| Silegeanu: „Pozează în salvatori fix aceiași oameni care au tratat Moldova ca pe o anexă” | Senatorul Cătălin Silegeanu critică atitudinea PSD și PNL privind finanțarea autostrăzilor A7 și A8, acuzând partidele că au tratat Moldova ca pe o „anexă” în alocarea bugetelor și că proiectele vitale pentru dezvoltarea economică a regiunii au fost întârziate din cauze politice. |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic în specialitatea geriatrie-gerontologie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr. 75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
| | PSD-iștii au decis să rămână la guvernare însă pun condiții partenerilor | Liderii PSD s-au reunit, luni, în ședința Biroului Permanent Național pentru a tranșa una dintre cele mai tensionate dileme politice din ultimele săptămâni: rămânerea sau ieșirea de la guvernare. După ore de discuții, liderul interimar Sorin Grindeanu a anunțat că social-democrații au decis să rămână în coaliție, însă cu condiții... |
| | Cătălin Silegeanu: „Austeritatea ocolește privilegiații. Numărul bugetarilor a crescut” | Guvernul mărește taxele și impozitele, proclamă austeritate, dar face angajări masive în sectoarele privilegiate, atrage atenția senatorul botoșănean Cătălin Silegeanu.
|
| |
| Comunicat AUR - Silegeanu: Istoria din Botoșani nu trebuie repetată. Sinistrații au nevoie de garanții, nu de promisiuni | Senatorul Cătălin Silegeanu solicită Guvernului garanții clare că va obține întreaga sumă necesară pentru reconstrucția orașului Broșteni și... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează registrator medical | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează muncitor necalificat | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA și întreținerea terenurilor | Având în vedere apropierea perioadei de înflorire a buruienii ambrozia (perioada periculoasă pentru oamenii suferinzi de alergie la aceasta plantă)... |
| | Comunicat - Cătălin Silegeanu: coaliția ignoră poporul, în timp ce românii plătesc pentru privilegiile lor! | Senatorul Cătălin Silegeanu a lansat un atac dur împotriva coaliției de guvernare după ce moțiunea de cenzură inițiată de AUR, susținută de... |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu critică legea austerității propusă de Bolojan: o alegere greșită pentru România | Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a transmis un comunicat de presă prin care aduce critici dure la adresa legii austerității propuse de Ilie Bolojan,... |
| | Măsuri care trebuie aplicate de proprietarii de animale în condiții de caniculă | Ce trebuie să facă toți stăpânii de animale - În contextul valului de căldură anunțat, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor... |
| | DOROHOI - Polițiștii alături de cei mici, în tabăra de vară organizată de Parohia „Învierea Domnului” din municipiu | Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului... |
|
|
| Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu denunță spectacolul grotesc al guvernului: românii îngenuncheați de noi valuri de taxe sub povara administrației incompetente | Cătălin Silegeanu, senator al partidului AUR din Botoșani, critică dur actualul guvern condus de Bolojan și Nicușor pentru măsurile fiscale recente pe care le consideră o povară suplimentară pe umerii cetățenilor cinstiți ai României. |
|
|
| Comunicat - Senatorul AUR de Botoșani depune amendamente împotriva măsurilor fiscal-bugetare: "De ce Bolojan are milă de bănci și de jocuri de noroc și nu de poporul român?" | Dacă vă iubiți aproapele aveți șansa acum să o demonstrați. Colegi parlamentari, depuneți amendamente și votați CONTRA măsurilor împotriva românilor! Senatorul AUR de Botoșani, Cătălin Silegeanu, face un apel ferm către colegii săi din toate partidele politice să se unească în vederea depunerii de amendamente care să servească... |
|
|
| Nova Apaserv va modifica, din luna octombrie, metodologia de defalcare și facturare a apei consumate în condominii | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani aduce la cunoștință utilizatorilor săi din municipiul și județul Botoșani că, începând cu data de 1 octombrie 2025, intră în vigoare modificările aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 141/27.06.2025 privind Metodologia de defalcare și facturare a cantităților de apă potabilă... |
|
|
| Comunicat de presă - Senatorul Cătălin Silegeanu atrage atenția: Muncă taxată, lux protejat | Senatorul Cătălin Silegeanu a lansat un semnal de alarmă cu privire la politica fiscală actuală a guvernului Bolojan, pe care o consideră o nedreptate crasă împotriva cetățenilor care muncesc cinstit.
