| Intervențiile pompierilor botoșăneni în a doua zi de Rusalii | Pompierii și salvatorii SMURD au fost la datorie și în a doua zi de Rusalii pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
| | FOTOGALERIE - Pompierii voluntari din Văculești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență | 110 pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. |
| | Incendiu nocturn la Vorona Teodoru. Pompierii au reușit limitarea pagubelor | Un incendiu a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Vorona Teodoru. Acoperișul unei case, terasa și bunurile din interiorul unei încăperi folosită ca magazin s-au aprins, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
| | Pompierii, prietenii copiilor - FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj și educație. |
| |
| 100 de copii din trei comune, din apropierea Dorohoiului, au fost sărbătoriți de Ziua Copilului - FOTOGALERIE | La sfârșitul săptămânii trecute, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu au organizat o altfel de petrecere dedicată Zilei Copilului pentru 100... |
| | Incendiu la Concești! | Un incendiu a avut loc, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Concești. O magazie și un depozit de furaje s-au aprins, cel mai probabil,... |
| VIDEO - Incendiu la Balinți, comuna Havârna. Bucătărie de vară aprinsă de un scurtcircuit | Bucătăria de vară a unui localnic din Balinți, comuna Havârna, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață. Deși erau acasă, proprietarii... |
| | Incendii la Vorniceni și Rădeni din cauza instalațiilor electrice defecte - FOTO | Două familii din Vorniceni și Rădeni (comuna Frumușica) au avut de suferit în urma unor incendii, produse duminică după-amiază. |
| | Voluntariatul în context European, activitate cu multă energie la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) de la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a organizat marți, 17 mai 2022, activitatea... |
| | UPDATE VIDEO - Incendiu devastator la Concești. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani acționează și acum pentru stingerea ultimelor focare | Pompierii militari și voluntari din Dorohoi și Darabani intervin cu cinci autospeciale de intervenție cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu... |
| | Târgul Liceelor din zona Dorohoi s-a încheiat cu succes - FOTOGALERIE | Târgul Ofertelor Educaționale 2022, proiect inițiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani, s-a desfășurat în perioada 12-14 mai 2022 la Colegiul... |
| | Șase ani de la debutul proiectului “Salvator din pasiune” | 124 de botoșăneni sunt voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”. Vineri, 6 mai, s-au împlinit șase ani de când Departamentul pentru... |
|
|
| Ziua Europei, marcată la Instituția Prefectulu | Luni, începând cu ora 11.00, în clădirea Palatului Administrativ din Botoșani, în sala “Nicolae Iorga” se va desfășura o acțiune festivă prin care va fi evidențiată semnificația Zilei Europei, sărbătorită în data de 9 Mai. |
|
|
| Dezbatere despre voluntariat cu membrii clubului de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani | Sâmbătă, 7 mai, la clubul de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, constituit la inițiativa doamnei profesoare Alina Iosub, a avut loc o dezbatere despre voluntariat pe marginea lucrării ”Ghidul voluntariatului” de David Herrera elaborată sub egida Asociației Young Inițiative (proiect Erasmus Plus). |
|
|
| Pompierii botoșăneni au participat la campania națională de ecologizare - FOTOGALERIE | Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la campania națională „Curățăm România”. |
|
|
| Mașină în flăcări, astăzi dimineață. Incendiul provocat de un scurtcircuit | Un autoturism parcat în curtea unui localnic din comuna Viișoara a luat foc, în această dimineață. Proprietarul a observat flăcările și a anunțat pompierii. |
|
|
| Case distruse în urma unor incendii - FOTO | ... |
|
|
| Bărbat mort într-un incendiu astăzi după-amiază. Cel mai probabil a adormit cu țigara aprinsă | Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cucuteni, comuna Durnești, și-a pierdut viața într-un incendiu care a mistuit clădirea unde locuia. S-a întâmplat în această după-amiază. |
|
|
| Copii învățați de către pompieri cum să acorde primul ajutor și cum să se comporte în situații de risc - FOTOGALERIE | Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie ca e vorba de incendiu, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplorate, este foarte important.
Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit. |
|
|
| 17 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore. Au fost afectate 200 de hectare de teren agricol | Alte 200 de hectare de teren agricol din 14 localități au fost afectate în urma unor incendii de vegetație uscată produse în ultimele 24 de ore. Utilizarea focului deschis pentru distrugerea resturilor vegetale sau a vegetației uscate a provocat, în cursul zilei de marți, 17 incendii. |
|
|
| Elevi ai Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, voluntari în cadrul evenimentului internațional “Marșul pentru Viață” - FOTOGALERIE | “Fă în așa fel încât fericirea să devină obișnuință zilnică la fel ca apa când ți-e sete. Bea-o în cel mai elegant pahar, să-ți bucure inima și mintea.”
“Marșul pentru viață”, eveniment care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional, organizat de Protopopiatul Dorohoi, a avut loc sâmbătă,... |
|
|
| Ajutor 24 de ore din 24 pentru cetățenii ucraineni din județ | Poveștile ucrainenilor fugiți din calea războiului s-au mutat din punctele de trecere a frontierei, în spatele ușilor închise ale multor locuințe din Botoșani. |
|
|
| 22 de incendii în cursul zilei de ieri. Peste 100 de pompieri au intervenit | Alte 22 de incendii de vegetație uscată s-au înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, pe raza județului Botoșani. Dumbrăvița, Cristinești, Miron Costin, Brehuiești, Bucecea, Sapoveni, Dracșani, Costești, municipiul Botoșani, Câmpeni, Dorohoi, Frumușica, Mănăstirea Doamnei, Flămânzi, Vlăsinești, Rădeni Noi, Ionășeni, Șendriceni... |
|
|
| DOROHOI - Voluntar, plantăm 10.000 de puieți | Primăria Municipiului Dorohoi, vă invită să luați parte la acțiunea de plantare care va avea loc în data de 26.03.2022 ora 9.00, pe Dealul Polonic - Iaz Polonic |
|
|
| 100 de hectare de vegetație uscată arse în județ, de dimineață până acum - VIDEO | Ultimele ore au fost foarte solicitante pentru pompierii militari și voluntari din județul Botoșani. De azi dimineață până la această oră, au fost chemați să intervină pentru stingerea a nu mai puțin de 20 de incendii de vegetație uscată. |
|
|
| Sesiune de formare a voluntarilor Pentru Viață la parohia Sfânta Vineri din municipiul Dorohoi | Coordonatorii Marșului pentru viață, eveniment organizat în acest an, în format fizic, în municipiul Dorohoi, organizează miercuri, 23 martie, o sesiune de formare a tinerilor care doresc să facă voluntariat pentru viață, la parohia Sfânta Vineri. Programul întâlnire este următorul: ora 17.00 -18.00 prezentarea programului marșului... |
|
|
| Marșul pentru viață revine și la Dorohoi în acest an, în format fizic, fără restricții | Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 martie, de la 12.00, în parcul Cholet, având tema „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și-ntreaga viață”. |
|
|
| Incendii pe bandă rulantă în județ - FOTOGALERIE | Ultimele zile au fost foarte solicitante pentru pompierii militari și voluntari din județul Botoșani. Nici bine nu termină de stins un incendiu, că este anunțat altul. S-a întâmplat din nou. |
|
|
| Bunuri distruse în urma a nouă incendii - FOTO&VIDEO | O casă, două anexe, un depozit de furaje și vegetația uscată de pe aproximativ 130 hectare au ars în urma a nouă incendii produse, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Botoșani. |
|
|
| 10 intervenții ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de zece incendii. Văculești, Păltiniș, Concești, Sărata, Mănăstireni, Cerchejeni, Racovăț, Orășeni Deal, Oroftiana și Vorniceni sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente. |
|
|
| 11 incendii într-o singură zi - VIDEO | O casă, 15 baloți de furaje și vegetația uscată de pe aproximativ 90 de hectare au ars în urma a 11 incendii, produse în cursul zilei de joi, pe raza județului Botoșani. |
|
|
| Social-decmocrații botoșăneni se alătură campaniei “Luna plantării arborilor” | Echipați cu ținută adecvată condițiilor din terenul forestier, peste 50 de membri ai PSD Botoșani au ajutat astăzi la împădurirea unui suprafețe de 0,7 ha din fondul forestier național, în pădurea Orășeni. |
|
|
| Peste 100 hectare de vegetație distruse în incendii, într-o singură zi! | Zece incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, marți, pe raza județului Botoșani. Avrămeni, Gorbănești, Dângeni, Havârna, Mitoc, Suharău, Brăești și Coșula sunt zonele unde s-au produs aceste incendii. Focul deschis în spații deschise este cauza probabilă de producere a acestor evenimente. |
|
|
| Șapte incendii de vegetație uscată într-o zi - VIDEO | Luni, 14 martie a.c., pe teritoriul județului Botoșani s-au produs șapte incendii de vegetație uscată. Săveni, Ștefănești, Roma, Murguța, Bădiuți, Burla și Dângeni sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|