Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: NEWS
Sancțiune de peste 16.000 de lei aplicată unei societăți comerciale din Vârfu Câmpului
La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au verificat respectarea prevederilor legale a unei societăți comerciale, din comuna...
Dorohoian carbonizat în propria locuință, în urma unui incendiu
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Dorohoi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, situată pe strada Sf. Ioan Românul. S-a întâmplat în această după-amiază. Alarma a fost dată de un vecin.
Piața centrală din Botoșani verificată de polițiști și jandarmi
La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au organizat o acțiune pentru preveniea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani.
Acțiune a polițiștilor din Bucecea. Amenzi și certificate de înmatriculare reținute
La data de 26 aprilie 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat o acțiune, în orașul Bucecea, pentru a verifica starea tehnică a autovehiculelor.
Bărbat sancționat pentru piraterie auto
La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și...
Bărbat rătăcit pe câmp, în apropierea Dorohoiului, găsit de polițiști
La data 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din comuna...
Bărbat din Brăești reținut pentru tâlhărie
La data de 27 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele...
Polițiștii botoșăneni alături de copii, în „Școala Siguranței Tedi”
Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional „Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc...
1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă
Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi...
UMANITAR - Daria are nevoie urgentă de ajutorul tău pentru a putea respira. Operația salvatoare costă 30.000 de euro
La 12 ani, Daria este țintuită într-un scaun cu rotile. Nu a mers niciodată, nu știe cum e să simți pământul ori iarba verde sub picioare. Nu...
Poliția de Frontieră va fi la datorie și de 1 Mai
Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei de 1 Mai, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri...
DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri
Direcţia de Asistență Socială anuntă că începând cu data de 27.04.2023 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili...
Noi angajări la Spitalul Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs un post de medic și două posturi de asistenți medicali generaliști.
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Moni Stănilă – Constantin Acosmei
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 28 aprilie 2023, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii aprilie sunt Moni Stănilă și Constantin Acosmei. Evenimentul va avea loc la Liceul „Dimitrie...
ALERTĂ! A apărut un caz de Pestă Porcină Africană la Mileanca. Prefectul a decis măsuri
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, i-a convocat în ședință astăzi pe membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoşani, la solicitarea Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, după apariția unui caz de Pesta Porcina Africana (P.P.A.), în comuna Mileanca.
Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani - FOTOGALERIE
Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani.
Dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare care avea ITP-ul falsificat.
Șoferii care vorbesc la telefon fără dispozitiv hands free, în timp ce conduc, în vizorul polițiștilor
La data de 24 aprilie 2023, polițiștii din cadru Servicului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere ca urmare a folosirii telefonului mobil în timpul condusului, fără dizpozitiv ”hands free”.
Peste 100 de sancțiuni în valoare de peste 40.000 de lei aplicate de către polițiști
În ultimile 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru combaterea faptelor antisociale.
Autoturism „alimentat” cu ţigarete de contrabandă, depistat la P.T.F. Stânca
Echipa comună de control din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit cantitatea totală de 7000 de ţigarete de contrabandă, pe care un cetăţean moldovean încerca să le introducă ilegal în ţară, disimulate în rezevorul autoturismului.
Bucătăria unei case distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit
Bunurile din bucătăria unei case din localitatea Miletin au luat foc, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.
Sprijin financiar pentru producătorii de grâu afectați de importurile din Ucraina
Producătorii de grâu afectați de creșterea importului de cereale din Ucraina vor primi granturi pentru compensarea cheltuielilor aferente depozitării produselor proprii, printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi a Guvernului.
Proiectul „Tinerii sădesc viitorul”, la a treia ediție
Marți, 25 aprilie, asociația „Scut botoșănean”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în colaborare cu Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, Ocolul Silvic Trușești și SC Admir SRL demarează lucrările proiectului de împădurire „Tinerii sădesc viitorul”, ediția a...
Aproape 300 de locuri de muncă în Uniunea Europeană, oferite prin intermediul rețelei EURES
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 283 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Comunicat - Un nou apel al USR Botoșani: Tăiați pensiile speciale! - FOTO&VIDEO
Userișii de la Botoșani au ieșit vineri după-amiază în stradă pentru a readuce în atenția publică pericolul pe care România îl riscă în momentul de față în legătură cu fondurile europene. Țara noastră este pe punctul de a pierde peste un miliard de euro pentru că partidele aflate la guvernare refuză să reformeze sistemul pensiilor...
Migrația ilegală combătută la Botoșani prin controale inopinate
La data de 21 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Inspectoratului General de Imigrări-Biroul Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea...
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani - Locuri disponibile la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ din cadrul Ministerul Apărării Naționale
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2023 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Bărbat de 59 de ani, din Suharău, condamnat pentru tentativă de viol, escortat la penitenciar de către polițiști
La data de 21 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat un bărbat, de 59 de ani, din comuna Suharău, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Darabani un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Polițiștii au descoperit peste 80 de tone de îngrășământ depozitate ilegal
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Exploziv și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.
Au început înscrierile pentru școlile de poliție
Cu începere de joi, 20 aprilie 2023, au început înscrierile pentru școlile de agenți de poliție și subofițeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Armă neletală și muniția aferentă, fără documente justificative, reținute la intrarea în țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care intenționa să introducă în țară o armă din categoria armelor neletale și muniția aferentă acesteia, fără să dețină niciun document prevăzut de lege necesar...
Braconieri prinși pescuind ilegal pe Prut
În urma unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, polițiștii de frontieră botoșăneni au întocmit două dosare penale pentru pescuit cu plase monofilament în râul Prut. Plasele monofilament, în lungime de aproximativ 50 m, au fost confiscate.
Activități multiple desfășurate de jandarmii botoșăneni în acest sfârșit de săptămână
Pe lângă misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice la Zilele municipiului Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani are în atenție și manifestările religioase, sportive sau de altă natură, cu participare numeroasă, desfășurate la sfârșitul acestei săptămâni.
Exercițiu de amploare lângă Dorohoi: explozie urmată de incendiu la fabrica de mobilă de la Dealu Mare - FOTOGALERIE
21 de persoane au fost salvate de pompieri dintr-o fabrică de mobilă cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a produs în hala de producție și de prelucrare a lemnului, în urma unei explozii ce s-a produs la centrala termică.
Pagina 42/158  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
624
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
442
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
393
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
387
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
379
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
350
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
336
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
331
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
330
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord