| Bărbați din Flămânzi trimiși în judecată pentru falsificare de documente | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în perioada 2018-2021, de către doi bărbați, de 36 și 49 de ani, din orașul Flămânzi și comuna Frumușica. |
| | Șoferii din Darabani informați de către polițiști despre noile reglementări privind infracțiunile la regimul rutier | Polițiștii dărăbăneni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat luni, 17 iulie, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de competență.
|
| | Aproape 170 de sancțiuni aplicate de către polițiștii din județ în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ. |
| | Comunicat USR Botoșani: Doamna Federovici, după ce v-ați bătut joc de apa botoșănenilor, acum urmează și sănătatea oamenilor? | În plin scandal al căminelor groazei din Ilfov, PSD mai dă o ”lovitură” și face Botoșaniul ”celebru” pentru încă o numire politică ridicolă. |
| |
| ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova... |
| | Incident rutier, la câțiva kilometri de Dorohoi. Camion plin cu gunoi la un pas de incendiu | Un incident rutier petrecut astăzi, în apropiere de Dorohoi, putea să aibă consecințe grave. Doar prezența de spirit a șoferului și intrevenția... |
| | Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova asupra... |
| | Fapte antisociale, printre care scandalagii, consumatori de alcool în miez de noapte, sancționați drastic de către jandarmii botoșăneni | Grătarul aprins pe trotuar duminică seară, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, i-a adus unui bărbat în vârstă de... |
| | DOROHOI – Consultare publică inițiată de către autoritățile locale | Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională... |
| | O altă tragedie în județ! Un tânăr, în vârstă de 16 ani, înghițit de apele Prutului, la Santa Mare. Pompierii au început căutările, inclusiv cu scafandrii de la Botoșani și Iași - FOTO | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui tânăr de 16 ani care ar fi intrat în apele râului Prut pe raza localității... |
| | Identitate românească falsă, procurată cu 500 de euro, descoperită la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova... |
| | SVSU Dorohoi – Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN) de caniculă, pentru data de 17 iulie, când indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi... |
|
|
| Pompier botoșănean recompensat cu Emblema de Onoare, de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne - FOTO | Plutonierul adjutant șef Ciprian Marius Ciocodeică, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a primit, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Designul interior al cazinourilor și tot ce ne spune | Istoria cazinourilor datează din vechile civilizații, unde jocurile de noroc erau tratate ca formă de agrement și interacțiune socială. |
|
|
| Acoperișul unei case distrus de un incendiu | Acoperișul unei case nelocuite de pe raza localității Românești a luat foc în această dimineață, cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un cablu neizolat corespunzător. |
|
|
| Apartament de vânzare în Dorohoi, pe Bulevardul Victoriei! |
|
|
| Tragedie pe un drum din județ. Un tânăr și-a pierdut viața, în această seară, într-un accident rutier - FOTOGALERIE | Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, în această seară, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod. Tragedia s-a întâmplat pe raza localității Cerchejeni, comuna Blândești. |
|
|
| Bărbat de 36 de ani, condamnat cu executarea pedepsei, identificat de polițiștii din Pomârla și escortat la penitenciar | La data de 16 iulie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Dorohoian de 53 de ani cercetat pentru conducere sub influența alcoolului! | Polițiștii dorohoieni au oprit astăzi, pentru control, pe un drum public din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Bărbat din Vorniceni anchetat pentru că a condus, fără permis, un tractor care tracta o remorcă neînmatriculată | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Vorniceni, un tractor care tracta o remorca fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Fără permis și sub influența alcoolului, a plecat la plimbare cu mopedul. Polițiștii i-au făcut dosar penal | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 294 B, din comuna Dobârceni, un moped condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Dorohoian depistat la volan sub influența alcoolului. Acum s-a ales cu dosar penal | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Dimitrei Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Șoferii aflați sub influența drogurilor vânați de către polițiștii dărăbăneni | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, cu sprijinul jandarmilor și al Polițiștilor de frontieră, însoțiți se câinele specializat în depistarea drogurilor au organizat o acțiune pentru identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau... |
|
|
| Scandalagii amendați de către polițiști cu suma de 20.000 de lei. Polițiștii au constatat și două infracțiuni de lovire | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă, în zona de competență. |
|
|
| Cod Galben de CANICULĂ! Mâine, până la 37 de grade, la Botoșani | Meteorologii au emis un cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă, pentru ziua de 17 iulie. |
|
|
| Azil pentru bătrâni, din Botoșani, închis de autorități. A fost deschis dosar penal și au fost aplicate amenzi în valoare de 45.000 de lei | Dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstinice din municipiul Botoșani. |
|
|
| Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive.... |
|
|
| Recomandările polițiștilor pentru trotinetiști, bicicliști și motocicliști | Vremea frumoasă și perioada de vacanțe aduce mai des bicicliști și utilizatori de trotinete pe drumurile publice. De asemenea, zilele călduroase constituie un îndemn pentru pasionații de motociclism să iasă la drum. Pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se deplasează... |
|
|
| Nenumărate nereguli descoperite în centrele rezidențiale din județ, la controlul efectuat ieri. Amenzi de 17.000 de lei aplicate de către instituțiile care fac parte din comisia instituită de prefect | Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat în această dimineață o ședință de lucru cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor. |
|
|
| DOROHOI - Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice. |
|
|
| A fost găsit trupul neînsuflețit al tânărului dispărut în apele Prutului - FOTO | După mai bine de trei ore de căutări, pompierii dorohoieni, împreună cu două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, au reușit să găsească trupul adolescentului dispărut în apele Prutului, în seara zilei de vineri. |
|
|
| Femeie din Hilișeu Horia, dispărută de trei zile, căutată de familie și autorități | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 49 de ani, din comuna Hilișeu Horia care, la data de 11 iulie 2023, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Sancțiuni aplicate de către instituțiile din cadrul comisiei mixte de control, desemnată de prefectul județului, pentru nereguli constatate în 25 centre rezidențiale de stat, verificate ieri | Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit în această dimineață cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și a celor destinate copiilor. |
|
|
| DOROHOI - Școala de vară 2023, din cadrul Centrului de zi pentru copii „Jurjac”, a finalizat cursurile cu prima serie de copii înscriși - FOTOGALERIE | Săptămâna trecută au început activitățile „Școlii de vară” 2023 de la Centrul de zi pentru copii „Jurjac” din Dorohoi. Din numărul total de 100 de copii înscriși, grupați în 4 serii, în perioada 3 iulie - 14 iulie 2023, au participat la activitățile desfășurate în cadrul centrului un număr de 25 de copii, cu vârste cuprinse... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 426 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 388 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 382 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 368 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 331 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 326 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|