Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: apel
VIDEO - Deputatul Alexandra Huțu: „Veteranii de război sunt eroii de lângă noi, sunt purtători de medalii, dar și de răni și suferințe”
Luni, în deschiderea ședinței de Plen din Camera Deputaților, deputatul botoșănean Alexandra Huțu, a susținut o intervenție ocazionată de Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an pe data de 29 aprilie.
Dispariție anunțată de familie după aproape două săptămâni. Apel la cetățeni pentru găsirea femeii dispărute
Astăzi, 26 aprilie 2021, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că FERARU MARIANA, de 22 de ani, din municipiul Botoșani a părăsit domiciliul la data de 13 aprilie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat familia.
Ziua Pământului, marcată în județul Botoșani
În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului pentru a ne reaminti că planeta Pământ ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții.
Schimbare de conducere la Jandarmeria Botoșani
Începând cu data de 22 aprilie a.c., prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonelul Dobrin-Cristian Onofrei, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie.
Guvernarea Dreptei a întârziat construcția primei platforme de aterizare dedicată salvărilor aeriene SMURD, obiectiv inițiat de PSD
Guvernarea PSD din perioada 2017-2019 a inclus în programul de extindere și modernizare a infrastructurii de operare a serviciilor de urgență pentru...
Petrecăreți sancționați de jandarmi
Cinci tineri, care sâmbătă noapte au ,,spart" liniștea locuitorilor dintr-un cartier al municipiului Botoșani, vor avea de achitat amenzi în valoare...
Bărbat din Botoșani dispărut astăzi de la domiciliu
Polițiștii botoșaneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Botoșani.
Minoră dată dispărută de familie. Este solicitat sprijinul populaţiei
Astăzi, 14 aprilie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați de către o femeie de 33 de ani din satul Cotârgaci,...
Apel la solidaritate umană, pentru donare de sânge. Acest produs biologic nu are preț, salvează vieți
Direcţia de Sănătate Publică Botoșani, la solicitarea Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani, lansează un apel de solidaritate umană, încurajând...
Femeie de 48 de ani, din Coțușca, dispărută de la domiciliu de pe data de 9 aprilie. Familia face apel la populație
La data de 13 aprilie 2021, politiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că MIHALACHE MIRELA, de 48 de ani, din comuna Coțușca a...
DOROHOI – Doru Octavian Dumitru în spectacol, mâine, la Cinematograful ”Melodia”. Biletele sunt aproape epuizate - VIDEO
Cinematograful ”Melodia” din Dorohoi va găzdui mâine, 7 aprilie, un spectacol de comedie, susținut de actorul Doru Octavian Dumitru. Show-ul de...
Cinci tinere de la un centru de plasament din Dorohoi date dispărute
La data de 04 aprilie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către reprezentanții unui centru de plasament din municipiul Dorohoi, cu privire...
Copil de 12 ani, din Concești, căutat după ce a dispărut de acasă
Astăzi, 02 aprilie 2021, în jurul orei 15:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către o femeie de 41 de ani din comuna Concești, cu privire la faptul că fiul său, BENCIU IONUȚ GABRIEL, de 12 ani, a părăsit locuința, în cursul dimineții, in jurul orei 08:30, iar până în prezent nu a revenit.
Primăria Dorohoi – S-a schimbat operatorul care colectează deșeurile din municipiu. Vezi numerele de telefon unde poți face reclamații
Având în vedere implementarea de către Consiliul Județean Botoșani a proiectului SISTEMUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI și condiționalitățile contractului de finanțare, Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoștința populației și agenților economici de pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului...
Minoră din Botoșani, dată în urmărire după ce a dispărut pentru a cincea oară
O minoră de 14 ani, din municipiul Botoșani, a fost dată în urmărire, vineri, după ce familia a dat-o dispărută, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
”Sinucigaș” recidivist depistat de jandarmi prin aplicația de localizare a sistemului 112
Un apel 112 prin care un bărbat amenința cu un act suicidal i-a alertat ieri după-amiază pe jandarmi, care au pornit în căutarea acestuia.
DOROHOI - Proiectul ,,VINEREA VERDE - Stop! Azi, mașina stă pe loc!’’
O zi pe săptămână fără mașina personală. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat în data de 12 martie 2021 campania ''Vinerea Verde'', o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale. Conform comunicatului MMPS, sub sloganul "STOP! Azi maşina stă pe loc!", această campanie...
Protest cu mașini, pentru construirea drumului strategic din județ. Delegație a protestatarilor invitată la discuții de către Doina Federovici, președintele CJ
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat act de protestul neautorizat organizat de locuitorii din sudul județului pentru Drumul strategic. În ciuda faptului că protestatarii nu au înștiințat autoritatea locală despre demersul lor, președintele Consiliului Județean l-a contactat pe liderul informal al acestora, domnul Cristian-Dumitru...
Cultura acceptării necondiționate - Explicațiile psihologului
Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața lor. Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta...
