| Doina Federovici: „Scutiri de impozit pentru aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat” | Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat că plenul Senatului a adoptat ieri cu unanimitate de voturi propunerea legislativă pe care a inițiat-o împreună cu mai mulți colegi parlamentari prin care aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul... |
| | Infracţiuni rutiere cercetate de poliţişti | La data de 10 octombrie, în jurul orei 11.00, a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Cotu, un bărbat de 37 de ani, din aceeaşi localitate, care conducea un autoturism pe drumul european DE 58. |
| | Tâlhar reţinut de poliţişti | La data de 9 octombrie, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în arestul IPJ Botoşani, faţă de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Truşeşti, urmând ca la data de 10.10.2017 acesta să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. |
| Ţigări de contrabandă găsite într-un BMW la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat sub bancheta unui autoturism 8600 ţigarete marca Ashima, în valoare de 4891 lei. |
| |
| Bărbat sub influenţa alcoolului accidentat pe trecerea de pietoni | La data de 4 octombrie, în jurul orei 07.00, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii,... |
| | Biciclist accidentat de un gălăţean la Vorona | La data de 3 octombrie, în jurul orei 10.30, un bărbat de 63 de ani din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ... |
| | Bărbat cercetat de polițiștii de frontieră pentru conducere fără permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut pe timpul unei misiuni specifice au depistat în trafic un cetăţean... |
| BMW radiat din circulaţie, descoperit la controlul de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Republica Moldova care... |
| | Sucevean prins de poliţiştii botoşăneni conducând o maşină neînmatriculată | La data de 3 octombrie, în jurul orei 08.45, a fost depistat în trafic un bărbat de 35 de ani din localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava, în timp... |
| | Bărbat din Broscăuţi prins de poliţişti conducând băut în comuna Leorda | La data de 1 octombrie, în jurul orei 08.50, a fost depistat în trafic pe drumul naţional DN 29 B, pe raza localităţii Leorda, un bărbat de 49 de... |
| | Falsuri depistate la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea şi Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează... |
| | Mercedes căutat de autoritățile italiene, depistat la frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor... |
|
|
| Dosar penal pentru un bărbat din Tătărăşeni – Havârna, în urma unui accident rutier | La data de 1 octombrie, în jurul orelor 16.00, O.C., de 45 de ani, din satul Tătărăşeni, comuna Havârna, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul judeţean D.J. 293, din localitatea Havârna, a pătruns pe contrasens, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un podeţ din beton. |
|
|
| Bărbat prins conducând sub influenţa alcoolului | La data de 1 octombrie, în jurul orei 07.40, a fost depistat în trafic, pe drumul naţional DN 29 B, pe raza localităţii Mihai Eminescu, un bărbat de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă descoperite în spătarele banchetelor unui autoturism - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați- rutier, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit ascunse, în spătarele banchetelor unui autoturism, ţigarete marca Ashima, de proveniență Duty-Free. |
|
|
| Depistat de două ori într-o săptămână transportând ţigări de contrabandă - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și confiscat aproximativ 38.000 de țigarete de proveniență Duty-Free, pe care un cetățean român trebuia să le transporte în municipiul Iaşi, unde urma să le predea unor persoane a căror identitate nu o cunoaşte. |
|
|
| Ţigări de contrabandă descoperite la Stânca în rezervorul unui Mercedes - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit ascunse, în rezervorul unui autoturism, peste 4.500 de ţigarete, pe care un cetățean din R. Moldova încerca să le introducă ilegal în țară.
