| Alertă! Bărbat din Dorohoi dat dispărut. Familia a alertat autoritățile în această seară | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în această seară, 8 iunie, cu privire la faptul că un bărbat de 75 de ani, din municipiul Dorohoi, a părăsit voluntar domiciliul, astăzi, în jurul orelor 15:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | Eroii neamului omagiați de copiii din comuna Gorbănești - FOTOGALERIE | De Ziua Eroilor, social-democrații botoșăneni au aprins candele, au depus flori și au legat cocarde tricolore în Cimitirul Eroilor din municipiul Botoșani, acolo unde sunt înhumați 186 de soldați români care și-au dat viața pentru reîntregirea neamului. |
| | Proiecte de alimentare cu gaz de peste 200 milioane de lei, aprobate pentru comune botoșănene | Proiectele de alimentare cu gaze naturale a trei comunități botoșănene vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. |
| | COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani | Județul Botoșani se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, de la ora 12.00 la 23.00. |
| |
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Mihăileni | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică, până la ora 19.30, pentru Mihăileni. |
| | Minor din Bajura dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 12 ani, din satul Bajura, orașul Darabani. |
| | A plecat să muncească la stână și nu a mai revenit acasă. Acum este dat dispărut și căutat cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 70 de ani, din orașul Flămânzi, care, la data de 14 mai 2022, a... |
| | Tânăr din Cristinești dat dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr de 17 ani, din comuna Cristinești, care, în noaptea de 21 spre 22 mai... |
| | Autovehicul furat din Spania, descoperit la frontiera de est | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor... |
| | Autoturism de lux furat din Italia, oprit din drumul către Republica Moldova - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor... |
| | ALERTĂ! COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru 35 de localități din județ | Până la ora 15.00, localitățile Botoșani, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni,... |
| | Expoziția de pictură „Poveste fără sfârșit” | Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 1-14 mai 2022, în spațiul Colecției de Artă din Str. Piața Revoluției, nr. 12, expoziția de... |
|
|
| Un bărbat a plecat de la spital și nu a mai ajuns acasă. Acum este dat dispărut și căutat cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 53 de ani, din comuna Coțușca. |
|
|
| Femeie dată dispărută de către soț. Este căutată cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Todireni. |
|
|
| ALERTĂ! Cod Galben și Portocaliu de inundații pe Siret, Bașeu, Jijia și Sitna | Hidrologii au emis, în urmă cu puțin timp, avertizări privind riscul generării unor inundații în arealul bazinelor a mai multe râuri din județul Botoșani. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, râurile Bașeu, Siret și cea mai mare parte a râului Jijia se află sub cod galben până vineri la ora 18:00.... |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 29 aprilie - 5 mai 2022 | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 29 APRILIE - 5 MAI 2022! |
|
|
| Bărbat din Nicșeni, aflat în Germania, căutat de către polițiști | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări în vederea localizării unui bărbat de 41 de ani, din comuna Nicșeni. |
|
|
| Tineri reținuți de polițiști pentru agresiune sexuală și tulburarea ordinii și liniștii publice | La data de 26 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a șase tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 21 de ani, din comuna Albești și Răuseni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburarea ordinii și... |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică, în județul Botoșani | Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării, inclusiv pentru județul Botoșani. |
|
|
| Patru tineri reținuți în a doua zi de Paști | Patru tineri au fost reținuți de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9, Vlăsinești, în a doua zi de Paște, pentru infracțiunile de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. |
|
|
| COD GALBEN de ploi până la ora 21 | Următoarele ore, până la 21.00, județul Botoșani se va afla sub incidența unui cod Galben de ploi. |
|
|
| Tânăr din Săveni dat dispărut de către familie. Poliția cere sprijinul cetățenilor | În această seară, 23 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 17 ani, din orașul Săveni, a părăsit domiciliul în data de 20 aprilie a.c., iar până în prezent nu revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Polițiștii de frontieră la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului | Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor... |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 22 - 28 aprilie 2022 | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 22 - 28 APRILIE 2022! |
|
|
| Bărbat din Saucenița dat dispărut! | Astăzi, 16 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 54 de ani, din satul Saucenița, comuna Văculești, a părăsit domiciliul, la data de 14 aprilie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 15 - 21 aprilie 2022 | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 15 - 21 APRILIE 2022! |
|
|
| Autoturism în valoare de 35.000 de euro, recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, în valoare de 35.000 de euro, care a fost declarat de autorităţile germane ca fiind furat.
|
|
|
| ALERTĂ - COD GALBEN de vânt, mâine, pentru județul Botoșani. Rafale de până la 70 km/h, posibile depuneri de brumă | Mâine, 13 aprilie, între orele 10.00 - 20.00, județul Botoșani se va afla sub incidența unui nou cod galben de vânt.
Se anunță intensificări ale vântului, cu viteze de 55...60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăși 65...70 km/h. |
|
|
| Amenzi de peste 180.000 de lei și dosare penale, în cadrul unei acțiuni desfășurate de către polițiștii botoșăneni | În acest sfârșit de săptămână, 9-10 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni în întreg județul, pentru prevenirea infracționalitații stradale, creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică și impunerea unui climat de siguranță rutieră. |
|
|
| Tânăr din comuna Mihai Eminescu dat dispărut | Duminică seară, 10 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că numitul Juravlea Cornel Marius, de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a părăsit domiciliul la data de 9 aprilie 2022, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| COD GALBEN de vânt în această seară, pentru județul Botoșani | Atenție! Cod Galben de vânt până la ora 20.00, pentru județul Botoșani.
Se anunță intensificări ale vântului, cu rafale de 55 km/h. |
|
|
| Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Cassian Maria Spiridon și Vasile Tudor | Luni, 11 aprilie 2022, la ora 12.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii aprilie sunt poeții Cassian Maria Spiridon (Iași) și Vasile Tudor (Suceava).... |
|
|
| Bărbat dat dispărut. A plecat de acasă în urmă cu cinci zile și nu a mai revenit | La data de 8 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că în ziua de 4 aprilie 2022, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul, fără a precizat unde va pleca, iar până în acest moment nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Dorohoian dat dispărut de către familie. A plecat spre București și nu a mai dat vreun semn de viață | La data de 3 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 42 de ani, a plecat în data de 1 aprilie a.c., din municipiul Dorohoi înspre București, iar din acel moment familia nu mai reușește să ia legătura cu acesta. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 785 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 619 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 393 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 379 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 378 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 357 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|