Lansare de revistă la Grădiniţa nr. 9 | Grădiniţa nr. 9 Ştefan cel Mare şi Sfânt a găzduit în urmă cu două zile lansarea primelor două numere a revistei Grădi Nouă. Publicaţia este bianuală, este editată de unitatea de învăţământ iar echipa redacţională este coordonată de Doiniţa Dupu, directorul Grădiniţei nr. 9. Revista Grădi Nouă atrage prin sumarul bogat şi... |
| A început decolmatarea pârâului Buhai | Albia pârâului Buhai a început să fie decolmatată. Lucrările au început în urmă cu câteva zile după ce conducerea primăriei a încheiat un parteneriat în aceste sens cu conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani. Oficialii primăriei estimează că lucrările vor dura aproximativ 45 de zile. Lucrările de decolmatare sunt... |
| Incendiu provocat de un trăsnet stins de pompierii dorohoieni | Pompierii din Dorohoi şi Truşeşti au fost solicitaţi, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2011, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite în gospodăriile a două familii din satul Alba, comuna Hudeşti şi Durneşti. Ambele evenimente au fost observate şi anunţate la miezul nopţii, la diferenţă de câteva secunde. |
| Incendiu la Rădăuţi Prut provocat de un copil | Un copil de 7 ani, din satul Rediu, comuna Rădăuţi Prut, a incendiat din joacă mai multe lemne de foc depozitate în gospodăria părinţilor. Flăcările s-au extins şi la o anexă aflată în imediata apropiere a focarului. Speriaţi că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală, părinţii au solicitat sprijinul pompierilor. |
| |
6 incendii în mai puţin de 24 de ore | Sfârşitul de săptămână a fost de foc pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să intervină pentru stingerea a şase incendii, scoaterea unei... |
| Oaspeţi din Turcia şi Bulgaria la reuniunea finală a unui proiect educaţional, la Şcoala nr.8 Mihail Kogălniceanu | Şcoala nr. 8 Mihail Kogălniceanu a găzduit reuniunea finală din cadrul proiectului multilateral Comenius Roads to the Roots. Reuniunea s-a desfăşurat... |
| Au fost desemnaţi câştigătorii concursului “Prietenii Pompierilor | Sâmbătă, 21 mai 2011, începând cu ora 10.00, pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului... |
| Tineri talentaţi din Dorohoi, câştigători ai mai multor premii la Festivalul de muzică folk “Cetatea veche de la Siret | Mai mulţi tineri din Dorohoi ce activează la Clubul Copiilor şi Elevilor s-au clasat pe podium, la categoriile lor de vârstă, la Festivalul interjudeţean... |
| Prefectul sare la gâtul primarilor care nu au terminat casele sinistraţilor | Prefectul judeţului, Cristian Roman a decis constituirea unei comisii, prin ordin al prefectului care să efectueze o evaluare în teren a stadiului realizării... |
| La un pas de dezastru din cauza gospodinelor | Viaţa mai multor persoane, care locuiesc în două scări de bloc de pe străzile Aleea Rapsodiei şi Mihail Kogălniceanu din Botoşani, a fost pusă... |
| Pompierii verifică zonele de agrement pe 1 mai | Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în colaborare cu specialiştii... |
| Sărbătoarea Paştelui la curţile domneşti | La curţile domneşti, Praznicul Învierii Domnului era sărbătorit în vechime cu mult fast. Domnul cu familia, clerul, boierii şi corpul de oaste îmbrăcaţi... |
|
|
| Au ars mai mult decât şi-au plănuit | Două focuri aprinse pentru a distruge resturile vegetale adunate din două gospodării, una aparţinând Savetei A. din satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, cealaltă proprietatea lui Ilie P. din satul Casara, comuna Corlăteni, s-au transformat în incendii care au distrus 5 tone de furaje şi o bucătărie de vară. |
|
|
| Maşină lovită de tren la Corlăteni. Patru persoane au ajuns în spital | Un grav accident de circulaţie a avut loc în urmă cu câteva ore pe raza satului Podeni, comuna Corlăteni, cînd la trecerea peste calea ferată Iaşi- Dorohoi, un autoturism Dacia 1310 a fost lovit de trenul personal ce asigura această rută. În urma accidentului, toate cele patru persoane aflate în autoturism au ajuns la spital, cu diferite... |