|
|
|
| A ieşit cu maşina la plimbare fără să deţină permis de conducere | La data de 29 septembrie, ora 12.30, M.V. de 26 de ani, din comuna Băluşeni, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc de pe raza comunei. |
|
|
| Autoturism de lux radiat din circulaţie, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea şi era radiat din circulaţie. |
|
|
| Percheziţii la Mileanca la locuinţa unei persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete | La data de 28 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat o percheziţie la locuinţa unui tânăr de 25 de ani, din comuna Mileanca, judeţul Botoşani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă. |
|
|
| Bagaje cu aromă de tutun | În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control a descoperit 3.000 ţigarete de provenienţă Republica Moldova pe care un bărbat cu cetățenie română și moldovenească încerca să le introducă în ţară, sustrăgându-le de la controlul de frontieră si ascunzându-le în bagajele personale. |
|
|
| Falsuri depistate la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la doi bărbați români care au prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculele pe care le conduceau. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţişti | La data de 26 septembrie, orele 19:00, poliţişti din Hlipiceni au oprit în trafic, pe un drum comunal de pe raza localității, o autoutilitară condusă de C.R. de 34 de ani, din comuna Hlipiceni. |
|
|
| Autoturism tractat, încărcat cu țigări de contrabandă, depistat în trafic de polițiștii de frontieră - FOTO | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Iași au descoperit și confiscat aproximativ 7.000 de pachete cu țigări de proveniență moldovenească, pe care patru cetățeni români încercau să le transporte într-un autoturism tractat și pe care, ulterior, intenţionau să le comercializeze pe piața neagră de desfacere... |
|
|
| Dosar penal pentru conducere fără permis | La data de 23 septembrie, orele 21:45, poliţişti au oprit în trafic, pe drumul naţional D.N. 29 D, pe raza localității Silișcani, comuna Gorbănești, un autoturism condus de C.A. de 19 ani, din comuna Zamostea, judeţul Suceava. |
|
|
| Evenimente şi infracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţişti | La data de 21 septembrie, ora 08.00, B.L. de 56 de ani, din comuna Mihai Eminescu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29 B, la intersecţia cu drumul naţional D.N. 29C, nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Cedează trecerea’’, împrejurare în care a impactat un autoturism condus regulamentar de Ţ.A. de 33 de ani,... |
|
|
| Accident rutier la Șendriceni | La data de 20 septembrie, în jurul orei 16:40, N.E. de 27 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 291 C, din direcţia Dorohoi – Iezer, la intersecţia cu drumul judeţean D.J. 291 B, pe raza localităţii Şendriceni, se angajează în depăşirea a două autovehicule, moment în care conducătorul... |
|
|
| Botoşănean accidentat pe trecerea de pietoni | La data de 17 septembrie, ora 10.45, I.R. de 43 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pacea din localitate, surprinde şi accidentează un pieton de 68 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal. |
|
|
| Sucevean prins conducând fără permis la Corlăteni | La data de 14 septembrie, orele 09:30, poliţiştii au oprit în trafic, pe drumul sătesc D.S 110 din comuna Corlăteni, un autoturism condus de M.M. de 28 de ani, din comuna Dorneşti, judeţul Suceava. |
|
|
| Minor accidentat la Prăjeni | La data de 14 septembrie, ora 14.10, T.V. de 20 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 208 H, pe raza comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, surprinde şi accidentează un minor de 15 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. |
|
|
| Minor fără permis de conducere depistat în trafic de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere. |
|
|
| Şoferi băuţi depistaţi de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Dorohoi şi Darabani au depistat, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice în zona de competenţă, doi bărbaţi care conduceau autoturisme deşi erau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar unul dintre ei nici nu avea dreptul de a conduce.
|
|
|
| Cercetat penal pentru că a refuzat recoltarea de sânge pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 12 septembrie, ora 15:00, poliţiştii din Gorbăneşti au oprit în trafic, pe drumul comunal D.C. 29A, pe raza comunei, un autoturism condus de D.G. de 27 de ani, din localitate. |
|
|
| 2600 cartuşe de vânătoare, confiscate de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, în portbagajul și în locaşul roţii de rezervă a unui autoturism, condus de un bărbat cu triplă cetăţenie, 2.600 de cartuşe de vânătoare calibru 12 mm. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|