| Comunicat senator PSD Lucian Trufin: “Liberalii au găsit focarele de infecție cu Covid 19 – piețele agroalimentare!” | Uite Hotărârea, nu e hotărârea! Închidem piețele agroalimentare, dar mai vedem, încă nu e oficial! Guvernarea liberală este din ce în ce mai incoerentă, fiind în sfârșit speriată de numărul mare de infectări cu Covid–19. |
| | Comunicat PNL Botoșani: Astăzi dăm startul campaniei pentru dezvoltarea Botoșaniului | Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare cu convingerea că, pe 6 decembrie, vom pune capăt majorității toxice pesediste din Parlamentul României. |
| | Carte de identitate falsă, cumpărată cu 500 de euro, descoperită la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă.
|
| | Comunicat Doina Federovici: Îi rog pe botoșăneni să vină la vot pe 6 decembrie pentru a le arăta liberalilor că nu îi pot opri să facă schimbarea! Guvernarea PNL-USR-PLUS e mai periculoasă decât COVID-UL! | PSD Botoșani este pregătit pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie și le spune botoșănenilor să vină la vot, respectând toate măsurile de protecție sanitară, pentru a arăta celor de la putere că nu îi pot opri să facă schimbarea! Guvernarea Dreptei Unite formată din PNL-USR-PLUS e mai periculoasă decât noul coronavirus. |
| |
| PRIMĂRIA DOROHOI - DISPOZIȚIE privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral în Municipiul Dorohoi în vederea organizării și desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 | Primarul Municipiului Dorohoi, județul Botoșani, analizând referatul nr. 16455/30.10.2020 privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral,... |
| | Campanie de informare a elevilor botoșăneni susținută de polițiști | În data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul... |
| | Eduard Gurău, medic specialist în urgență prespitalicească, candidat PSD la Deputați: „Minciunile și incompetența guvernului PNL scoate în stradă medicii din linia întâi, ajunși la capătul puterilor” | Eduard Gurău, medic specialist, candidat PSD Botoșani pentru Parlamentul României a declarat astăzi că sistemul sanitar la nivel local și în toată... |
| Bărbat din județ prins la volan fără permis și cu alcoolemie exagerată | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat, la data de 03 noiembrie 2020, pe drumul național DN 29 D, dinspre Stăuceni... |
| | Moment de reculegere, în fața primăriei Dorohoi, în memoria fostului consilier al primarului, Constantin Onciu | Angajații primăriei Dorohoi, în frunte cu primarul Dorin Alexandrescu, au păstrat astăzi câteva minute de reculegere, în fața primăriei, în memoria... |
| | ALEGERI PARLAMENTARE 2020 - Biroul Electoral de Circumscripție Județean Botoșani a făcut publice listele de candidați din județ, pentru alegerile parlamentare | Listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie organizate la nivelul judeţului Botoşani au rămas definitive, în baza unei hotărâri... |
| | Comunicat PNL: Apel către frații români basarabeni din Botoșani | Organizația municipală a PNL Botoșani salută victoria din primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, a doamnei Maia Sandu, candidatul... |
| | Ceasuri de lux nedeclarate, confiscate la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română... |
|
|
| Amendă cu aromă pentru narghilea | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 95 de kilograme de aromă pentru narghilea, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, ascunse în diverse locuri în cabina unui autocamion. |
|
|
| 267 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 267 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 38 intervenții pe zi. |
|
|
| Bătrân carbonizat în propria casă, în această seară. Pompierii acţionează şi la această oră | Un bărbat în vârstă de 70 ani, din satul Ionășeni, comuna Trușești, și-a pierdut viața într - un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această seară. |
|
|
| Alcoolemia exagerat de mare i-a dat curaj ca să conducă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare avansată de ebrietate. |
|
|
| Costel Pătrăuceanu, candidat PSD la Camera Deputaților: „PSD știe să guverneze bine, să atragă fonduri europene, să facă investiții, să crească veniturile românilor!” | Costel Pătrăuceanu, tânăr antreprenor, consilier județean și candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților a anunțat astăzi că datele oficiale dintr-un an de guvernare PNL atestă o degradare continuă a stării economice a țării. |
|
|
| COMUNICAT PNL: Singurul vinovat pentru criza din sistemul sanitar este PSD | Criza medicală pe care o invocă PSD este fără îndoială produsă chiar de guvernările social-democate de până acum și de corupția din sistemul sanitar, tolerată tot de PSD. Ipocrizia celor din PSD este fără margini dacă ne gândim că timp de aproape 30 de ani, cu mici excepții, au fost la guvernare și nu au făcut absolut nimic pentru... |
|
|
| FOTOGALERIE - Noul Consiliu Local Dorohoi a fost constituit. Primarul și noii consilieri au depus jurământul. Colegii de partid ai primarului, de la nivel județean, nu au fost prezenți la ceremonia depunerii jurământului | Noul Consiliu Local al municipiului Dorohoi, rezultat în urma alegerilor din data de 27 septembrie, a fost constituit astăzi, la exact o lună de la data alegerilor, în cadrul unei ședințe desfășurată în incinta Cinematografului Melodia, începând cu ora 11.00. La ședință, pe lângă primarul ales și majoritatea noilor consilieri locali,... |
|
|
| Carte de identitate falsă și bijuterii nedeclarate, confiscate la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă și bijuterii susceptibile a fi confecționate din metale prețioase, nedeclarate . |
|
|
| 276 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 276 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 40 intervenții pe zi. |
|
|
| Primarul Alexandrescu și consilierii dorohoieni vor depune jurământul mâine. Viceprimarul și membrii comisiilor de specialitate vor fi aleși și votați într-o ședință ulterioară | Ca urmare a alegerilor locale organizate în municipiul Dorohoi, mâine, 27 octombrie 2020, în incinta Cinematografului MELODIA, va avea loc ședința de constituire a Consiliului Local Dorohoi, ocazie cu care vor depune jurământul consilierii locali validați, precum și primarul ales, respectiv domnul ing. Dorin Alexandrescu. |
|
|
| BECJ Botoșani a respins candidaturile Partidului Noua României | Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a respins candidaturile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie depuse de Partidul Noua Românie atât pentru Senatul României, cât şi pentru Camera Deputaţilor. |
|
|
| Pericolul din bucătărie! | "Și de această dată fumul provine de la o cratiță cu mâncare uitată pe foc!” - este informația transmisă, cel puțin o dată pe lună, de salvatorii botoșăneni.
|
|
|
| Farmaciile Magistra și-au desemnat câștigătorii, în urma tombolei. Zece tablete și tot atâtea telefoane intrate în posesia norocoșilor | După o campanie susținută timp de trei luni de zile, Farmaciile Magistra din Dorohoi, și-au desemnat câștigătorii tombolei, prin care s-au câștigat zece telefoane și zece tablete performante. |
|
|
| Candidatul dorohoian PSD, pentru Camera Deputaților, Dan Șlincu, validat, alături de ceilalți candidați PSD Botoșani, de către Consiliul Politic Național al partidului | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma ședinței Consiliului Politic Național din 20 octombrie au fost validați toți candidații care au fost votați în forurile statutare de la nivel local pentru Parlamentul României. |
|
|
| Scrisoare de mulțumire din partea conducerii spitalului dorohoian, în urma unei donații făcută de o asociația umanitară | Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi a transmis, prin intermediul presei, o scrisoare de mulțumire, adresată Asociației Clara, ca urmare a unei donații făcută de instituția de caritate. |
|
|
| Internat la spitalul de nebuni după ce s-a certat cu polițiștii. A fost depistat băut la volan și a refuzat să se supună testărilor alcoolscopice | La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că un autoturism era oprit în intersecția străzii Ștefan cel Mare cu strada Independenței din orașul Săveni, blocând astfel circulația pe un sens de mers. |
|
|
| Liberalii botoșăneni au validat lista pentru Senat și Camera Deputaților | Duminică, 18 octombrie, Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat lista pentru Senat și Camera Deputaților votată anterior, în unanimitate, de forurile de conducere ale Organizației Județene PNL Botoșani.
|
|
|
| COMUNICAT: Un dorohoian pe listele PSD pentru Parlament. PSD Botoșani și-a ales candidații care vor reprezenta județul în Parlamentul României cu cinste, profesionalism și dedicare | PSD Botoșani a anunțat astăzi că, în forurile statutare ale Organizației Județene, a fost votată echipa de candidați pentru alegerile parlamentare. |
|
|
| Liberalii botoșăneni și-au stabilit candidații pentru Parlament | Biroul Politic Județean al PNL Botoșani a votat, vineri, in unanimitate, lista candidaților pentru Camera Deputaților și pentru Senat pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie. Ulterior, Comitetul Director Județean, din care fac parte membrii BPJ și președinții organizațiilor locale a validat, tot în unanimitate, listele propuse.... |
|
|
| Parlamentarii PSD Botoșani au votat legile prin care toți copiii vor avea acces la servicii de sănătate, educație și protecție socială, iar profesorii vor avea stimulent de risc pentru COVID | PSD Botoșani anunță astăzi că parlamentarii social-democrați au votat în această săptămână legea prin care se aprobă la nivel național „Pachetul Minim de Servicii”, un model integrat de programe de bază în domeniul sănătății, educației, protecției sociale și a copilului, furnizate la nivelul comunității, cu accent asupra... |
|
|
| Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățăean din R. Moldova, în rucsacul căruia a fost descoperită o carte de identitate falsă.
|
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu, apel către dorohoieni, în urma creşterii numărului de cazuri confirmate cu COVID la Dorohoi | Dragi dorohoieni, Ne adresăm dumneavoastră cu convingerea că împreună vom coopera pentru a păstra Dorohoiul un oraș deschis, liber de restricții, în care să ne putem desfășura activitățile zilnice fără frica de a ne întâlni unii cu alții.
|
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 502 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 454 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 409 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 351 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 349 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 331 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 314 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 302 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|