| Băut la volan, a intrat cu mașina în gard | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au fost sesizați, la data de 27 ianuarie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Bălușeni a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. |
| | Infracțiuni la regimul rutier | La data de 26 ianuarie 2021 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Cristinești circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. |
| | Bărbat din comuna Corni căutat de familie. El a dispărut din anul 2018, când a plecat în Cehia | Astăzi, 25 ianuarie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că VĂRVĂRUC ROMICĂ de 52 de ani, din comuna Corni, a părăsit domiciliul în anul 2018 pentru a pleca în Republica Cehă, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat vreun membru al familiei. |
| | DOROHOI - Noul Centru comunitar de vaccinare inaugurat în prezența oficialităților - video&fotogalerie | Așa cum Realitatea Dorohoiană a anunțat anterior, miercuri dimineață a fost inaugurat Centrul comunitar de vaccinare, găzduit de Sala de sport al Colegiului Național ”Grigore Ghica”, de pe strada George Enescu. |
| |
| Agresiune pe o stradă din Dorohoi, oprită de un jandarm trecut în rezervă | Trecerea în rezervă a unui jandarm nu presupune, în mod automat, adoptarea de către acesta a unei atitudini de indiferență față de fapte antisociale... |
| | Bărbat dat dispărut după ce a părăsit domiciliul pe data de 18 ianuarie | Astăzi, 19 ianuarie 2020, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că HAVRILIUC ADRIAN, de 53 de ani, din comuna Santa Mare,... |
| | Tânăr depistat în timp ce conducea un autoturism fără permis și cu o alcoolemie de 0,76 mg/l | La data de 11 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Calea... |
| | Dorohoian de 90 de ani găsit mort în propria casă | ... |
| | Consiliul Județean a demarat lucrările la Strategia de Dezvoltare pe următorul ciclu financiar | Consiliul Județean Botoșani a demarat lucrările la Strategia de Dezvoltare Durabilă a județului pentru perioada 2021-2027, instrumentul de planificare... |
| | A intrat cu tractorul în șanț. Avea permisul suspendat | La data de 10 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea... |
| | ACUM - Persoană înjunghiată în Tudora |
| | Comunicat - Dan Șlincu, deputat PSD: „Guvernarea PNL trebuie să aloce fonduri pentru asfaltarea DN 29A Dorohoi-Suceava” | Deputatul PSD Dan Șlincu a anunțat astăzi că toți botoșănenii care folosesc drumul DN29A Dorohoi - Suceava, în mare parte cei care locuiesc în... |
|
|
| DSP Botoșani caută cadre medicale pentru a fi cooptate în echipele de vaccinare anti-COVID-19 | În vederea desfășurării activităților de vaccinare împotriva infecției cu SARS-COV-2, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani caută medici, asistenți medicali și registratori în cadrul echipelor mobile și fixe de vaccinare. |
|
|
| Apel către populația care se încadrează în etapa a II-a a vaccinării anti-Covid | Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani face demersuri pentru identificarea, la nivelul județului Botoșani, a angajaților care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, așa cum sunt aceștia prevăzuți în HG 1031, respectiv: |
|
|
| Jandarmii, alături de participanți la slujba de Bobotează. Ei vor urmări cu preponderență păstrarea distanței de siguranță și portul măștii | Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului și vor avea în atenție ca manifestările religioase să se desfășoare cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu COVID-19. |
|
|
| DOROHOI - Două femei accidentate pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Victoriei | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați marți, 29 decembrie, prin apel 112, că pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. |
|
|
| Fără permis și cu alcoolemie ridicată, a sustras o mașină și s-a izbit într-un zid | La data de 27 decembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului. |
|
|
| Mesajul primarului Dorin Alexandrescu privind interzicerea Paradei obiceiurilor de iarnă din seara zilei de 31 decembrie | Dragi dorohoieni, știu că există nemulțumiri privind evenimentele dedicate zilei datinilor și obiceiurilor din ajunul Anului Nou. Mereu am fost un susținător și promotor al acestor frumoase activități deoarece ele fac parte din tradiția noastră. Le-am coordonat cu mult entuziasm în fiecare an. Sunt momente de suflet, de neuitat și o spun... |
|
|
| Obligativitatea purtării măștii în spații deschise, declarată ILEGALĂ de către Curtea de Apel București! | Curtea de Apel București s-a pronunțat în cazul unei acțiuni depusă de un avocat constănțean împotriva Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la Curtea de Apel București, pentru lămurirea obligativității purtării măștilor în spații deschise. Curtea de Apel a decis că articolul privind obligarea purtării măștii în spații... |
|
|
| Trenul Dorohoi – Iași, aproape de o tragedie | Trenul Dorohoi – Iași a fost oprit la timp de către mecanicul care a suferit un accident vascular chiar după ce a părăsit Mateieni. |
|
|
| Bărbat din Botoșani căutat de polițiști după ce a dispărut de acasă | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 10 decembrie 2020, cu privire la dispariția unui bărbat de 54 de ani din municipiul Botoșani. |
|
|
| Femeie din Ungureni dată dispărută de câteva zile | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați in cursul zilei de miercuri, 09 decembrie a.c., cu privire la dispariția unei femei de 57 de ani din comuna Ungureni. |
|
|
| Bărbat din Păltiniș cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă | La data de 07 decembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul național DN 29 A, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. |
|
|
| Comunicat USR PLUS: De ce să mergi la vot duminică | În Parlament este nevoie de oameni valoroși. Trebuie să ieșim din gaura pe care tot noi ne-am săpat-o votând de 30 de ani aceiași politicieni ipocriți. |
|
|
| 637 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei, aplicate de jandarmi în luna noiembrie | În luna noiembrie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani au executat misiuni de menţinere sau de asigurare a ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională,... |
|
|
| Telefon de urgență, pentru probleme legate de pandemie, pus la dispoziție de DSP | Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță că a pus la dispoziția populației din județ un CALL CENTER – 0214144431 care poate fi apelat între orele 8.00-20.00 pentru orice problemă legată de pandemie. |
|
|
| 224 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în minivacanța de 1 Decembrie | În perioada 28 noiembrie – 01 decembrie, pompierii botoşăneni au avut 224 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 56 intervenții pe zi. |
|
|
| Comunicat PSD: Ziua de 1 Decembrie, ziua dedicată tuturor românilor, nu a trecut neobservată, în actualul context epidemiologic - FOTOGALERIE | Membrii Organizației Județene PSD Botoșani au ținut să marcheze această zi festivă la adevărata sa valoare și au început pregătirile cu câteva zile înainte de 1 Decembrie. |
|
|
| Concurs de eseuri și poezie “Sfinții închisorilor” | Frăția Ortodoxă „SF. MARE MUCENIC GHEORGHE PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ” și ASOCIAȚIA „SCUT BOTOȘĂNEAN” în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani și Colegiul Național ”A. T. Laurian”, Botoșani, organizează concursul de eseuri și poezie ”Sfinții... |
|
|
| Cuvântul prefectului județului, Dan Nechifor, cu prilejul Zilei Naționale a României | Sărbătorim Ziua Națională a României într-un cadru atipic, date fiind vremurile pe care le trăim. Chiar dacă manifestările obișnuite nu au putut avea loc în context mai larg, vă îndemn, dragi botoșăneni, să regăsiți aceeași bucurie în suflet ca în anii anteriori, în această zi cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre... |
|
|
| Doina Federovici: Credința poporului român este vie și de nestrămutat, indiferent de obstacolele puse de oamenii politici aflați la putere! Toți creștinii îl pomenim astăzi pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul românilor! | Președintele Consiliului Județean Botoșani și al Organizației Județene a PSD, Doina Federovici a transmis astăzi un mesaj, cu ocazia zilei de 30 noiembrie, când are loc în fiecare an pomenirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. |
|
|
| COMUNICAT Lucian Trufin, PSD: “Domnilor guvernanți, după ce ați închis piețele, prețurile în supermarketuri au crescut din cauza practicilor comerciale neloiale pe care trebuia să le anulați” | Politica agricolă dusă până acum de liberali împarte viziunea privind comercializarea produselor agroalimentare în două imagini distincte: pe de o parte fermierii români care își vând marfa în frig și în pierdere și pe de altă parte supermarketurile care umflă prețurile, bătându-și joc atât de producătorii și procesatorii români... |
|
|
| Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată la Botoșani printr-o serie de activităţi preventive desfăşurate de poliţişti | La 25 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. |
|
|
| Femeie din Dersca dispărută de la domiciliu. Poliţiştii cer sprijinul populaţiei | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări în vederea localizării unei femei de 52 de ani, din localitatea Dersca. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 450 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 332 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|