|
|
| Lăcaşe de cult şi unităţi turistice verificate înainte de Paşte de pompieri | În fiecare an, de Paşte, lumânările aprinse lăsate nesupravegheate lângă materialele combustibile au incendiat, cel puţin o locuinţă, în judeţul Botoşani. Jocul copiilor cu focul, jarul căzut din sobă, coşurile de fum necurăţate de funingine, dar şi acţiunea intenţionată sunt alte cauze care au generat, în ultimii doi ani, de... |
|
|
| Pompierii au evacuat preventiv aproape 40 de persoane, din calea apelor revărsate ale râului Miletin | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost sesizat, în această dimineaţă, despre faptul că mai multe gospodării din satul Balta Arsă, comuna Corni, sunt inundate de apele râului Miletin. Situaţia a apărut ca urmare a scurgerii apelor de pe versanţi, în urma ploilor căzute în ultimele 24 de... |
|
|
| Bombă găsită la arat, cărată prin sat cu tractorul |
Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a intervenit marţi, 12 aprilie 2011, să ridice o bombă de pe raza comunei Curteşti. Muniţia a fost descoperită de Dumitru A., în timp ce ara tarlaua Podiş.
|
|
|
| România va primi 25 de milioane de euro de la Parlamentul European, ca urmare a inundaţiilor din 2010 |
Parlamentul European a adoptat, miercuri, alocarea a peste 182 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru cele şase ţări comunitare afectate de inundaţiile din mai-iunie 2010, România urmând să beneficieze de 25 de milioane de euro din această sumă. Conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, europarlamentarul PD-L... |
|
|
| Grenadă găsită sub vatra unui cuptor | Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a intervenit vineri, 1 aprilie 2011, să ridice o grenadă de pe raza satului Bodeasa, oraşul Săveni. Muniţia a fost descoperită de Mugurel T. sub vatra unui cuptor, în timp ce strica soba construită... |
|
|
| Câştigătorii ediţiei a IV-a a Crosului Jandarmeriei Botoşani | Duminică, 03.04.2011, de Ziua Jandarmeriei Române, a avut loc la ieşirea din oraş (delul Sucevei), cea de-a IV ediţie a Crosului Jandarmeriei. La această competiţie sportivă au participat aproximativ 500 de copii, tineri şi adulţi. Crosul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, iar premierea câştigătorilor a fost făcută de d-nul Cristian... |
|
|
| 10 intervenţii ale pompierilor în ultima zi din martie | În ultima zi din luna martie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit pentru stingerea a cinci incendii şi acordarea primului ajutor şi transportul a cinci persoane cu diferite afecţiuni medicale, la spital. |
|
|
| Cu cât va creşte factura la energie de la 1 aprilie | Factura lunară la energie electrică plătită de populaţie va creşte cu 4,5% începând de vineri, 1 aprilie, ca urmare a introducerii unei contribuţii pentru sprijinirea producătorilor de energie care poluează mai puţin. Nu este vorba de creşterea preţului energiei, ci de un cost suplimentar. |
|
|
| Patru incendii în mai puţin de 14 ore | Pompierii botoşăneni au intervenit ieri pentru stingerea a patru incendii, izbucnite în mai puţin de 14 ore, în localităţile Zăiceşti (comuna Băluşeni), Pădureni (comuna Şendriceni), Cucuteni (comuna Durneşti) şi Prisăcani (oraşul Flămânzi). Pentru stingerea lor şi înlăturarea efectelor au acţionat în total 26 de angajaţi ai... |
|
|
| Încep lucrările de reabilitare a podului de peste pârâul Buhai | Conducerea primăriei Dorohoi şi reprezentantul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) au semnat marţi ordinul de începere a lucrărilor de reparaţii la podul de peste pârâul Buhai. Valoarea investiţiei se ridică la 304.425 de lei însă într-o primă fază, a fost alocată suma de 55.000 de lei. |
|
|
| Zi de foc pentru pompierii dorohoieni | Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale a provocat 7 incendii, în ziua de 24 martie 2011, pe raza localităţilor Cristeşti, Curteşti, Vlăsineşti, Jijia (comuna Albeşti), Dumbrăviţa (comuna Ibăneşti), Sauceniţa (comuna Văculeşti) şi Corjăuţi (comuna Hilişeu). Tot ieri, 34 de pompieri din cadrul Detaşamentelor... |
|
|
| Ţigani din localitatea Toflea, judeţul Galaţi, dealeri de telefoane defecte în judeţul Botoşani | Miercuri, 16.03.2011, în jurul orelor 11, un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Botoşani, a depistat în centrul municipiului, trei persoane de etnie rromă care ofereau spre vânzare telefoane mobile de ,,firmă. Cei trei ,,dealeride telefoane mobile acţionau în perimetrul ,,Piaţa Centrală – Podul de Piatră, acostând trecătorii, cărora... |
|
|
| 15 tone de furaje distruse în două incendii, din care unul provocat de persoane necunoscute | Două familii din Coşula şi Ungureni au rămas fără hrana pentru animale, după ce aceasta a fost mistuită în două incendii, izbucnite în urmă cu câteva ore. 20 de pompieri şi cinci membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat aproape 6 ore pentru localizarea şi stingerea incendiilor, fiind salvate bunuri materiale... |
|
|
| De luni, începe reabilitarea Bulevardului Victoriei | După ani de zie de aşteptare, de luni, 14 martie, va începe reabilitarea Bulevardului Victoriei. Conducerea primăriei a declarat că firma Symmetrica, cea care a câştigat anul trecut licitaţia, va începe lucrările de pavelare pe sensul de urcare, începând de la intersecţia de la Podul Botoşanilor spre ieşirea din Municipiu. Primarul Dorin... |
|
|
| Pompierii botoşăneni au avut câte zece intervenţii pe zi în luna februarie | Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost chemaţi în sprijin de botoşăneni, în medie de 10 ori pe zi, în luna februarie 2011. Doar 200 din cele 289 de situaţii de urgenţă semnalate au fost de competenţa lucrătorilor ISU Botoşani. Celelalte 89 cazuri au fost preluate de către poliţişti,... |
|
|
| Decedat după ce i-a luat foc pătura electrică |
Un incendiu izbucnit joi seară, într-o bucătărie de vară din gospodăria lui Gheorghe F., din comuna Vlăsineşti, s-a soldat cu decesul proprietarului, în vârstă de 84 de ani.
|
|
|
| Contrabandist prins după ce a trecut cu peste 3700 de pachete de ţigări pe suprafaţa îngheţată a lacului de la Stânca-Costeşti |
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut o persoană care a transportat peste frontiera de stat peste 3700 pachete de ţigări de contrabandă. Ţigările, în valoare de aproximativ 32.000 lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar cetăţeanul român este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.... |
|
|
| Mărţişoare şi felicitări realizate de copiii de la Grădiniţa nr. 9 şi Fundaţia Star of Hope | Copiii şi cadrele didactice de la Grădiniţa nr. 9 Ştefan cel Mare şi Sfânt în colaborare cu cei de la Fundaţia Star of Hope, au realizat o acţiune dedicată mamelor. |
|
|
| Gospodărie incendiată de trei ori în două săptămâni |
Sâmbâtă seară, o familie din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica, şi-a văzut pentru a treia oară în ultimele două săptămâni averea ameninţată de flăcări. De fiecare dată, pompierii au stabilit că focul a fost pus intenţionat de o persoană necunoscută. Dacă incendiile din 16 şi 18 februarie 2011 nu s-au soldat cu... |
|
|
| La inaugurarea noului sediu din Dorohoi, liderii locali a partidului lui Dan Diaconescu s-au plâns că au fost ameninţaţi | Aproximativ 20 de persoane au participat duminică, 20 februarie, la inaugurarea noului sediu a filialei din Dorohoi a Partidului Poporului. Noul sediu se află situat la primul etaj a unui bloc din zona Podului Botoşanilor. Pe lângă conducerea Comitetului de iniţiativă local, condus de Liliana Pădurariu, la inaugurare au participat şi reprezentanţi... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 627 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 446 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 383 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 353 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|