| Bărbat din Ungureni reținut pentru tâlhărie | La data de 14 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Ungureni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. |
| | Material lemnos confiscat de către polițiștii dorohoieni | La data de 21 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 298, din comuna Cordăreni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Ungureni, care transporta material lemnos. |
| | Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele” | În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul PSD Lucian Trufin, care a vorbit... |
| | Tânăr prins conducând fără permis! S-a ales cu dosar penal | La data de 18 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Ungureni, un moped, condus de un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate. |
| |
| Dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației! | La data de 7 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit, pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Săveni,... |
| | COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru 44 de localități din județ, inclusiv Dorohoi | Meteorologii au emis o nouă atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 17.30. |
| | Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 22 și 26... |
| | ALERTĂ! COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 42 de localități din județ | Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 16. 30. |
| | 17 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore. Au fost afectate 200 de hectare de teren agricol | Alte 200 de hectare de teren agricol din 14 localități au fost afectate în urma unor incendii de vegetație uscată produse în ultimele 24 de ore.... |
| | Nouă incendii de vegetație uscată la Botoșani, în doar câteva ore | Ieri, în doar patru ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de nouă incendii de vegetație uscată. Tocileni,... |
| | ALERTĂ! COD GALBEN de vânt pentru 37 de localități din județ | Atenție, vânt puternic! |
| | Percheziții cu mascați la contrabandiști din Ungureni - VIDEO&FOTO | La data de 15 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la persoane... |
|
|
| Bărbat din Ungureni, băut la volan, a fugit la vederea polițiștilor | La data de 8 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, în timp ce se aflau pe Drumul Comunal 17, în comuna Ungureni, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. |
|
|
| În urmă cu scurt timp: O butelie a explodat într-o gospodărie din Plopenii Mari, comuna Ungureni | O explozie neurmată de incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o locuință din satul Plopenii Mari, comuna Ungureni. |
|
|
| Pesta porcină africană a fost confirmată într-o exploatație din județul Botosani | În data de 03.11.2021 a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA) la doi porci domestici, crotaliati, găsiți morți într-o exploatație non-profesională din localitatea Vicoleni, comuna Ungureni, județul Botoșani, fiind vorba de un focar primar nou de Pestă porcină africană. Proprietarul mai deține alte două... |
|
|
| COD ROȘU prelungit până la ora 22.30 pentru 34 de localități din județ | Atenție! Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting COD ROSU până la ora 22.30. |
|
|
| ALERTĂ! A treia avertizare de COD ROȘU de furtună pentru județul Botoșani. Alte localități vizate. Locuitorii au primit mesaj RO Alert | Autoritățile au transmis în urmă cu doar câteva minute o nouă avertizare nowcasting pentru județul Botoșani, a treia în decurs de aproximativ o oră, COD ROȘU de vijelii, valabil până la 17:45. |
|
|
| ATENȚIE! COD ROȘU de vijelii și averse torențiale pentru mai multe localități din județ | Atenție! Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROȘU până la ora 19:00, pentru mai multe localități din județ. |
|
|
| Cinci localități din județ, fără apă la robinete astăzi, până la ora 22.00 | În vederea remedierii pierderii de apă de pe conducta DN 400 mm (Magistrala Ștefănești-Trușești), S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei astăzi, 14.07.2021, în intervalul orar 10:00-22:00. |
|
|
| COD PORTOCALIU de vijelie pentru mai multe localități din județ | Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o atenționare de fenomene meteorologic imediate, COD PORTOCALIU, pentru județul nostru și alte câteva județe. |
|
|
| Pompierii botoșăneni au intervenit în urma furtunilor de astăzi | Astăzi, între orele 15.16 - 15.49, pompierii militari și voluntari au fost solicitați să intervină în șase situații de urgență generate de vântul puternic. |
|
|
| COD ROȘU pentru 18 localități din județul Botoșani. A fost emis mesaj RO ALERT. Vijelii, grindină și descărcări electrice | Meteorologii au emis COD ROȘU până la ora 17:00, pentru mai multe localități din județul Botoşani. |
|
|
| COD PORTOCALIU și pentru DOROHOI, până la ora 18.30 | Meteorologii au emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 18:30 pentru Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Trușești, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Lunca, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Copălău, Ibănești,... |
|
|
| Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 | COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 pentru Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Vârfu Câmpului, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Vlăsinești, Coșula, Todireni,... |
|
|
| DOROHOI - Atenție! Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 | Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 a fost emis pentru Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca,... |
|
|
| Autoturism indisponibilizat de către polițiști | La data de 14 iunie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29, pe raza comunei Ungureni, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din comuna Hănești. |
|
|
| Țigări de contrabandă confiscate de jandarmi în week-end | Două societăți comerciale din comuna Ungureni au fost verificate sâmbătă seară de jandarmii botoșăneni, care au întocmit două dosare cu acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări. |
|
|
| PSD Botoșani - Respect pentru veteranii de război - FOTOGALERIE | Fără să șovăie, peste 120 de membri ai Partidului Social Democrat din județul Botoșani, au pornit în aceste zile într-o misiune dictată de conștiința patriotică, de suflet și de respect, pentru a-i onora pe veteranii de război botoșăneni, trecuți de venerabila vârstă de 90 de ani, unii dintre ei depășind un centenar de viață.... |
|
|
| 184 de misiuni ale pompierilor, în ultima săptămână | În perioada 05 – 11 aprilie a.c., pompierii botoşăneni au avut 184 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. |
|
|
| Atenție la muniția rămasă neexplodată! Puteți preveni o tragedie! | Lucrările agricole de primăvară aduc, uneori, la suprafață urme ale conflictelor militare. Numai anul trecut, au fost descoperite 30 de astfel de elemente (proiectile de diferite tipuri și calibre, grenade de mână, cartușe, focoase), pe raza localităților Flămânzi, Copălău Mihai Eminescu, Vorona, Văculești, Botoșani, Ungureni și Darabani.... |
|
|
| 186 de misiuni executate de pompieri în ultima săptămână | În perioada 08 – 14 martie a.c., pompierii botoşăneni au avut 186 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. |
|
|
| Misiunile pompierilor în prima săptămână din luna martie | În prima săptămână a lunii martie, pompierii botoşăneni au avut 189 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 27 intervenții pe zi. |
|
|
| Bărbat din Ungureni, cu arsuri grave, după ce a aprins focul cu benzină | Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ungureni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III pe față și pe mâna stângă, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. |
|
|
| Atenție la coșurile de fum neprotejate termic! | O familie din satul Plopenii Mici, comuna Ungureni, a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|