Poliţiştii protestează, marţi, în Piaţa Constituţiei | Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - SNPPC, afiliat CNS “Cartel ALFA, organizează, marţi, între orele 9.30 - 14.00, în Piaţa Constituţiei (partea dinspre Ministerul de Finanţe), un miting de protest, informează sindicaliştii. Protestul public vizează proiectul de lege privind măsurile de încadrare a Ministerului... |
| Inspectorii şcolari în control în şcolile unde profesorii au făcut grevă | Poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean rămâne una fermă cu privire la solicitările unor cadre didactice de a se recupera materia pierdută în timpul celor două săptămâni de proteste, în afara programei şcolare. Conducerea acestei instituţii susţine că, nici elevii şi nici părinţii nu sunt de acord cu această cerinţă, iar cadrele... |
| Maidanezii vor putea fi eutanasiaţi, aşa au decis deputaţii din Comisia de Administraţie Publică | Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi. Controversata decizie a fost luată de deputaţii din Comisia de Administraţie Publică. Hotărârea finală va fi luată însă în plenul Camerei. Decizia a fost luată astăzi în Comisia de Administraţie Publică, unde parlamentarii puterii au votat “pentru, în timp ce deputaţii opoziţiei s-au... |
| Guvernul interzice majorarea salariilor profesorilor, sub ameninţarea sancţiunilor penale. Vedeţi salariile în funcţie de studii şi expierenţă | Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie, şi va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale. Documentul pregătit de Guvern sub... |
| |
Consiliul Judeţean al Elevilor doreşte condensarea materiei şcolare pentru recuperarea orelor pierdute din cauza protestelor profesorilor | Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Botoşani îşi manifestă public poziţia faţă de reluarea cursurilor şi modul în care materia pierdută în... |
| Ruşine pentru dascălii care, deşi nu au protestat, vor primi salariile integrale! Aviz profesorilor dorohoieni | Huiduielile dascălilor adunaţi marţi, pentru a 12-a zi, în Piaţa Revoluţiei din Botoşani, s-au îndreptat şi către colegii lor care nu au vrut... |
| Senatorul Marcu îl interpelează din nou pe premierul Emil Boc | După declaraţia politică, făcută în plenul parlamentului, senatorul Gheprghe Marcu a revenit luni, 28 martie cu o interpelare adresată primului... |
| Aproximativ 150 de cadre didactice din Botoşani şi Suceava pichetează Ministerul Educaţiei | Aproximativ 150 de cadre didactice din Botoşani şi Suceava afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ pichetează, luni, sediul Ministerului... |
| Profesorii din Botoşani pichetează Ministerul Educaţiei | Circa 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni... |
| Promisiuni de la Flutur-Suceava pentru plata salariilor profesorilor de la Botoşani | Conducerile ministerelor Finanţelor şi Educaţiei se vor întâlni în cursul zilei de vineri pentru a găsi o soluţie în vederea achitării restanţelor... |
| Profesorii botoşăneni au scris hoţii din mărunţiş în faţa Prefecturii | Autorităţile se confruntă cu cel mai zgomotos miting al cadrelor didactice botoşănene de la declanşarea protestelor. Îngrămădiţi între gardurile... |
| Senatorul Marcu îl chestionează pe prefect pe tema salariilor cadrelor didactice | După ce luni, senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei Daniel Funeriu pe tema neplăţii salariilor profesorilor, astăzi, el a... |
|
|
| Consiliul Elevilor cere rezolvarea cât mai rapidă a problemei salariilor profesorilor | Consiliul Judeţean al Elevilor a luat poziţie publică faţă de protestele din educaţie. Acesta a trimis un comunicat prin care se arată că CJE consideră îndreptăţite revendicările cadrelor didactice şi solicită rezolvarea cât mai rapidă a problemelor acestora. Conform preşedintelui Alexandru Şotropa, actul educaţional a stat sub semnul... |
|
|
| Senatorul Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei pe tema salariilor cadrelor didactice | Senatorul botoşănean Gheorghe Marcu l-a interpelat luni,21 martie, pe ministrul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, pe tema neplăţii salariilor cadrelor didactice. În interpelare, senatorul îl chestionează pe ministru despre motivul pentru care nu sunt bani de salarii, când se vor aloca aceste sume şi despre măsurile... |
|
|
| Gică Manole: Un dezertor şi un criminal pe tronul României: Carol al II-lea (1930-1940) | Stimaţi cititori, revenim astăzi cu un text scris de profesorul dorohoian Gică Manole, care prezintă opinia sa referitor la un personaj controversat din istoria relativ recentă a României, Carol al II-lea. Textul pe care Realitatea Dorohoiană vi-l propune pentru lectură, prezintă părerile extrem de critice ale profesorului dorohoian, faţă... |
|
|
| În urma protestelor fără precedent a cadrelor didactice din judeţ, deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu | Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat, astăzi, 17 martie 2011, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, prin care îi solicită să dispună în regim de urgenţă acordarea drepturilor salariale ce li se cuvin cadrelor didactice din judeţul Botoşani. Totodată, deputatul PSD îi invită pe toţi dascălii botoşăneni să participe... |
|
|
| Scandal între liderii de sindicat şi profesori la Laurian | Discuţii extrem de aprinse între liderii judeţeni ai sindicatelor locale şi cadrele didactice care s-au adunat în aula Colegiului Naţional AT Laurian în cursul după amiezei de miercuri, 16 martie. Maria Ţiprigan, Liviu Axinte şi Marius Oroşanu s-au întâlnit cu cadrele didactice şi liderii sindicali de la nivelul şcolilor pentru a le prezenta... |
|
|
| Protestele profesorilor din Dorohoi s-a extins şi în sistemul de învăţământ gimnazial | Aşa cum Realitatea Dorohoiană vă informa de ieri, protestul cadrelor didactice Dorohoi s-a extins astăzi şi la unităţile gimnaziale. Potrivit reprezentanţilor sindicatelor, astăzi nu s-au făcut ore la Şcolile nr. 1, 4 şi 5. La fel, cadrele didactice de la Colegiul Ghica şi Grupul Şcolar Regina Maria au hotărât continuarea protestului... |
|
|
| Profesorii dorohoieni resping oferta autorităţilor, de a primi 500 de lei şi vor continua protestele | Oferta făcută marţi de autorităţile judeţene cadrelor didactice, de a primi sume de până la 500 de lei ca avans la salariul aferent lunii februarie, este respinsă categoric de profesorii protestatari de la Dorohoi. Profesorii de la Colegiul Ghica, aflaţi marţi în a treia zi de protest dar şi cei de la Grupul Şcolar Regina Maria, care nu... |
|
|
| 500 de lei, atât va primi fiecare cadru didactic! | Soluţia găsită de sindicate, autorităţi şi şefa IŞJ Botoşani a stârnit indignarea dascălilor adunaţi în faţa Prefecturii. Discuţia care a avut loc în cabinetul prefectului a avut drept scop găsirea unei soluţii pentru ca profesorii să beneficieze de salarii, fiind înaintată propunerea ca fiecare cadru didactic să primească sume... |
|
|
| Sfidaţi de oficialităţi, profesorii botoşăneni protestează din nou în Piaţa Revoluţiei | Peste o sută de cadre didactice s-au strâns şi astăzi în Piaţa Revoluţiei. Nemulţumiţi că primarul Municipiului Botoşani le-a cerut ieri să se înscrie în audienţă şi că i-a programat la o întrevedere abia pe 5 aprilie şi că prefectul le-a spus că nu le cunoştea problema, profesorii de la colegiile naţionale Mihai Eminescu şi... |
|
|
| Protest spontan la primărie, al profesorilor de la Colegiul Ghica, nemulţumiţi că nu au primit salariile. De mâine ei intră în grevă pe termen nelimitat | Aproximativ 20 de cadre didactice de la Colegiul Naţional Grigore Ghica Voievod au întrerupt astăzi orele nemulţumite că nici până acum nu au primit salariile aferente lunii februarie. Protestul spontan s-a declanşat în jurul orei 11 când profesorii au mers în grup în faţa primăriei şi ulterior au intrat în cabinetul primarului. Discuţiile... |
|
|
| Zeci de sindicalişti participă la marşul desfăşurat în municipiul Botoşani | Sindicaliştii afiliaţi în cadrul structurilor judeţene a celor patru confederaţii reprezentative de la nivel naţional, participă în cursul zilei de luni, 28 februarie la un miting de amploare, acţiunea fiind prima din cele incluse în programul comun al protestelor organizate în această primăvară. Nemulţumirile sunt îndreptate către... |
|
|
| Cine ar trebui să-i controleze pe sindicalişti | În discuţia asta dacă Agenţia Naţională de Integritate (ANI) e îndreptăţită sau nu să-i controleze pe sindicalişti, răspunsul e simplu: este, pentru cei care conduc federaţii sau confederaţii, aşa spune legea. PSD încearcă să treacă o lege racordată la norme internaţionale care însă i-ar scoate şi pe aceştia de sub incidenţa... |
|
|
| Alianţa Civică a Romilor din România protestează faţă de terminologia oficială de"ţigan" | Alianţa Civică a Romilor din România solicită, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Senatului, Mircea Geoană (PSD), să ceară Comisiei de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept un punct de vedere cu privire la proiectul de lege prin care în actele oficiale ar urma să se folosească termenul de "ţigan" pentru reprezentanţii etniei... |
|
|
| Pichetarea sediului PD-L din Botoşani de către PSD-işti întreruptă de jandarmi | Pichetarea sediului PDL de către social-democraţii botoşăneni a durat mai puţin de 15 minute. În jurul orei 15:00 aproximativ 40 de PSD-işti, cu hîrtii pe care scria Jos poliţia politică a PDL s-au îndreptat în grup spre imobilul din Maxim Gorki nr.2 în care îşi desfăşoară activitatea democrat-liberalii. În fruntea grupului de manifestanţi... |
|
|
| PSD-iştii botoşăneni pichetează sediul PD-L , în semn de protest faţă de arestarea preşedintelui CJ Argeş | Social-democraţii botoşăneni se raliază protestelor din întreaga ţară şi vor picheta la rîndul lor sediul PD-L. Începînd cu ora 15:00 reprezentanţii PSD vor face acest lucru în Maxim Gorki nr. 2, în faţa clădirii unde îşi desfăşoară activitatea democrat-liberalii. |
|
|
| Militarii rezervişti botoşăneni protestează luni în faţa Prefecturii timp de două ore | Militarii rezervişti protestează luni, 24 ianuarie 2011 la Prefectură. Acţiunea de protest va avea loc între orele 9:00-11:00 şi face referire la recalcularea pensiilor fostelor cadre militare începînd cu data de 1 ianuarie a anului în curs. Pentru protestul de luni, militarii rezervişti au pregătit un ultimatum către premierul Emil Boc,... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|