|
|
|
| Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu militează pentru simplificarea birocrației în beneficiul micilor transportatori | Senatorul Cătălin Silegeanu a subliniat recent sprijinul său puternic pentru simplificarea birocrației care împovărează micii transportatori din România. În cadrul Parlamentului, săptămâna trecută, el și-a exprimat opoziția față de raportul care respinge inițiativa legislativă L155/2025, ce propune modificări esențiale în sistemul... |
|
|
| De la provocări la bucurii: mamele cu mulți copii s-au reunit la Dorohoi pentru o zi de suflet - FOTOGALERIE | O zi plină de căldură sufletească și comuniune a avut loc duminică, 29 iunie 2025, în ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dorohoi, unde Departamentul ProVita Dorohoi a organizat evenimentul „Cu dragoste pentru mame”. Într-o atmosferă de profundă empatie... |
|
|
| Comunicat - „Gala Oamenilor de AUR” de la Botoșani: O sărbătoare a dedicării și unității - FOTO | Într-o atmosferă plină de entuziasm și emoție, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat ieri 29.06.2024 „Gala Oamenilor de AUR”, un eveniment dedicat recunoașterii și celebrării contribuțiilor remarcabile ale membrilor săi. Desfășurată în inima Botoșaniului, gala a reunit membri ai organizațiilor locale și județene,... |
|
|
| Comunicat - PSD Botoșani: Sprijinim investițiile pentru apă pentru animale, dar fondurile trebuie alocate corect, în funcție de nevoile reale și nu pe prieteniile și afinitățile președintelui CJ, Valeriu Iftime - FOTO | Grupul consilierilor județeni PSD Botoșani își exprimă sprijinul ferm pentru investițiile destinate asigurării apei pentru adăpatul animalelor, însă subliniază că aceste proiecte trebuie să fie în concordanță cu realitățile din teren și cu nevoile reale ale comunităților locale. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
|
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu: „Continuarea acestei mascarade politice nu face decât să adâncească haosul și instabilitatea în țară” | Senatorul Cătălin Silegeanu: „România a intrat oficial într-un vid instituțional periculos. Astăzi se încheie perioada legală de 45 de zile în care Guvernul putea funcționa în regim de interimat. De azi, țara nu mai are nici Guvern, nici premier, nici vreo autoritate legitimă care să ia decizii pentru români.” |
|
|
| Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi” a ajuns la final - VIDEO | Peste 1.000 de elevi și profesori au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”. Acest program se adresează elevilor din clasa I și este implementat de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Ministerul Educației și compania Maspex România, prin brandul Tedi.... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistenți medicali pentru secția ATI | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs un post de medic specialist, specialitatea boli infecțioase | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Asistent medical generalist | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Îngrijitoare | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic rezident, specialitatea Boli Infecțioase | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Încă o zi fără apă pentru dorohoieni! | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani revine cu informații suplimentare privind sistarea furnizării apei potabile și informează consumatorii că, din cauza imposibilității de a asigura un debit suficient pentru alimentarea întregului sistem, va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile începând din seara de 14 iunie 2025 și în municipiul... |
|
|
| Comunicat AUR - Senatorul Cătălin Silegeanu face un apel ferm pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor europene: „Consolidarea expertizei locale este cheia” | Senatorul Cătălin Silegeanu a adresat astăzi un mesaj puternic în plenul Senatului, subliniind importanța crucială a utilizării mai eficiente a fondurilor europene pentru dezvoltarea României. În cadrul unei declarații politice intitulate „Îmbunătățirea absorbției fondurilor europene prin consolidarea expertizei locale: un apel la acțiune”,... |
|
|
| O bovină căzută în râul Bașeu, salvată de pompieri | O intervenție neobișnuită a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Petricani, unde o bovină a fost salvată de pompieri după ce a căzut în râul Bașeu. |
|
|
| DOROHOI - Ultimul sunet de clopoțel pentru absolvenții din Colegiului Ghica, primul pas spre viitor - FOTOGALERIE | Continuând tradiția anuală, profesorii Colegiului Național Grigore Ghica și-au felicitat absolvenții promoției 2021-2025 pentru munca depusă de-a lungul anilor de liceu, aceștia din urmă primind, cu emoție și mândrie, diplomele de absolvire. |
|
|
| Precizări de ultimă oră de la Casa Națională de Pensii Publice - Recalcularea continuă, „sunt bani de pensii” | Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) asigură că fondurile pentru plata pensiilor sunt asigurate, recalcularea pensiilor continuă conform calendarului, iar eventualele întârzieri sunt plătite retroactiv, fără riscul suspendării sau colapsului sistemului. |
|
|
| Ședinta de lucru a șefilor structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră din România si Ucraina | În perioada 29 – 30.05.2025, la Iași, s-a desfăşurat întâlnirea bianuală de lucru a şefilor structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române de la graniţa cu Ucraina cu omologii din cadrul Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, în baza Tratatului între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno - ucrainene,... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 387 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|