Noi demersuri la Prefectură pentru apa din Dobîrceni | Prefectul Dan Nechifor a iniţiat miercuri o nouă întâlnire între autorităţile de a căror colaborare depinde alimentarea cu apă a peste 1.500 de locuitori ai comunei Dobîrceni. Sistemul de transport şi distribuţie a fost finalizat în vara anului 2016, însă paşii procedurali şi birocraţia presupusă de intrarea în funcţiune a noii... |
| | Evenimente și infracțiuni la regimul rutier, cercetate de polițiști | La data de 10 ianuarie, în jurul orei 10.30, I.C. de 18 ani, din comuna Păltiniș, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN29A, datorită vitezei excesive pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă, lovind... |
| | Dorohoienii vor plăti mai mult pentru gunoi. Explicaţiile conducerii SPL | Din acest an Dorohoienii vor plăti mai mult pentru gunoiul produs. În ultima şedinţă de Consiliu Local, desfăşurată pe data de 29 decembrie 2016, majoritatea consilierilor au aprobat valoarea taxei de salubrizare şi a tarifelor ce se vor aplica pentru colectare, sortare şi transfer deşeuri. |
| | Locuinţă distrusă într-un incendiu | O familie din satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, a rămas fără locuinţă, în urma unui incendiu izbucnit luni dimineaţă, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. |
| |
| 75 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în 48 de ore | În ultima zi din 2016 şi prima zi din 2017, pompierii botoşăneni au avut 75 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.... |
| Traficanţii de ţigări nu au linişte nici în postul Crăciunului | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat în cursul acestei săptămâni ţigări în valoare de aproximativ 3600 lei, de provenienţă R.... |
| | Minor din Dorohoi, victimă a unui accident rutier | Marţi, 20 decembrie, la ora 15.55, A.M. de 43 de ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poştei din municipiul Dorohoi,... |
| | Punct de lucru la Darabani, în structura Detaşamentului de pompieri Dorohoi | Miercuri, 21 decembrie, a fost operaţionalizat Punctul de lucru Darabani din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, în prezenta subprefectului,... |
| | Se înfiinţează un nou punct de lucru subordonat Detaşamentului de pompieri Dorohoi | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani regândeşte concepţia de organizare a intervenţiei la nivelul... |
| | Gruparea "Baranca"- un suspect după gratii şi alţi patru în arest la domiciliu! | Cinci membri ai grupării "Baranca", "desţelenită" marţi în urma descinderii DIICOT Iaşi, au fost plasaţi în arest preventiv, respectiv arest la... |
| | „Gruparea Baranca”, specializată în contrabandă cu ţigări, destructurată. Printre cercetaţi se află şi vameşi - VIDEO&FOTO | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - PSD a prezentat proiectul de Buget pentru 2017 |
PSD reia modelul din guvernarea Ponta
PSD este singurul partid care a prezentat un proiect de buget pentru anul următor, care... |
|
|
| Dorohoieni prinşi la furat lemne | Ieri, 5 decembrie, în jurul orei 11.30, poliţiştii de ordine publică din cadrul municipiul Dorohoi i-au depistat pe strada Locomotivei din municipiu, pe M. E. de 18 ani şi G. C. de 35 de ani, ambii din municipiul Dorohoi, care transportau cu un atelaj hipo, diverse materiale lemnoase, prelucrate. |
|
|
| Două localităţi din judeţ rămân fără apă | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță oprirea sistemului de alimentare cu apă în localităţile Podriga, Ştiubieni - jud. Botoşani, în perioada 08 - 09 decembrie 2016, în vederea executării lucrărilor de igienizare şi curăţare a reţelelor de transport apă Săveni-Podriga, Săveni - Ştiubieni. |
|
|
| Ţigări de contrabandă, ascunse în maşină, descoperite la Rădăuţi Prut | În data de 03 decembrie, în jurul orei 08.40 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul ucrainean Todor C., în vârstă de 54 ani, conducând un autoturism marca Honda, înmatriculat în Ucraina. Acesta era însoţit de cetăţeanul ucrainean... |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE - Liliana Mincă: ALDE va milita pentru a REDA ROMÂNIA ROMÂNILOR. Vrem să redăm dorohoienilor și tuturor cetățenilor din județ mândria de a trăi în această țară! |
Reporter - Doamna Liliana Mincă, au mai rămas puține zile până la alegerile din 11 decembrie. Va face ALDE surpriza pe județul Botoșani? |
|
|
| Țigări ascunse în componentele unui autoturism, descoperite la Rădăuţi Prut | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 5900 țigarete, pe care un bărbat cu dublă cetățenie română – R. Moldova, intenționa să le introducă ilegal în România, ascunse în diferite componente ale autoturismului pe care îl conducea. |
|
|
| Numărul poliţiştilor din punctele de frontieră, suplimentat pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie. Vezi recomandările poliţiştilor | Având în vedere faptul că în perioada următoare, 30.11- 04.12.2016, va începe minivacanţa de 1 Decembrie, şi se preconizează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control... |
