Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ger
Atelierele FILIT pentru traducători (online) – Memorialul Ipoteşti
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română...
Clădire dezafectată distrusă de flăcări - VIDEO
O clădire dezafectată de pe raza localității Roma a fost cuprinsă de flăcări, luni seară. Alarma s-a dat în jurul orei 18.00, iar la fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
COD GALBEN de ploi pentru județul Botoșani, până în această seară la ora 22.00
Județul Botoșani se află sub o nouă atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, până în această seară, la ora 22.00.
Prietenul i-a facilitat obţinerea unui permis de conducere fals şi s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui bărbat, cu cetăţenie R. Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
Bărbat reținut după ce a accidentat mortal o fetiță de 12 ani
Luni, 15 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani,...
COD GALBEN de ploi, astăzi, în tot județul
Ploile nu se opresc! Meteorologii anunță că, până în această seară, la ora 22.00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică...
Accident rutier între Dorohoi și Dumeni, în această seară. Trei surori au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital
Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul...
Incendiu în toiul nopții
Un incendiu violent a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Flăcările au cuprins acoperișurile...
Doi tineri au trecut pe lângă moarte. Au scăpat teferi dintr-un accident rutier în care mașina a luat foc
Doi tineri au fost în pericol după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, s-a răsturnat pe o parte și a luat foc. S-a întâmplat,...
COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru 44 de localități din județ, inclusiv Dorohoi
Meteorologii au emis o nouă atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 17.30.
Mașină izbită într-o casă. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a...
USR acordă CONSULTANŢĂ BOTOŞĂNENILOR INTERESAŢI de finanţarea proiectelor din societatea civilă şi reclamă ilegalităţi în procedura Primăriei Botoşani
Pentru că 18 august este termenul până la care botoşănenii pot depune proiecte pentru a accesa finanţările special destinate de lege societăţii...
Păcălit cu un permis de conducere polonez fals, în schimbul sumei de 4500 de euro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi falsificat.
O casă a ars ca o torță din cauza unei lumânări aprinsă, lăsată nesupravegheată - FOTO
O femeie din localitatea Coștiugeni a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, generat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.
UMANITAR - Lupta cu cancerul văzută prin ochii unui copil de numai 2 ani
Sofia are doar doi ani, însă inteligența ei emoțională este extrem de dezvoltată. De mai bine de un an de zile stă prin spitale cu tăticul ei de care refuză să se despartă chiar și atunci când medicii îi recoltează sânge ori îi administrează citostatice. Tot ce își dorește Sofia este să își ia tăticul acasă!
Microbuz făcut scrum în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit - FOTO&VIDEO
Un microbuz parcat în fața unor garaje din apropierea Pieței Viilor din municipiul Botoșani, a fost distrus, în totalitate, în urma unui incendiu.
Avertismentul pompierilor: Atenție la depozitarea furajelor
În fiecare an, mii de tone de furaje sunt transformate în scrum în urma unor incendii generate, de cele mai multe ori, din neglijență. Fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, focul în aer liber lăsat nesupravegheat, jocul copiilor cu focul sau autoaprinderea sunt cauzele probabile ale incendiilor de furaje, care s-au înregistrat,...
Femeie rămasă încarcerată în autoturism în urma unui accident rutier - VIDEO&FOTOGALERIE
Două persoane, soț și soție, de 50 de ani, au fost rănite în urma unui accident rutier, produs ieri, în apropierea Stațiunii Popăuți. Autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului, iar în urma impactului femeia, pasageră pe scaunul din dreapta șoferului a rămas încarcerată.
Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate
Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști!
La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 22 și 26 de ani, din comunele Vorniceni și Ungureni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, distrugere și lovirea sau alte violențe.
Băut și fără permis, a fugit de la locul accidentului. Acum s-a ales cu dosar penal
La data de 1 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Joldești, comuna Vorona, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Casă în flăcări la Sulița!
O familie din comuna Sulița a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs în această dimineață. Cu toate că erau în casă, proprietarii nu au observat flăcările. Alarma a fost data de o vecină, puțin înainte de ora 07.00.
Bărbat din Vorniceni, plecat în Germania, dat dispărut de către familie
Duminică, 31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, a plecat în data de 22.07.2022 la muncă în Dusseldorf, Germania, fără a mai lua legătura cu membrii familiei până în prezent.
Începe construcția heliportului medical
Heliportul medical devine o realitate la Botoșani! Managerul de proiect privind realizarea heliportului medical, reprezentant al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența conducerii Consiliului Județean, a comandanților ISU Botoșani, a dirigintelui de șantier și a reprezentanților constructorului,...
Călătorea spre Europa cu un permis de conducere fals în borsetă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui bărbat din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe
Misiuni și acțiuni întreprinse la nivel național pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24h‼️
Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 1.421 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 1.546 persoane, 18 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
Ședință la Prefectură pentru evaluarea și prezentarea măsurilor necesare gestionării epidemiei de COVID-19
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, la sediul Instituției Prefectului, în sala Ștefan Luchian, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor necesare pentru gestionarea epidemiei de COVID-19.
Măsuri ce trebuie respectate în zilele caniculare
Având în vedere temperaturile prognozate pentru zilele următoare, asociate cu un disconfort termic ridicat, la nivelul Comitetului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI), a fost constituită o celulă pentru monitorizarea efectelor temperaturilor extreme, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
O femeie mușcată de un câine agresiv a solicitat sprijinul jandarmilor
O femeie mușcată de glezna dreaptă de un câine a sunat la numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția autorităților.
Incendiu devastator la Brăești! Pompierii dorohoieni au intervenit - FOTO
Un saivan, o magazie și 70 de tone de furaje au fost distruse aseară în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Brăești. Flăcările amenințau să se extindă la un alt adăpost de animale din vecinătate, dar și la alte trei gospodării.
Misiunile pompierilor români în Grecia continuă - VIDEO
La data de 15 iulie a.c., cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în zone din Nordul Atenei.
Proiectil în stare de funcționare descoperit într-o gospodărie din Săveni
Ieri seară, pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au fost solicitați să intervină pentru asanarea unui element de muniție desoperit de un bărbat în curtea gospodăriei sale din orașul Săveni, în timp ce efectua lucrări pentru construcția unui gard.
Incendiu de furaje stins după mai bine de trei ore - FOTO
Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la un depozit de furaje, în localitatea Vlădeni Deal, din comuna Frumușica.
Pagina 71/209  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
632
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
457
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
402
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
400
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
396
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
338
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
335
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
327
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
325
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
318
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord