| Documente false ce trebuiau să ajungă în Olanda, descoperite la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia au fost descoperite două documente false care trebuiau să ajungă în Olanda. |
| | Tânăr din Pomârla, condamnat de judecătorii dorohoieni, reținut și escortat de către polițiști la penitenciar | La data de 4 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au reușit identificarea unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Pomârla, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. |
| | Lemne fără documente confiscate de către polițiști la intrarea în Dorohoi | La data de 4 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul Național DN 29B, la intrarea în municipiul Dorohoi, o autoutilitară care transporta material lemnos. |
| | Pesta porcină africană a fost confirmată într-o exploatație din județul Botosani | În data de 03.11.2021 a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA) la doi porci domestici, crotaliati, găsiți morți într-o exploatație non-profesională din localitatea Vicoleni, comuna Ungureni, județul Botoșani, fiind vorba de un focar primar nou de Pestă porcină africană. Proprietarul mai deține alte două... |
| |
| Mamă și fiică la un pas să moară asfixiate | O femeie de 32 de ani și fiica ei, de 7 ani, au fost salvate, în ultima clipă, dintr-o încăpere în care nu se mai putea respira din cauza monoxidului... |
| | Incendiu la Cristești. Au ars furaje și stupi de albine - FOTO | Gospodăria unui localnic din comuna Cristești a fost afectată, în această după-amiază, de un incendiu. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat... |
| | DOROHOI - Tânăr fără adăpost găsit mort, astăzi, în centrul municipiului - FOTOGALERIE | Un tânăr fără adăpost din Dorohoi a fost găsit astăzi fără suflare în plin centrul municipiului, lângă zidul ruinelor care ar fi trebuit să... |
| | Femeie rănită într-un accident, ajutată de doi pompieri care se întorceau dintr-o misiune | Un nor de praf pe un drum interes circulat nu poate fi un semn bun. Dincolo de el, sigur sunt oameni care au nevoie de ajutor.
Așa s-au gândit plt.adj.șef... |
| | Liberalii merg cu guvern minoritar în Parlament. Vezi lista miniștrilor propuși | Liberalii au decis joi seară, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis de la Vila Lac, să meargă în Parlament și să ceară votul de încredere... |
| | 447 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 447 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
| | Percheziții la Dorohoi și Hudești. Cinci tineri cercetați pentru trafic de droguri | În perioada 26-27 octombrie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.... |
| | Peste 900 de locuri de muncă, la nivel județean, în această săptămână | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani pune la dispoziția celor interesați peste 900 de locuri de muncă, în această... |
|
|
| DOROHOI – ANUNŢ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | În atenţia cetățenilor municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! |
|
|
| Tragedie la Miorcani. Doi tineri morți într-un accident rutier | Două persoane și-au pierdut viața, în această dimineață, în urma unui accident rutier produs pe raza satului Miorcani, comuna Rădăuți Prut. |
|
|
| Noile restricții intră în vigoare în această noapte la ora 24.00. Mască obligatorie, nunți și botezuri interzise, circulație interzisă după ora 22.00, cu excepția vaccinaților. Vezi noile restricții | Hotărârea privind noile măsuri restrictive adoptate de Guvern pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noile măsuri devin obligatorii începând din noaptea de duminică spre luni, de la ora 00.00. |
|
|
| Braconier prins de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, județul Vaslui, au început cercetările cu privire la un brăilean depistat în zona de responsabilitate, la vânătoare de animale sălbatice din specia mistreț, fără să deţină documentele necesare pentru această activitate. |
|
|
| Incendiu de proporții la Corni. Lupta cu flăcările a durat cinci ore - FOTOGALERIE&VIDEO | Două case și două anexe au fost distruse în urma unui incendiu violent care a afectat două gospodarii de pe raza comunei Corni. |
|
|
| Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, ascunsă asupra unui bărbat, o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, ce s-a dovedit a fi falsă. |
|
|
| ANUNȚ – Primăria Dorohoi vinde prin licitație publică un AUTOVEHICUL SPECIAL N3 - AUTOCOMPACTOARE TRANSPORT DEȘEURI | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / ... |
|
|
| Peste 800 de locuri de muncă, în această săptămână, în oferta AJOFM Botoșani | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani pune la dispoziția celor interesați un număr de 834 de locuri de muncă. |
|
|
| Tragedie pe șosea. Trei tineri au murit într-un accident rutier petrecut la Ripiceni | Trei tineri de 22, 24 și 28 de ani și-au pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni. |
|
|
| 6 cartușe neletale ascunse în interiorul unui autoturism transportat pe platformă, descoperite la graniță | Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova în autoturismul căruia au fost descoperite ascunse, în diferite locuri, 6 cartușe neletale. |
|
|
| ANUNŢ - În atenţia cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! | UAT Dorohoi anunță că începând cu data de 14.10.2021 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtuna, Nr.14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece şi a suplimentului pentru energie. |
|
|
| Măsuri dispuse de autoritățile județene pentru evitarea carantinării unor localități | Dată fiind incidența mare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în comunele Cristești, Vlădeni, Vorona, Frumușica și Leorda, autoritățile județene și locale au stabilit necesitatea impunerii și verificării cu prioritate a unor măsuri absolut necesare pentru evitarea carantinării. |
|
|
| Comunicat Instituția Prefectului - Autoritățile botoșănene intensifică controalele pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2 | Sub autoritatea instituției prefectului, în perioada următoare, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști locali și specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și a Inspectoratului Teritorial de Muncă, vor intensifica acțiunile de control pentru... |
|
|
| Stâlpii scaunelor unui camion „întăriţi” cu ţigări de contrabandă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 3100 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 800 de lei, ascunse în stâlpii din lateralul scaunelor unui camion. |
|
|
| Botoșănenii invitați să se alăture campaniei de strângere de semnături pentru susținerea plafonării prețurilor la electricitate și gaze naturale | Partidul Social Democrat a depus în Parlament proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației, iar pentru ca aceste măsuri de sprijin pentru români să fie adoptate, este nevoie ca proiectul să... |
|
|
| Delegație militară Româno-Americană în vizită la Dorohoi - FOTOGALERIE | De ziua Dorohoiului, 6 octombrie 2021, ora 10.00, Primăria municipiului Dorohoi a avut onoarea să primească la sediul instituţiei o delegaţie militară mixtă formată din specialişti în cooperare civili-militari CIMIC România şi afaceri civile - CA S.U.A. |
|
|
| Ţigări de contrabandă depistate în stâlpii unui microbuz, la intrarea în ţară, la PTF Stânca | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 3800 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1000 de lei, ascunse în stâlpii unii microbuz.
|
|
|
| Contrabandist oprit în miez de noapte de către poliţiştii de frontieră - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră ieşeni au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, cantitatea de 40.000 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 20.000 de lei, transportate de către un cetăţean român cu ajutorul unui autoturism. |
|
|
| Bărbat în stare gravă trimis cu elicopterul SMURD la Iași | Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Botoșani, a fost preluat, sâmbătă dimineață, de un elicopter SMURD, după ce a suferit un infarct miocardic. |
|
|
| Peste 12.000 de pachete de ţigarete de contrabandă descoperite de poliţiştii botoşăneni. Contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit | Polițiștii de frontieră botoşăneni, în cadrul unei acţiuni comune cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoșani, au descoperit în zona de competenţă cantitatea de 12.800 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 13.000 de lei. |
|
|
| Incendiu de proporţii la Secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Potrivit unor surse, sunt 9 persoane decedate | Un incendiu a izbucnit, vineri, la Secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, iar la această oră pacienții sunt evacuați.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină în şi a fost activat planul roșu. |
|
|
| Băuturi şi ţigări de contrabandă nedeclarate, descoperite de către polițiștii de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit băuturi alcoolice şi ţigarete ascunse în bagajele şoferului unui microbuz. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 361 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Bombă de aruncător, rămasă neexplodată, descoperită pe un câmp de lângă Săveni | 336 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|