Ziua Europeană a Muzicii, marcată la Botoşani | Sâmbătă, 21 iunie, de Ziua Europeană a Muzicii, a avut loc evenimentul ?Botoșaniul muzical?. Implementat de Asociația culturală Vis de Artist, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Local Botoșani, proiectul a inclus mai multe activități, printre care: realizarea desenelor... |
| Mircea Băsescu, arestat pentru 30 de zile; decizia nu este definitivă | Tribunalul București a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influență.
De asemenea, instanța a emis un mandat de arestare și pe numele lui Marian Căpățână, cel care a intermediat banii luați de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Decizia nu este... |
| Tamara Ciofu premiază elevii merituoşi | Deputatul PSD Tamara Ciofu va premia astăzi, 19 iunie a.c., cu ocazia încheierii anului școlar, cei mai buni elevi de la unitățile de învățământ din colegiul în care activează ca parlamentar. |
| ANI încearcă să invalideze mandatul lui Mircea Diaconu, în ciuda faptului că acesta a obţinut mai multe voturi decât unele partide | Agenția Națională de Integritate încearcă să anuleze opțiunea a 6,81% din voturi, a declarat miercuri pentru AGERPRES europarlamentarul independent Mircea Diaconu, care a adăugat că va lupta ca această opțiune să fie respectată. |
| |
Botoşăneanul Gheorghe Ciubotaru, patronul Electroalfa, REŢINUT de procurorii DNA! Vezi de ce este acuzat! - VIDEO | Omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, într-un dosar de corupţie în care a fost reţinut şi vicepreşedintele... |
| PSD Botoşani: 10 motive să mergi la vot pentru Parlamentul European | 1. Românii decid pentru România
Este important ca românii să decidă prin vot cine reprezintă România în Parlamentul European. Anterior, etnicii... |
| Botoșănenii uniți împotriva discriminării românilor - Comunicat PSD Botoşani | Peste 20.000 de semnături pentru Petiția România merită mai mult, inițiată de PSD Botoșani împotriva discriminării românilor în Europa. Campania... |
| PNL şi-a luat ŢEAPĂ: a fuzionat cu un partid aflat în dizolvare la Tribunal | PNL a anunțat cu mare pompă fuziunea cu Partidul Popular, condus de Costel Caraș. Se pare însă că liberalii și-au luat o mega-țeapă pentru că... |
| PSD: Coaliția Băsescu inițiată la Botoșani, parafată la nivel național | Social democrații botoșăneni susțin că Florin Țurcanu a exportat modelul botoșănean al Alianței Răului la nivel național. Chiar la începutul... |
| Comunicat de presă - PSD, singur împotriva discriminării românilor | Șefa campaniei social-democraților din Botoșani, Doina Federovici, a declarat că PSD este singurul partid care susține petiția România merită mai... |
| Băsescu: CSAT va analiza capacitatea de a chema rezerviștii sub arme | Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza în perioada următoare capacitatea de a chema rezerviștii sub arme, a declarat, miercuri, președintele... |
| Acțiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea fraudelor | Vineri, 03 aprilie a.c., peste 30 de poliţiştişi din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani şi respectiv Poliţia Municipiului... |
|
|
| Norica Nicolai (ALDE): România și Bulgaria trebuie acceptate în spațiul Schengen înainte de a fi prea târziu | Eurodeputata ALDE Norica Nicolai a transmis ieri o scrisoare deschisă adresată reprezentanților guvernelor din Franța, Germania, Finlanda și Olanda, în care atenționează că tergiversarea integrării României și Bulgariei în spațiul Schengen va slăbi considerabil sistemul de apărare al UE, demonstrând încă o dată lipsa de eficiență... |
|
|
| Apa Novaserv a început debranşările rău-platnicilor | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că în perioada 14-24 februarie 2014 a emis și distribuit utilizatorilor individuali-case care înregistrează debite restante aprox. 500 de somații. Ca urmare a acestei operațiuni s-au efectuat 20 de debranșări, 15 eșalonări și s-au realizat încasări efective de aprox. 100.000 lei. Această amplă... |
|
|
| Andrei Dolineaschi: PDL și PMP vor pierde indiferent de decizia Curții Constituționale | Secretarul general al Partidului Social Democrat, deputatul Andrei Dolineschi, a declarat că în momentul în care noul guvern va obține votul de încredere al Parlamentului pentru programul politic propus, sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către PDL și PMP va deveni lipsită de obiect. |
|
|
| GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN ÎNŞELĂCIUNI PRIN METODA ACCIDENTUL, DESTRUCUTRATĂ DE POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI | Ieri, 19 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat percheziţii în judeţele Suceava şi Galaţi, acţiunea având drept scop probarea activităţii infracţionale a unor persoane constituite într-o grupare specializată... |
|
|
| PERCHEZIŢII LA SUSPECŢI DE INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI | ... |
|
|
| Percheziţii în Botoşani şi Hârlău la suspecţi de infracţiuni contra libertăţii persoanei | În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., efectuează trei percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi.
Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a unor suspecţi de comiterea de infracţiuni... |
|
|
| Se întâmplă acum: Percheziţii la afacerişti din judeţ ce administrează balastiere | În această dimineaţă, poliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani efectuează 17 percheziţii pe raza judeţului Botoşani, la persoane suspectate de evaziune fiscală. |
|
|
| Botoșănenii sărbătoresc 1 Decembrie la Alba Iulia și ARBOREAZĂ TRICOLORUL PENTRU UNIRE | Botoșănenii vor sărbători Ziua Unirii la Alba Iulia, unde Platforma Civică Acțiunea 2012 este inclusă în programul oficial cu două momente dedicate tricolorului și Basarabiei. Membrii Acțiunii 2012 vor defila în cetate cu 95 de steaguri imense și vor înălța 95 de lampioane pentru UNIRE. |
|
|
| POLIȚIŞTII BOTOŞĂNENI CONTINUĂ ACŢIUNILE PE LINIA COMBATERII ILEGALITĂŢILOR DIN DOMENIUL PANIFICAȚIEI | În perioada 26.10-22.11 a.c., poliţiştii botoşăneni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
15 persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni economice.
|
|
|
| Fără apă în perioada 15-17 noiembrie | SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 15-17 noiembrie 2013, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală și reparații capitale necesare – scoatere din funcţiune a unor conducte cu grad mare de uzură. |
|
|
| Dorohoienii nu vor avea apă timp de două zile! | SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 15-17 noiembrie 2013, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală și reparații capitale necesare – scoatere din funcţiune a unor conducte cu grad mare de uzură |
|
|
| Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România | Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România, care s-a desfășurat pe traseul Guvern - Palatul Parlamentului.
Steaguri tricolore și mesaje personalizate, alături de un imens drapel tricolor adus de basarabenii de la Chișinău, au fost purtate de către manifestanții pentru Basarabia.
|
|
|
| Tinerii social democraţi botoşăneni au făcut cadouri bătrânilor asistaţi | Cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, Tineretul Social Democrat Botoșani s-a deplasat la centrele de îngrijire și asistență Leorda și Bucecea, unde au împărțit pachete cu alimente, dulciuri și produse de igiena, persoanelor în vârsta. |
|
|
| “Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune a poliţiştilor botoşăneni | În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, polițiștii botoșăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acțiunea ce vizează sensibilizarea cetățenilor în legătură cu importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni. |
|
|
| Comunicat de presă - 30 SEPTEMBRIE – 04 OCTOMBRIE 2013: SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII | În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, poliţiştii botoşăneni vor derula campania Săptămâna prevenirii criminalităţii.
Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
|
|
|
| Ministerul Justiției: Clauzele abuzive din contractele de credit vor putea fi denunțate de la 1 octombrie | Ministerul Justiției informează că de la 1 octombrie, în urma modificărilor din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va putea să le denunțe în instanță. |
|
|
| Nereguli descoperite de experţii Fundaţiei Mişcarea Populară din Botoşani, cu privire la începerea noului an şcolar - Comunicat de presă | Experții Fundației Mișcarea Populară au monitorizat cu mare atenție cum a decurs începutul de an școlar. Fundația Mișcarea Populară a tras următoarele concluzii: |
|
|
| Norica Nicolai: "Dincolo de orgoliile naționale, este momentul să existe și un orgoliu european" | Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a adoptat astăzi două rapoarte în domeniul securității și apărării europene, documente pe care eurodeputata Norica Nicolai le-a coordonat și amendat din calitatea de raportor din umbră al Grupului ALDE.
|
|
|
| De ce proiectul de la Roșia Montană este un act de TRĂDARE A INTERESULUI NAȚIONAL | Incredibila acțiune de manipulare a opiniei publice operată cu o totală nemernicie de mulți dintre politicienii români și de o mare parte a mass-mediei centrale are ca scop mascarea adevărului despre proiectul de la Roșia Montană, un proiect pe care aceste nevertebrate vor cu orice preț să ni-l bage pe gât.
Adevărul este însă ușor de... |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni verifică legalitatea activităţilor în domeniul panificaţiei | Poliția Română a demarat la data de 1 septembrie a.c. o amplă acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. |
|
|
| COMUNICAT DE PRESĂ – Organizaţia din Dorohoi a Partidului Mişcarea Populară în curs de constituire | Partidul Mișcarea Populară, Filiala Botoșani, informează cetățenii județului că, în paralel cu derularea procedurii de înregistrare juridică, desfășoară o amplă acțiune de înființare și punere la punct a organizațiilor locale la nivelul tuturor orașelor și comunelor.
Filiala și-a deschis sediul în Botoșani, strada Calea Națională,... |
|
|
| Accident de circulație la Suhărau | La data de 23.07.2013, orele 07:50, R. FLORIN de 47 ani, din satul Oroftiana, comuna Suharău, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul proprietate marca Ford, pe D.C. 82, din localitatea Oroftiana, comuna Suharău, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un vehicul cu tracțiune animală, condus în aceeași direcție de... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 449 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 392 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 335 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 332 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|