Ziua Deținuților Politici Anticomuniști marcată la Botoșani de Frăția Ortodoxă. Apel către autorități pentru construirea unui monument închinat sacrificiului eroilor anticomuniști - Comunicat
Bune să vă fie inimile! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit să marcăm și în acest an Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti, la Botoșani! Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” și corul misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” au organizat o slujbă de pomenire și o depunere...
Copilă de 15 ani din Dorohoi dispărută. A plecat la şcoală şi nu a mai revenit
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 15 ani din municipiul Dorohoi.
Minoră dispărută de acasă în această seară. Poliţiştii cer sprijinul cetăţenilor
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 14 ani din comuna Blândești.
Dan Șlincu: „Coaliția Austerității Naționale a tăiat cu 37% bugetul pentru modernizarea drumurilor din județul Botoșani față de 2019”
Deputatul social-democrat dorohoian, Dan Șlincu, face un apel public către parlamentarii Coaliției Austerității Naționale din Botoșani, Costel Șoptică și Cristian Achiței de la PNL și Andrei Drancă de la USR pentru a a-i convinge pe șefii lor de la București să nu își bată joc de botoșăneni și să nu îi lase fără investiții...
Alexandra Huțu: „77.514 de copii din județ au dreptul la alocații majorate! Am semnat, alături de colegii mei parlamentari de la PSD Botoșani, amendamentul pentru creșterea de la 1 martie”
La nivelul județului Botoșani, 77.514 de copii așteaptă majorarea alocațiilor, conform legislației în vigoare și amendamentelor depuse de PSD la Bugetul de Stat pentru 2021. Dintre aceștia sunt 6.227 de copii cu vârsta între 0 și 2 ani, 454 de copii cu dizabilități între 2 și 3ani, 65.359 de copii cu vârsta între 2 și 18 ani, 2.886...
1 martie – data la care vor demara lucrările la UPU
Consiliul Județean Botoșani a organizat astăzi, 17 februarie, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ o ședință de lucru în vederea găsirii unor soluții viabile pentru demararea lucrărilor de modernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani.
A început recepția finală a locuințelor ANL pentru medici, din Botoșani - FOTOGALERIE
Locuințele ANL pentru medici, ridicate printr-un proiect al Consiliului Județean Botoșani, sunt finalizate, iar procesul de recepție finală, la care participă și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Locuințe, a început marți, 16 februarie, și se va finaliza în cel mai scurt timp.
Peste 20 de apeluri venite din partea unor participanți la trafic, rămași blocați în nămeți
De vineri dimineață până sâmbătă dimineață, la dispeceratul integrat ISU - SAJ, au fost înregistrate 24 de apeluri din partea unor cetățeni care sesizau faptul că nu pot înainta cu autoturismele pe diferite tronsoane de drumuri naționale și județene din cauza sulurilor de zăpadă formate pe partea carosabilă.
Toate drumurile județene au fost deblocate
Se circulă pe toate drumurile județene din județul Botoșani. Dis-de-dimineață, drumarii au scos toate utilajele pe teren pentru a lărgi drumurile afectate de viscol în cursul zilei de ieri și pentru a le menține în stare de circulație.
Marius Budăi: „Fac apel la parlamentarii PNL și USR din Botoșani să nu fie părtași prin votul lor la un buget al austerității, prin care să își bată joc de botoșăneni”
„Legea Bugetului de stat și Legea Bugetului asigurărilor sociale se discută la Guvern și în Coaliția de Guvernare. Toate declarațiile publice, toate știrile pe acest subiect converg către ideea că Guvernul Cîțu pregătește un buget al austerității. Înțeleg că încă nu s-a tras linia finală, că mai sunt discuții, că încă se...
De ce fugim după oameni stabili emoțional? - Explicaţiile psihologului
Relațiile sociale ne alimentează călătoria prin viața de zi cu zi. Unele sunt surse constante de putere, altele sunt prezente pentru anumite intervale și oferă îndrumare și ajutor direct sau indirect.
O nouă investiţie, de peste cinci milioane de lei - Modernizarea Bazei Sportive din municipiul Dorohoi
Primăria Municipiului Dorohoi a început demersurile pentru modernizarea Bazei sportive de TIP 1, pe amplasamentul terenului de antrenament aferent Stadionului 1 Mai Dorohoi, de pe strada 1 Decembrie. Acest proiect se va contura în cel mai modern complex sportiv și de agrement din municipiul Dorohoi.
Femeie din Hilișeu Horia, plecată în Italia în urmă cu trei ani, dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 63 de ani din comuna Hilișeu Horia.
Minor sub influența alcoolului, fără permis, a intrat cu mașina în șanț. S-a ales cu dosar penal
La data de 31 ianuarie 2021 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 17 ani, din comuna Albești, cu privire la faptul că a fost implicat intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Modernizarea Ambulatorului de la Maternitatea Botoșani, în linie dreaptă
Lucrările de modernizare a Ambulatorului Maternității Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, unul dintre cele mai importante obiective de investiții din județ, se apropie de final.
Pagina 45/86  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
628
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
449
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
396
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
392
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
392
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
384
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
354
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
339
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
335
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
332
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord