| Jandarmii și polițiștii, prezenți joi la Hlipiceni, la resfințirea unei biserici | Joi, 15 septembrie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție și pompieri, vor asigura ordinea și siguranța publică la resfințirea bisericii Sfântul Nicolae din comuna Hlipiceni și la pelerinajul la moaștele Sfântului Nicolae. |
| | Pentru evitarea evenimentelor nedorite, pompierii vor fi prezenți în proximitatea locului de desfășurare a Festivalului „Seri Melancolice Eminesciene” | Începând de astăzi, până pe 14 august a.c., la Ipotești, se desfășoară, Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene”, la care sunt așteptate să participe foarte multe persoane. |
| | Botoșănenii așteptați să participe la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Național | Instituția Prefectului - Județul Botoșani invită botoșănenii la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei de 29 Iulie 2022 - Ziua Imnului Național. |
| | Misiunile pompierilor români în Grecia continuă - VIDEO | La data de 15 iulie a.c., cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în zone din Nordul Atenei. |
| |
| Măsuri de ordine la meciul amical de fotbal F.C. Botoșani – Dacia Buiucani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la meciul... |
| | Cod portocaliu de vijelii pentru județul Botoșani, până mâine la ora 12.00 | De astăzi, de la ora 12.00, până mâine, la ora 12.00, județul Botoșani se află sub avertizare meteorologică tip cod portocaliu de furtună. |
| | Jandarmii prezenți la manifestările organizate în județ, în acest sfârșit de săptămână | Și în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță... |
| | Jandarmii botoșăneni prezenți la diverse manifestări care se vor desfășura în județ în acest week-end | În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii... |
| | Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure... |
| | Aproape 300 de sancțiuni, în valoare de 66000 de lei, aplicate de jandarmii botoșăneni în luna mai | În luna mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani au executat misiuni de menţinere și de asigurare a ordinii publice atât în... |
| | Efective de jandarmi suplimentate pentru Zilele municipiului Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani,... |
| | Acțiuni de ecologizare desfășurate de jandarmii botoșăneni - FOTO | „Curățăm Botoșaniul!” au spus jandarmii la sfârșitul săptămânii trecute, în „misiunea” de ecologizare a Pădurii Rediu de lângă municipiul... |
|
|
| ALERTĂ! COD PORTOCALIU de ploi abundente, pentru județul Botoșani, până mâine dimineață | Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele ore și au instituit COD PORTOCALIU de ploi abundente de astăzi, de la ora 12.00, până mâine dimineață, la ora 06.00, pentru județul Botoșani. |
|
|
| Peste 250 de jandarmi au fost în teren în perioada sărbătorilor de Paști | Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au fost la datorie în minivacanța de Paști, mai mult de 250 de jandarmi fiind angrenați în această perioadă în misiuni de ordine și siguranță publică, precum și în cele de pază și protecție instituțională la obiectivele din competența inspectoratului. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni implicați în mai multe activități, în acest sfârșit de săptămână | În acest week-end, jandarmii botoșăneni vor acționa, împreună cu efective de poliție și pompieri, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la manifestările religioase și sportive cu participare numeroasă. |
|
|
| Măsuri suplimentare de ordine și siguranță publică dispuse de către autorități în perioada sărbătorilor religioase care urmează | Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat o ședință de lucru pentru buna desfășurare a evenimentelor religioase la care se așteaptă să participe numeroși credincioși. |
|
|
| Participanții la „Marșul pentru viață”, din Dorohoi, Botoșani și Darabani, protejați de jandarmi | În prima zi a acestui sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la ,,Marșul pentru viață", eveniment desfășurat atât în municipiile Botoșani și Dorohoi, cât și în orașul Darabani. |
|
|
| Comunicat Instituția Prefectului - Gestionarea situației persoanelor venite din Ucraina | De la începutul conflictului din Ucraina, au ajuns pe teritoriul României, prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, în total, 34.561 de cetățeni ucraineni și 7.982 vehicule. |
|
|
| Întâlnire între prefect și responsabili din sănătatea botoșăneană. Se dorește, printre altele, înființarea unor centre de testare | Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi cu Directorul executiv al DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, directorul adjunct al DSP Botoșani, Teodor Ferariu, șefa UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, directorul medical al Spitalului Județean Mavromati, Radu Laurian, directorul de Îngrijiri al Spitalului Judeţean Mavromati, Camelia... |
|
|
| Aflat de o zi în izolare, nu a mai suportat restricția și a plecat să joace la „păcănele”. A fost amendat de jandarmi | Acțiunile jandarmilor botoșăneni pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu COVID-19 s-au finalizat în prima zi a săptămânii cu aplicarea de sancțiuni contravenționale atât unor persoane fizice, cât și în cazul unei societăți comerciale. |
|
|
| Comunicat: Jandarmii botoșăneni, la datorie în minivacanța de 1 decembrie! | În perioada 27 noiembrie - 01 decembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică atât la competițiile sportive desfășurate pe Stadionul municipal Botoșani și în Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă", cât și la manifestările publice organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale... |
|
|
| Aproape 450 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri din județ, în doar câteva zile. Valoarea amenzilor este de peste un miliard de lei vechi | În perioada 15-21 noiembrie 2021, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile din județ pentru fluidizarea traficului rutier și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. |
|
|
| Dorohoian amendat drastic după ce a făcut scandal într-un bar. A fost deranjat că jandarmii i-au cerut să se legitimeze | Un bărbat în vârstă de 33 de ani va avea de achitat o amendă de 900 de lei, după ce sâmbătă seară a încălcat prevederile legale privind faptele de tulburare a ordinii publice într-un bar din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Comunicat - Acțiuni ale jandarmilor botoșăneni pentru informarea cetățenilor | Misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest sfârșit de săptămână au vizat cu preponderență asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în același timp cu limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu COVID-19. |
|
|
| Amenzi de peste 10000 de lei aplicate de către jandarmi în acest week-end | Misiunile executate în acest week-end de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani s-au finalizat cu aplicarea a 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10000 de lei. |
|
|
| Bărbat amendat cu 1000 de lei pentru că nu a respectat carantina la domiciliu | Verificările făcute în cursul zilei de ieri, în satul Băiceni din comuna Curtești, au scos la iveală nerespectarea de către un bărbat în vârstă de 42 de ani a măsurii de carantinare la domiciliu. |
|
|
| Acțiuni ale jandarmilor și polițiștilor în localitatea carantinată Tudora | În această după-amiază, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1, au desfășurat o acțiune preventivă în localitatea Tudora, pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19. |
|
|
| Jandarmii și polițiștii botoșăneni asigură respectarea carantinei în localitățile Tudora și Roma | Începând din această dimineață, de la ora 06.00 și până în data de 07 octombrie a.c., la aceeași oră, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, va acționa în localitățile carantinate Roma și Tudora, în conformitate cu prevederile ordinelor șefului Departamentului... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor botoșăneni realizată împreună cu jandarmi și pompieri | În perioada 3-5 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pe raza județului Botoșani, în sistem integrat cu jandarmi și pompieri, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul cetățenilor.
|
|
|
| Peste 120 de jandarmi asigură ordinea la Family Fest de la Cornișa, Botoșani. Ei supraveghează și triajul epidemiologic | Peste 120 de jandarmi vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările organizate cu prilejul desfășurării FamilyFest la Cornișa, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală. |
|
|
| Efective sporite de jandarmi, în acest week-end, la diferitele manifetări din județ | În acest week-end Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului. |
|
|
| Peste 60 de sancțiuni, în valoare de 8000 de lei, aplicate de jandarmi în acest week-end, majoritatea pentru tulburarea ordinii și liniștii publice | Misiunile executate în acest week-end de efectivele de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8000 de lei. |
|
|
| COD PORTOCALIU de furtună, pentru județul Botoșani, până în această seară la ora 23.00 | De astăzi, ora 13.00, până la 23.00, județul Botoșani se află sub o nouă avertizare meteorologică tip cod portocaliu de furtună. |
|
|
| COD PORTOCALIU de furtună, pentru județul Botoșani, până mâine dimineață | Meteorologii au actualizat prognoza meteo și au instituit un nou cod portocaliu de furtună pentru județul Botoșani, până mâine dimineață la ora 03.00. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 360 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|