Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: pompier
Incendiu în Botoșani. Intervenția pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă
Pompierii botoșăneni au intervenit în jurul orei 13.00 pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case de pe strada Busuiocului din municipiul Botoșani.
Accidente de circulație la primele ore ale dimineții
În această dimineață, în mai puțin de două ore, la Vorona și Brehuiești (comuna Vlădeni), s-au produs două accidente rutiere.
Elicopterul SMURD chemat la Dorohoi pentru o pacientă care a suferit un infarct
Un elicopter SMURD a fost solicitat, în urmă cu puțin timp, pentru preluarea de la Dorohoi a unei paciente aflate în stare gravă, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Şef de la MAI, cu doamna la vaccinat
Subsecretarul de stat Gheorghe Sorescu a fost în acest week-end acasă şi a vizitat cu această ocazie maratonul de vaccinări din faţa Palatului Administrativ. A stat de vorbă cu personalul medical din corturile instalate de pompieri în Piaţa Revoluţiei, dar şi cu persoane venite să se vaccineze.
Incendiu generat de un fier de călcat uitat în priză
Luată cu grijile casei, o tânără a uitat fierul de călcat în priză. Nici soțul ei nu a observat greșeala și au mers la culcare. S-au trezit abia...
Pompierii au stabilit cauza incendiului din această seară
Pompierii au stabilit, în urmă cu puțin timp, cauza probabilă a incendiului izbucnit în garsoniera de la etajul patru, din unul din blocurile din...
Incendiu la etajul patru într-o garsonieră din Botoșani. 28 de persoane, dintre care zece copii, s-au autoevacuat - FOTOGALERIE
În urma cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într - o garsoniera situata...
Alege să fii salvator! Înscrieri în sistemul militar de învățământ
260 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale...
Locuințe salvate de pompieri, la Havârna și Durnești
Ieri după-amiază, două familii din Balinți, comuna Havârna și Guranda, comuna Durnești, au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra...
Femeie de 87 de ani din Dorohoi salvată de pompieri, cu ajutorul scării culisabile, de la etajul trei
Misiune contracronometru a pompierilor dorohoieni pentru salvarea unei bătrâne care nu a mai răspuns la ușa, dar nici la telefon, de la amiază.
Intervenție riscantă a pompierilor dorohoieni. Câine salvat din mâlul rămas după secarea iazului Polonic
Un câine a fost salvat, în urmă cu puțin timp, de pompierii dorohoieni, după ce a rămas blocat în mâl, în apropiere de municipiul Dorohoi. Un...
Casă cuprinsă de flăcări la Darabani. Pompierii din oraș, ajutați de cei din Dorohoi, au lichidat incendiul după cinci ore
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani au intervenit în această noapte și dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie...
Alertă în Botoșani. Un tânăr şi-a sechestrat soţia, soacra şi fetiţa într-un apartament și a amenințat că se sinucide
O adevărată desfăşurare de forţe are loc în aceste momente într-un cartier din Botoşani. Mai multe echipaje de poliţie, pompieri, jandarmi, mascaţi şi cadre medicale s-au mobilizat din cauza unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, care ameninţă că îşi pune capăt zilelor.
Elicopterul SMURD, din nou, la Dorohoi. Femeie din Iezer, cu afecțiuni cardiace, transportată la Iași - VIDEO&FOTO
O femeie de 79 de ani din Iezer, a fost preluată astăzi cu elicopterul SMURD și transportată la o clinică de specialitate din Iași, după ce a suferit un infarct miocardic acut.
Incendiu provocat de copii. Explozia a 40 de butelii evitată la limită
Joaca copiilor cu focul s-a transformat într-un incendiu care a afectat două gospodării. Doar intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca evenimentul să nu se transforme într-o tragedie. Și asta pentru că, în apropierea focarului, era un rastel cu 40 de butelii.
Casă din Dorohoi distrusă de flăcări. Proprietarii transportați la spital pentru evaluarea stării de sănătate
Două persoane, un bărbat de 52 ani și o femeie de 64 ani, au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa în care locuiau a fost distrusă în totalitate de flăcări.
Și-a incendiat locuința după o ceartă cu soția
Un bărbat de 29 ani din satul Poiana, comuna Brăești, și-a incendiat bunurile dintr-o cameră după o ceartă cu soția. S-a întâmplat în prima zi de Paști, în jurul amiezii.
Pagube însemnate în incendiul de astăzi dimineață. Cauza probabilă, un scurtcircuit electric
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, in total, 16 pompieri militari și voluntari, aproape cinci ore.
Incendiu devastator lângă Săveni. Pompierii dorohoieni intervin chiar acum - VIDEO&FOTO
În aceste momente, pompierii din Săveni și Dorohoi, intervin cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o gospodărie din satul Bodeasa, orașul Săveni.