|
|
| Conflict spontan aplanat de jandarmi | Un gest cu mâna făcut în glumă s-a terminat în mod neplăcut pentru un tânăr de 27 de ani, care s-a ales cu un pumn în față. |
|
|
| Grup infracţional specializat în contrabandă, destructurat la Iaşi | * Poliţiştii de frontieră din cadrul ServiciuluiTeritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, cu suportul de specialitate al poliţiştilor din cadrul – Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au destructurat un grup infracţional care desfăşura activităţi ilicite în sfera... |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Mihaela Huncă: „Vreau să avem salarii decente pentru dascălii noștrii și un învățământ de calitate pentru tinerii din toată țara” | Candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, Mihaela Huncă a declarat că dorește să ajungă în Parlament pentru a continua măsurile de pe plan local prin care echipa social-democrată din 2012 până în prezent a obținut fonduri guvernamentale și europene pentru construcția și modernizarea școlilor și grădinițelor din județ. |
|
|
| Acţiune de cooperare la frontiera româno-moldoveană pentru combaterea contrabandei cu ţigări - FOTOGALERIE | * Marţi noaptea, în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, judeţul Vaslui, în cooperare cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, au declanşat o acţiune de combatere a contrabandei cu ţigări, în urma căreia au confiscat peste 6.000 pachete cu ţigări de contrabandă ce... |
|
|
| „FOC DE ARTIFICII” - 2016 - REGIMUL OBIECTELOR PIROTEHNICE | În perioada 15 noiembrie a.c. – 03 ianuarie 2017, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă. Sunt vizate atât combaterea comerţului ilegal cu articole pirotehnice, cât şi folosirea... |
|
|
| Peste 7.500 ţigarete ascunse, depistate la controlul de frontieră | Echipele comune de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Albiţa au descoperit 7.580 ţigarete pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară prin sustragerea de la controlul de frontieră. |
|
|
| Alfa Romeo declarat furat în Italia, depistat în aceeaşi zi la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un autoturism marca Alfa Romeo căutat de autorităţile din Italia, în aceeaşi zi în care fusese declarat furat. |
|
|
| 75 de ani de la deportările evreilor din Dorohoi | În ziua de 22 noiembrie, la Dorohoi, județul Botoșani, vor avea loc mai multe acțiuni de comemorare a victimelor deportărilor evreilor în Transnistria. |
|
|
| Peste 200 kilograme de peşte transportate fără documente legale, confiscat de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră brăileni au oprit în trafic, pe timpul desfăşurării unei acţiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, o autoutilitară cu care un bărbat transporta 226 kg peşte, fără documente legale. |
|
|
| Noi demersuri pentru şoseaua de centură a Dorohoiului | Primarul Dorin Alexandrescu va solicita consilierilor, într-o şedinţă viitoare, aprobarea finanţării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru traseul viitoarei şosele de centură. |
|
|
| 20 situaţii de urgenţă generate de vânt şi inundaţii | În cursul zilei de ieri, din cauza vântului puternic, dar şi a ploilor însemnate cantitativ înregistrate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în judeţul Botoşani s-au înregistrat 20 situaţii de urgenţă, astfel: |
|
|
| Locuri de muncă, la cules de mazăre, în Danemarca şi Portugalia | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în a doua parte a lunii decembrie 2016 o bursă a locurilor de muncă în sectorul agricol, la cules de mazăre – 250 locuri (150 locuri pentru Danemarca și 100 locuri pentru Portugalia). |
|
|
| Contrabandist reţinut la Baranca cu focuri de armă - VIDEO&FOTO | * Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat 9.000 pachete cu ţigări, de provenienţă Ucraina, în valoare de aproximativ 108.360 lei, pe care mai multe persoane încercau să introducă ilegal în ţară. |
|
|
| Percheziţii la Botoşani şi Dorohoi la traficanţii de ţigări | Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice au efectuat la sfârşitul săptămânii trecute, unsprezece percheziţii la persoane bănuite de trafic cu ţigarete de contrabandă. |
|
|
| Moped căutat de autorităţile din Franţa, depistat la Vaslui | Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat la controlul de frontieră un moped declarat furat din Franţa în urmă cu doar zece zile. |
|
|
| Locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European prin rețeaua EURES | Spania – 816 locuri de muncă: 800 muncitor necalificat în agricultură, 15 şofer camion, 1 maseur; |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 453 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 394 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 386 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 326 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|