la bază lucrări din propriul patrimoniu și din... |
|
|
| Sancțiune de 4.000 de lei și dosar penal pentru un bărbat din Galați | La data de 10 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 207, în comuna Cristești, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din județul Galați.
|
|
|
| Tineri botoșăneni depistați cu droguri asupra lor. Jandarmii au sesizat organele de urmărire penală | La sfârșitul săptămânii trecute, echipajele de jandarmerie au depistat, în municipiul Botoșani, doi tineri în vârstă de 18 ani care aveau asupra lor substanțe cu posibil efect psihoactiv. |
|
|
| Ateliere de pictură pe pânză „Dimineți de toamnă la muzeu” | Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 15-16 noiembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 13.00, la ateliere de pictură pe pânză dedicate adulților pasionați de artă și de frumos. |
|
|
| Un cămin sigur pentru copilul tău - supravegheați copiii în permanență ! | O clipă de neatenție poate schimba totul. Un copil lăsat singur acasă cu o sobă în care arde focul, cu un vas cu lichid fierbinte, cu o brichetă sau o cutie de chibrituri la îndemână poate provoca tragedii greu de imaginat. |
|
|
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins și la PTF Racovăț | Astăzi, 10 noiembrie 2025, se operaționalizează Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) și în punctul de trecere a frontierei Racovăț din județul Botoșani. |
|
|
| Comunicat - Stimulente pentru retenția tinerilor în câmpul muncii, propuse în Senat de Cătălin Silegeanu | Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a depus o inițiativă legislativă care vizează modificarea mecanismului de acordare a subvențiilor pentru angajarea absolvenților, în scopul creșterii retenției și fidelizării acestora pe piața muncii. Propunerea legislativă urmărește completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru... |
|
|
| DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru” | Ioana Amelia Marișcu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, a obținut Premiul I la prestigiosul Concurs de Matematică al Centrelor de Excelență „Cătălin Țigăeru”, desfășurat la Suceava în data de 7 noiembrie 2025. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 427 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 389 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 382 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 368 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 331 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 327 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|