Femeie găsită, astăzi, carbonizată, în apropiere de Vorona. Ea dispăruse de acasă la sfârșitul săptămânii trecute
O femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tudora, care în urmă cu câteva zile a fost dată dispărută, a fost găsită, în această dimineaţă, carbonizată. Aceasta se afla într-o poieniţă din mijlocul câmpului, între Vorona şi Tudora, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Sărbători în siguranță! Recomandările pompierilor către credincioși și cler. Printre recomandări, dacă tușești sau strănuți, accesul interzis în biserică, mânerele ușilor, balustradele, scaunele, dezinfectate o dată la patru ore. Obiectele de cult, după fiecare utilizare
În Săptămâna Pătimirilor și de Sărbătoarea Învierii Domnului mulți credincioși merg la biserică. Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor și de răspândire a infecției cu Sars...
Incendiu la Săveni în urma exploziei unei butelii. Două persoane cu arsuri grave internate la Spitalul Mavromati
Două persoane, un bărbat de 76 ani și o femeie de 85 ani, din orașul Săveni, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoşani cu arsuri de gradul I, II și III pe față, mâini și picioare, după ce în încăperea unde locuiau s-a produs o explozie din cauza acumulărilor de gaz.
Guvernarea Dreptei a întârziat construcția primei platforme de aterizare dedicată salvărilor aeriene SMURD, obiectiv inițiat de PSD
Guvernarea PSD din perioada 2017-2019 a inclus în programul de extindere și modernizare a infrastructurii de operare a serviciilor de urgență pentru salvare aeriană și comunicații, construirea unei platforme de aterizare a elicopterelor în municipiul Botoșani.
Panică într-un bloc din Botoşani din cauza unui incendiu
Panică într-un bloc situat pe strada Primăverii din municipiul Botoșani după ce un pat depozitat pe casa scării, între etajele 9 și 10, ardea cu flacără. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 20.00.
Incendiu în urma suprasolicitării instalației electrice – Recomandările pompierilor
O familie din comuna Cristești și-a pus întreaga agoniseală în pericol după ce a folosit mai multe aparate electrocasnice în același timp. Scurtcircuitul s-a produs după ce a pus și mașina de spălat în funcțiune.
Accident deosebit de grav la ieșirea din Dorohoi. Două femei decedate, alte patru persoane rănite - VIDEO&FOTOGALERIE
Un accident deosebit de grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la ieșirea din Dorohoi spre Suceava, puțin înainte de podul de la Cobâla. Două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând două persoane decedate și patru rănite. Persoanele decedate sunt două femei, în vârstă de 54 de ani respectiv 31 de ani.
Ziua informării preventive: “ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ!”
Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de "Marţi, 13" o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri "ghinionul" prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta...
Anexă distrusă parțial în urma unui scurtcircuit
Viața unei femei din orașul Flămânzi a fost în primejdie după ce una dintre anexele din gospodărie s-a aprins de la un scurtcircuit produs la instalația electrică. Din fericire, o vecină a observat flăcările și, nu numai că a dat alarma, a căutat-o și pe proprietară.
Incendiu la Vârfu Câmpului cauzat de o tigaie uitată pe foc
O tigaie uitată pe foc a provocat pagube însemnate unei familii din comuna Vârfu Câmpului. S-a întâmplat în această după-amiază, când membrii familiei au ieșit în curte să servească masa. În urmă, uleiul din tigaia uitată pe aragazul în funcțiune a luat foc și a aprins materialele combustibile din apropierea aragazului, podul și...
184 de misiuni ale pompierilor, în ultima săptămână
În perioada 05 – 11 aprilie a.c., pompierii botoşăneni au avut 184 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi.
Incendiu stins după aproape trei ore
Focul aprins în centrala termică să încălzească locuința s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunurile din două camere și o magazie, dar și o parte din acoperișul casei. Este necazul care s-a abătut asupra unei familii din satul Dorobanți, comuna Nicșeni. Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a limitat...
Protest cu tractoare al fermierilor botoșăneni, supravegheat de jandarmi
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura, în cooperare cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, ordinea și siguranța publică la protestul organizat de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Botoșani în ziua de miercuri, 7 aprilie, între orele 14.00 - 16.00.
ACUM: Bărbat scos de sub un tractor răsturnat și transportat la spital. Intervenția pompierilor are loc într-o localitate din județul Iași
În această seară, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru a scoate o persoană dintr-un tractor, răsturnat pe marginea drumului. Accidentul s-a produs pe raza satului Borosoaia, comuna Plugari, județul Iași.
Pompierii vor fi, zilnic, la datorie în acest sfârșit de săptămână
În jur de 300 pompieri vor fi la datorie, în județul Botoșani, în acest sfârșit de săptămână. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.
Pagina 59/99  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
470
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
413
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
325
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord