| FOTOGALERIE - Competiția dintre pompierii militari din Moldova, continuă. Detașamentul din Dorohoi, gazdă pentru două dintre probele concursului | Rapiditate, îndemânare, precizie, rezistență fizică și psihică sunt calitățile pe care le-au demonstrat participanții la etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, în prima zi a competiției. |
| | Pompierii din Moldova se întrec, timp de două zile, la Dorohoi și Botoşani - FOTOGALERIE | Pompierii din Moldova își vor testa abilitățile sportive, rezistența psihică și lucrul în echipă în cadrul etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, competiția se desfășoară în perioada... |
| | Clădire din Botoșani cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin în aceste clipe! - VIDEO&FOTOGALERIE | În aceste momente, pompierii botoșăneni acționează, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și cu autoplatforma de lucru la înălțime, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei clădiri din municipiul Botoșani. |
| | Primele efecte ale ploilor și vântului din urmă cu puțin timp! | Codul portocaliu de furtună a avut și primele efecte, în județul Botoșani. În urmă cu puțin timp, pompierii au intervenit în municipiul Botoşani, acolo unde o coală de azbest a fost desprinsă de vânt din acoperișul unui bloc și putea să cadă peste trecători. |
| |
| Cod portocaliu de vijelii pentru județul Botoșani, până mâine la ora 12.00 | De astăzi, de la ora 12.00, până mâine, la ora 12.00, județul Botoșani se află sub avertizare meteorologică tip cod portocaliu de furtună. |
| | Pui de barză salvați de pe vârful stâlpului de către pompieri | Rămași singuri pe lume după ce mama lor a fost electrocutată, doi pui de barză au fost salvați de pompierii din Ștefănești. |
| | Incendiu de proporții la Miorcani. Intervenția pompierilor a durat mai bine de patru ore | Două anexe din gospodăria unui localnic din Miorcani au fost cuprinse de flăcări, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un vecin a observat flăcările... |
| | Explozie într-un apartament din Săveni! | O explozie care nu a fost urmată de un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-un apartament din orașul Săveni. Deflagrația a avut loc... |
| | Bărbatul căutat în iazul de la marginea Dorohoiului a fost găsit | Bărbatul de 58 de ani, căutat în iazul de la marginea localității Satu Nou, a fost găsit, în această dimineață. |
| | Bărbatul căutat în iazul de la marginea Dorohoiului nu a fost găsit. Căutările vor fi reluate mâine - FOTO&VIDEO | Din păcate, bărbatul de 58 de ani, cautat în iazul de la marginea localității Satu Nou, nu a fost găsit. Căutările au fost sistate odată cu lăsarea... |
| | Pagube produse de furtună în județ. Pompierii fac evaluarea la această oră | Ploile însoțite de vânt din ultimele ore au produs pagube în mai multe localități din județul Botoșani. În urmă cu puțin timp, pompierii au... |
| | Bărbat de 62 de ani mort într-un incendiu | Un bărbat de 62 de ani, din localitatea Santa Mare, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa. S-a întâmplat în această după-amiază.... |
|
|
| Bărbat din Satu Nou căutat de către pompieri în iazul din apropiere | Un bărbat în vârstă de 58 ani din localitatea Satu Nou din municipiul Dorohoi, este cautat de pompieri și polițiști, încă de astă noapte. |
|
|
| ISU Botoșani - 39 de posturi de soldați profesioniști (servanți), scoase la concurs | Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună - acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani. |
|
|
| 21 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore | Pompierii și salvatorii SMURD din județul Botoșani au avut 21 de misiuni, în ultimele 24 de ore. S-a acționat pentru stingerea a cinci incendii și acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 11 persoane care aveau probleme medicale. |
|
|
| Avertisment al pompierilor pe timpul campaniei agricole de recoltare a cerealelor | Campanie de recoltare a cerealelor este în plină desfășurare și de aceea este foarte important ca pe timpul efectuării acestei activități să fie respectate toate măsurile de prevenire a incendiilor. |
|
|
| Incendiu la Dorohoi! | Două garaje, o magazie de lemne și o mașină au cuprinse de flăcări, luni seară. S-a întâmplat pe o stradă din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Jandarmii prezenți la manifestările organizate în județ, în acest sfârșit de săptămână | Și în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările sportive și cultural-artistice cu participare numeroasă. |
|
|
| 19 posturi de conducător auto, scoase la concurs de către pompieri | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează concurs pentru ocuparea a 19 posturi de conducător auto (autospeciale), prin încadrare directă. |
|
|
| O nouă serie de voluntari la ISU Botoșani | O nouă serie de voluntari ai programului national „Salvator din Pasiune” a început pregătirea, la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba de 55 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 17 și 49 ani. |
|
|
| Femeie salvată de către pompieri dintr-o fântână adâncă de peste 10 metri | O femeie, în vârstă de 46 ani, a fost salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă de peste zece metri. S-a întâmplat luni seară, în localitatea Corni. |
|
|
| Autoutilitară arsă din cauza unui scurtcircuit | O autoutilitară parcată pe o stradă din municipiul Botoșani a fost afectată de un incendiu, în noaptea de duminică spre luni. Alarma a fost dată puțin după ora 02.00. |
|
|
| Intervențiile pompierilor botoșăneni în a doua zi de Rusalii | Pompierii și salvatorii SMURD au fost la datorie și în a doua zi de Rusalii pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
|
|
| VIDEO - Bătrână din Mileanca salvată din fântână de către pompierii din Dorohoi și Darabani | O femeie, în vârstă de 82 ani, a fost salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, în localitatea Mileanca. |
|
|
| Alertă! RISC DE INUNDAȚII pe Jijia și alte două râuri din județ. Hidrologii au instituit COD GALBEN | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Bașeu și Prut și au instituit Cod Galben până la ora 24.00. Fenomenele prognozate sunt... |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani, menținut până în această seară | Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele ore. Județul Botoșani rămâne sub atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 22:00, așa cum au anunțat în urmă cu două zile. |
|
|
| Tânăr spitalizat în această dimineață după ce mașina în care se afla s-a dat peste cap | Un tânăr a fost rănit după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului mașina s-a răsturnat pe cupolă. |
|
|
| Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță. |
|
|
| Acțiune de educare preventivă desfășurată de pompierii botoșăneni în comuna Mihălășeni - FOTOGALERIE | Peste 300 de părinți și copii din comuna Mihălășeni au participat, astăzi, la o acțiune de educare preventivă desfășurată de pompierii botoșăneni, în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău! “. |
|
|
| FOTOGALERIE - Pompierii voluntari din Văculești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență | 110 pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. |
|
|
| Mașină făcută scrum pe o stradă din Botoșani, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit | O autoutilitară parcată pe o stradă din municipiul Botoșani a fost distrusă de flăcări, în noaptea de marți spre miercuri. Alarma s-a dat puțin după ora 02:00. |
|
|
| Incendiu nocturn la Vorona Teodoru. Pompierii au reușit limitarea pagubelor | Un incendiu a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Vorona Teodoru. Acoperișul unei case, terasa și bunurile din interiorul unei încăperi folosită ca magazin s-au aprins, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Pompierii, prietenii copiilor - FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj și educație. |
|
|
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Mihăileni | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică, până la ora 19.30, pentru Mihăileni. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 635 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 462 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 406 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 403 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 337 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 330 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 327 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|