| Promitea mașini din Germania, lua avansul și dispărea. Acum este retinut de către polițiști | La data de 31 ianaurie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. |
| | ANGAJĂRI la Spitalul Municipal Dorohoi: Este nevoie de o infirmieră și doi asistenți medicali. Vezi condițiile de concurs | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
| | Bărbat condamnat la închisoare, identificat și escortat de către polițiști la penitenciar | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Unțeni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de execuatare a pedepsei cu închisoarea. |
| | Familie rămasă fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu! - FOTO | O familie formată din trei persoane din localitatea Crasnaleuca, comuna Coțușca, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat astăzi, la prânz. Alarma a fost dată de vecini. |
| |
| Pompier dorohoian decedat astăzi dimineață, la doar 45 de ani. Mesajul colegilor la vestea tragică | A luptat până în ultima clipă ... a vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat în Împărăția Cerurilor, mult prea devreme ... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi ANGAJEAZĂ asistenți medicali. Vezi condițiile de concurs! | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei, nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea... |
| | Altfel de misiuni la frontieră. Intervenții în sprijinul persoanelor afectate de vremea nefavorabilă desfășurate de polițiștii de frontieră - FOTO | Urmare a viscolului puternic din noaptea de la sfârșitul săptămânii, care a înzăpezit comunicația Huși-Murgeni, făcând-o practicabilă cu dificultate... |
| | Pirat auto prins transportând șapte pasageri în mașină | La data de 27 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto... |
| | Autoturism blindat cu ţigarete de contrabandă, depistat la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit cantitatea totală de 2.900... |
| | Bătrână spitalizată după ce s-a intoxicat cu fum, în urma unui început de incendiu | O femeie de 86 de ani, din localitatea Stăuceni, a ajuns la spital, în această dimineață, după ce în camera unde locuia s-a produs un incendiu.... |
| | Jumătate de miliard de lei pentru dezvoltarea mediului rural botoșănean | Județul Botoșani a atras aproximativ 100 de milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, în cadrul căruia... |
| | Bărbat din Vorona mort în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Vorona, și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în camera unde locuia. S-a întâmplat... |
|
|
| Incendii cauzate de coșurile de fum necurățate | Un bărbat din Viișoara Mică a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu. Alte două familii din Șendriceni și Flămânzi au fost la un pas de a ajunge în aceeași situație din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Cele trei... |
|
|
| Vin, alcool și produse alimentare, în valoare de peste 25.000 lei, depistate în trafic și ulterior confiscate de către poliţiştii de frontieră - FOTO&VIDEO | Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi împreună cu lucrători vamali au descoperit cantitatea totală de 1248 litri de vin, 230 litri cu alcool şi 218 kilograme de produse alimentare de origine animală, de provenienţă R. Moldova, pentru care persoanele nu deţineau documente legale. |
|
|
| Bătrână din Oneaga rămasă fără casă în urma unui incendiu violent - FOTO | O femeie de 86 de ani, din localitatea Oneaga, a trecut prin momente grele, în această dimineață, când și-a văzut locuința în flăcări. Alarma a fost dată chiar de bătrână, care a auzit zgomotul produs de arderea acoperișului și a ieșit în curte. |
|
|
| Traficant de anabolizante, dat de gol de comportament - FOTO | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit cantitatea totală de 459 comprimate şi 27 de fiole de substanţă anabolizantă, pe care un cetăţean moldovean încerca să le introducă ilegal în ţară, disimulate în bagajele personale. |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, pentru prevenirea victimizării acestora | La data de 19.01.2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat împreună cu elevii din clasele de liceu ale Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani la diverse activităţi de informare pe mai multe teme: prevenirea victimizării prin infracţiuni informatice, prevenirea victimizării... |
|
|
| Premiul Național pentru Traducerea și Promovarea Operei Eminesciene, ediția 2023 | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, având printre obiectivele sale promovarea operei eminesciene, a acordat, începând cu anul 2006, Premiul Național „Petru Creția”, continuând, din anul 2011, cu Premiul Național pentru Traducerea și Promovarea Operei Eminesciene. |
|
|
| UMANITAR - Un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul Ecaterina, ii poate oferi Ecaterinei o nouă șansă la o viață normală! | Ecaterina, fiica de 12 ani a preotului Nicolae Dima, a ieșit din comă după operația pe creier. Fata este conștientă și pentru prima oară a putut vorbi cu părinții ei, a relatat preotul Nicolae Dima. |
|
|
| Urmărit pentru furt în Italia, depistat de poliţiştii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| COMUNICAT – Proiect nou obținut de Spitalul Municipal Dorohoi | În continuarea preocupărilor permanente ale conducerii spitalului privind calitatea actului medical, Spitalul Municipal Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Dorohoi, a reuşit obţinerea finanţării prin PNRR a proiectului “Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, în cadrul... |
|
|
| Patru medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi | Spitalul Municipal Dorohoi îşi măreşte echipa cu un număr de patru medici în următoarele specialităţi: |
|
|
| Accident rutier la Iezer, la marginea Dorohoiului. Un microbuz școlar și o autoutilitară s-au răsturnat - FOTO | Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în localitatea Iezer. În eveniment au fost implicate o mașină de transport pâine și un microbuz școlar. |
|
|
| Carte de identitate falsă descoperită la Rădăuți-Prut asupra unui bărbat din Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. |
|
|
| Bărbați bătuți cu bâta de un vecin. Jandarmii au intervenit | Doi botoșăneni au avut parte joi seară de o experiență traumatizantă care, cel puțin în cazul unuia dintre ei, ar fi putut avea consecințe serioase. |
|
|
| Anunț de comemorare la împlinirea unui an de la decesul medicului Ovidiu Alexa | Un gând pios de recunoştinţă şi de aducere aminte la comemorarea unui an de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost domnul doctor ALEXA OVIDIU-NICOLAE, medic coordonator al Compartimentului Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. |
|
|
| Explozia unei butelii de aragaz urmată de incendiu, la Adășeni. Din fericire nu au fost victime | O femeie din Adășeni a trecut printr-o sperietură groaznică, după ce în bucătărie s-a produs o explozie urmată de un incendiu. S-a întâmplat în această dimineață. |
|
|
| Bărbat reținut pentru accidentarea a două persoane, fiind sub influența alcoolului | La data de 30 decembrie 2022 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. |
|
|
| Dorohoian salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de șapte metri - FOTO | Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc, în această dimineață, în municipiul Dorohoi. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea cadrelor medicale ale Spitalului Municipal Dorohoi |
|
|
| Mamă și copilul ei de opt ani spitalizați în această seară în urma unui accident rutier petrecut la Bajura | O femeie de 43 de ani și copilul ei de 8 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. S-a întâmplat în această seară, pe raza localității Bajura. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Accident rutier la Brăești. O mașină a luat foc după impactul cu un copac | Un autoturism a luat foc după ce a fost implicat într-un accident rutier. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza localității Brăești. |
|
|
| EXCLUSIV – SURSE: Comisarul șef de poliție Toader Buliga la un pas de șefia IPJ Botoșani. La concurs, contracandidații săi nu au trecut de nota 5 | Comisarul șef de poliție Toader Buliga, actualul împuternicit la șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a obținut notă de trecere la concursul organizat de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) miercuri, 21 decembrie, pentru ocuparea funcției vacante de inspector șef al IPJ Botoșani. |
|
|
| Incendiu la un buldoexcavator stins de pompierii dorohoieni | Un boldoexcavator care efectua lucrări într-o gospodărie din localitatea Stracova, comuna Șendriceni, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Șoferul a observat că iese fum de sub cabină, a oprit utilajul și a sunat la 112. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 629 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 451 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|