| Hoți de biciclete identificați de polițiști | La data de 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au fost sesizați prin apel 112, de o femeie de 38 de ani, din comuna Vorona, despre faptul că i-au fost furate 2 biciclete. |
| | Activități multiple desfășurate de jandarmii botoșăneni în acest sfârșit de săptămână | Pe lângă misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice la Zilele municipiului Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani are în atenție și manifestările religioase, sportive sau de altă natură, cu participare numeroasă, desfășurate la sfârșitul acestei săptămâni. |
| 68 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în patru zile | Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 14 – 17 aprilie a.c., pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
| | Noi drumuri județene redate circulației, până la ora 18.30 - FOTO | Potrivit unei comunicări transmisă de către conducerea Consiliului Județean Botoșani, până la ora 18:30, noi sectoare de drum județean au fost redeschise circulației. |
| |
| Drumuri județene redeschise circulației - FOTO | În urma intervenției cumulate ale echipelor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani și a primarilor din județ, în această dimineață... |
| | Drumuri naționale și județene deschise circulației, până astăzi dimineață. Vezi și drumurile pe care nu se poate circula în acest moment | Potrivit datelor furnizate de Secția Drumuri Naționale și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, la ora 08:00, erau deschise circulației următoarele... |
| | Codul Roșu de viscol și ninsori abundente a fost prelungit până astăzi la ora 10.00 | Cod Roșu de vânt și ninsori abundente pentru mai bine de jumătate din județul Botoșani, până la ora 10.00. |
| | Clădire în flăcări la Vorona! | O clădire folosită de locatarii unui bloc din localitatea Vorona pentru a-și depozita lemne de foc și alte bunuri a fost cuprinsă de flăcări, în... |
| | Violator în vârstă de 74 de ani, condamnat de instanță, depistat și escortat la penitenciar | La data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au desfășurat activități pentru... |
| | Cenaclul literar pentru liceeni la Memorialul Ipotești | Pentru a discuta despre poezie, despre cum se scrie poezia și, în general, un text artistic – epic, dramatic sau liric, despre cum trebuie înțeles... |
| | 34 de incendii în ianuarie, în județ, la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut | În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 34 de incendii, cu 50% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. |
| | Bărbat din Vorona mort în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Vorona, și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în camera unde locuia. S-a întâmplat... |
|
|
| Comunicat CJ - Proiecte culturale depuse la finanțare pe PNRR, admise în faza a doua a evaluării | Patru dintre cele cinci proiecte depuse de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din județ, în parteneriat cu instituțiile de cultură subordonate ale Consiliului Județean (CJ) Botoșani, la Administrația Fondului Cultural Național, pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, au trecut de prima etapă de evaluare a... |
|
|
| Bărbat reținut pentru accidentarea a două persoane, fiind sub influența alcoolului | La data de 30 decembrie 2022 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. |
|
|
| Copiii jandarmilor botoșăneni l-au primit pe Moș Crăciun | După doi ani în care, din cauza pandemiei, tradiționala serbare ,,Pomul de Crăciun" nu a mai fost organizată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, porțile s-au deschis din nou, în această după-amiază, pentru copiii jandarmilor. |
|
|
| DAS Dorohoi – Mesaj de profundă apreciere și recunoștință | U.A.T. Dorohoi și Direcția de Asistență Socială își manifestă profunda recunoștință și apreciere față de Asociația EHD Schwarzenberg din Germania, condusă de domnul Eberhard Dürigen, în calitate de președinte, pentru sponsorizarea Centrului de zi pentru copii ,,Jurjac” cu un spațiu de joacă pentru copii. |
|
|
| Polițiști și elevi au oferit cadouri copiilor din cadrul asociației ”Ne trebuie Speranță” din Curtești - FOTO | La data de 9 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vorona, împreună cu elevi ai liceului Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, Vorona și ai Școlii Gimnaziale Joldești au mers să-i colinde pe copiii, beneficiari ai asociației ”Ne trebuie speranță”, din comuna Curtești. |
|
|
| Alexandra Huțu: „35 de proiecte privind modernizarea sistemelor de iluminat public au fost aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu și vor primi finanțare în sumă totală de 40.890.281 lei” | Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat în această seară lista unităților administrativ-teritoriale care vor primi finanțare pentru proiectele depuse în anul 2021 în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. |
|
|
| Două familii au rămas fără locuințe în urma unui incendiu - FOTO | Două familii care locuiau în aceeași casă au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. |
|
|
| Șoferii aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, în vizorul polițiștilor botoșăneni. Au fost aplicate amenzi în valoare de 5400 de lei | La data de 10 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. |
|
|
| Bărbat spitalizat după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat | Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 208C, între Vorona Mare și Joldești. Accidentul rutier s-a produs în această dimineață. |
|
|
| Ministerul Sănătății a aprobat la Botoșani realizarea a 7 centre comunitare integrate pentru acordarea de asistență medicală și socială în mediul rural | Șapte comune din județul Botoșani au fost selectate, în primă etapă, spre a beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 12 – Sănătate, în vederea înființării și dotării de centre comunitare integrate, care să faciliteze accesul populației la serviciile medicale primare. |
|
|
| Prins conducând o mașină cu numere de înmatriculare expirate | La data de 22 octombrie 2022, politstii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit, pentru control, pe D.J. 208 C, în localitatea Vorona, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Cristești. |
|
|
| Tabăra de artă fotografică Căutându-l pe Eminescu. Ediția a VII-a | Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din „Curierul de Iași”, „Timpul” sau „Fântâna Blanduziei”, îl poți căuta în documente de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii și picturi. |
|
|
| Lemne fără documente, confiscate de către polițiști | La data de 17 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul communal, din localitatea Bălușeni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Cristești, care transporta material lemons. |
|
|
| Bătrânul din Vorona, dispărut în pădure în urmă cu mai bine de o lună, a fost găsit mort | Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 15:00, polițiștii botoșăneni care se aflau în zona pădurii Vorona, împreună cu pompieri și efectuau activități de căutare a bărbatului, de 78 de ani, din comuna Vorona, dat dispărut la data de 2 septembrie, au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că a găsit o persoană decedată în... |
|
|
| Amenzi în valoare de 3600 de lei și trei permise reținute, în urma unei acțiuni desfășurată de către polițiști | La data de 22 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au ca principală cauză de producere consumul de alcool sau de droguri, la volan. |
|
|
| Bărbat reținut după ce a accidentat mortal o fetiță de 12 ani | Luni, 15 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. |
|
|
| Polițiștii alături de copii la Școala de vară | Ziua de 09 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Vorona Centru, reprezentată de preot paroh Anuşca Andrei, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică Vorona, reprezentat de doamna Pancu Ramona, cu poliţiştii Compartimentului... |
|
|
| Băut și fără permis, a fugit de la locul accidentului. Acum s-a ales cu dosar penal | La data de 1 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Joldești, comuna Vorona, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. |
|
|
| ALERTĂ! COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 42 de localități din județ | Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 16. 30. |
|
|
| Incendiu nocturn la Vorona Teodoru. Pompierii au reușit limitarea pagubelor | Un incendiu a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Vorona Teodoru. Acoperișul unei case, terasa și bunurile din interiorul unei încăperi folosită ca magazin s-au aprins, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Femeie rămasă încarcerată în mașină, salvată de pompieri - VIDEO | O femeie a ajuns la spital dupa ce masina pe care o conducea a intrat intr-un cap de pod. Evenimentul s-a produs la intrarea in comuna Vorona, în urma cu putin timp. |
|
|
| Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de marți din Săptămâna prevenirii criminalităţii | În perioada 23-27 mai 2022, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 594 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|