| Jandarmii botoşăneni au donat sânge în cadrul unei campanii iniţiată de Patriarhia Română | În ultimul timp, în spațiul public s-au înmulțit apelurile de implicare voluntară și ajutorare a semenilor aflați în suferință, pentru care donarea de sânge înseamnă VIAȚĂ. |
| | Zeci de pescari amendaţi de jandarmii botoşăneni | Plase de pescuit cu lungimea de 450 de metri, montate ilegal în râul Prut, au fost scoase de jandarmi în urma unor acțiuni executate în acest weekend, în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Botoșani.
|
| | Acţiuni punctuale la Dorohoi şi Botoşani. Amenzi de aproape 15000 de lei | Polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine şi siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. |
| | Amenzi de aproape trei miliarde de lei vechi aplicate de poliţiştii şi jandarmii botoşăneni într-o zi | În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 91.000 de lei. |
| |
| Un nou val de amenzi pentru cei care nu au respectat măsurile de restricţionare a circulaţiei | În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea... |
| | Amenzi de aproape un milliard de lei vechi, aplicate de jandarmii botoşăneni în doar 24 de ore, pentru nerespectarea interdicţiilor impuse de ordonanţele militare | La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, 79 de jandarmi și 23 de autovehicule au fost angrenate în misiuni pentru prevenirea răspândirii... |
| | Poliţiştii şi jandarmii botoşăneni – acţiuni pentru respectarea ordonanţelor militare | 81 de jandarmi cu 16 mijloace auto au participat în ultimele 24 de ore la misiunile de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19, din care 16... |
| | Scandalagiu recidivist, aflat în carantină la Botoşani, săltat de jandarmi şi dus la psihiatrie | Astăzi, 30 martie, în jurul prânzului, un bărbat aflat într-unul dintre centrele de carantină a spart ușa de la cameră și a făcut scandal. |
| | Jandarmii botoşăneni au donat sânge | În această dimineață, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a răspuns apelului lansat de pompierii botoșăneni în cadrul campaniei ,,Te... |
| | Sancțiuni aplicate de jandarmi în piețe agro-alimentare | În urma acțiunilor executate la sfârșitul săptămânii trecute pe linia respectării normelor legale privind actele de comerț și ordinea publică... |
| | Măsuri de ordine publică la meciul de rugby România - Spania de pe Stadionul municipal Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la meciul internațional de rugby România - Spania, disputat... |
| | Bărbat depistat de jandarmi având un cuțit asupra sa | În urma unei acțiuni a jandarmilor din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni, executată în dimineața zilei de duminică, 16 februarie... |
|
|
| Jandarm botoşănean recompensat de U.S. Army | Căpitanul Chelărescu Alin-Mihai din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a fost recompensat de Armata Statelor Unite ale Americii cu cea mai importantă medalie conferită militarilor din statele aliate - ,,Meritorious Service Medal”, în cadrul bilanțului activității Jandarmeriei Române pentru anul 2019. |
|
|
| Manifestări sportive în atenția jandarmilor | Jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la două competiții sportive organizate în municipiul Botoșani, în cooperare cu efective de polițiști, pompieri și polițiști locali. |
|
|
| Sancţiuni aplicate de jandarmi pentru nerespectarea legislaţiei privind pescuitul | O acțiune a jandarmilor botoșăneni, executată ieri dimineață pe râul Siret, între localitatea Corni și barajul Rogojești, în cooperare cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură - Filiala Regională Moldova, s-a finalizat cu aplicarea a 11 sancțiuni pentru lipsa permisului de pescuit valabil, folosirea unui număr... |
|
|
| Sancțiuni aplicate de jandarmi pentru fumat în locuri publice interzise | De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, după ce în anul 2019 au constatat 110 situații de același gen, fiind luate măsurile legale. |
|
|
| Jandarmi în misiune la Zilele municipiului Dorohoi | Prevenirea și combaterea faptelor antisociale la Zilele municipiului Dorohoi, desfășurate în acest sfârșit de săptămână, reprezintă pentru jandarmii botoșăneni principala atribuție legală în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și liniștii publice. |
|
|
| MĂSURI DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ LA MECIUL DE FOTBAL DINTRE ECHIPELE F.C. BOTOŞANI – STEAUA BUCUREȘTI | Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniu ( poliție, situații de urgență, poliție locală, etc.), va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre... |
|
|
| Percheziţii în Botoşani la traficanţi de droguri de mare risc | Procuroii DIICOT, Biroul Teritorial Botoşani au efectuat în această dimineaţă patru percheziţii domiciliare la suspecţi de trafic de droguri de mare risc. |
|
|
| ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR BOTOŞĂNENI, PE LINIA ASIGURĂRII ŞI MENŢINERII ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE | În perioada 15-17.11.2013, peste 80 de poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani şi Secţiilor de Poliție Rurală I Botoșani și III Hlipiceni, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani au acţionat pe raza municipiului Botoşani şi... |
|
|
| ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR BOTOŞĂNENI, PE LINIA ASIGURĂRII ŞI MENŢINERII ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE | În perioada 11-13.10.2013, peste 40 de poliţişti din cadrul Birourilor de Ordine Publică, Rutier şi Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani, cu sprijinul lucrătorilor IJJ Botoşani, au acţionat pe raza municipiului, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
|
|
|
| ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR BOTOŞĂNENI, PE LINIA ASIGURĂRII ŞI MENŢINERII ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE | În zilele de 21 şi 22 iunie a.c., în scopul prevenirii actelor de violenţă, identificării şi luării în evidenţă a copiilor şi oamenilor străzii şi depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, poliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, au acţionat pe raza municipiului Botoşani,... |
|
|
| Descinderi în Botoşani şi alte 12 judeţe într-un dosar de evaziune. Prejudiciul depăşeşte 9 milioane de euro | Luni dimineata poliţiştii B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT- S.T. Suceava, au desfăşurat o amplă acţiune, fiind în derulare 167 de percheziţii domiciliare
pe raza municipiului Bucureşti (1) şi a judeţelor Suceava (74), Botoşani (14), Bacău (1), Dâmboviţa (11), Neamţ (4), Timiş (3), Vrancea (1), Braşov (27), Mureş... |
|
|
| Transport ilegal cu ţigări de contrabandă depistat de poliţişti | ... |
|
|
| Bilanţ al jandarmeriei botoşănene în prezenţa prefectului şi a unui general de brigadă | În data de 14.12.a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc
evaluarea activităţii inspectoratului în anul 2012, în prezenţa domnului Costică Macaleţi, prefectul judeţului Botoşani, a reprezentantului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - domnul
general de brigadă Adrian Romanică şi a altor şefi... |
|
|
| Jandarmii botoşăneni invită locuitorii la alergat | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani organizează duminică, 1 aprilie la ora 10, a V-a ediţie a Crosului jandarmeriei. Manifestarea este prilejuită de Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită pe 3 aprilie. Potrivit reprezentanţilor IJJ Botoşani, la întrecerea sportivă se poate înscrie orice persoană, competiţia desfăşurându-se... |
|
|
| Căpitan de jandarmi din Botoşani mort în timpul serviciului | Un ofiţer jandarm în vârstă de 33 de ani, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoşani, a decedat vineri din cauza unui stop cardio-respirator. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IJJ Botoşani, totul s-a întâmplat în jurul orei 9,30 când căpitanului Ionel Moroşanu, i s-a făcut rău în birou. |
|
|
| Grupare infracţională de contrabandă de ţigări anihilata la Botosani | Poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Botosani, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., cu sprijinul tehnic operativ al D.G.I.P.I., au efectuat mai multe percheziţii în diferite locaţii de pe raza localităţilor Botoşani, Ştefăneşti, Bădiuţi, Bobuleşti şi Româneşti - judeţul Botoşani, pentru anihilarea unui grup infracţional... |
|
|
| Jandarmi recompensaţi cu ocazia zilei de 1 Decembrie | Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc o adunare festivă cu ocazia Zilei Naţionale a României, la care a participat întreg personalul inspectoratului. La adunare a fost invitat şi un reprezentant al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale , care a prezentat materiale, însemnări şi documente istorice... |
|
|
| Decizie incredibilă - Lotul Amişculesei eliberat de magistraţii suceveni | Curtea de Apel Suceava a decis luni seară, în jurul orei 17, eliberarea din arest preventiv a lotului Amişculesei şi cercetarea în stare de libertate, dar nu au voie să părăsească localitatea. Cei şapte învinuiţi au primit sâmbătă mandate de arestare pentru 29 de zile, din partea judecătorilor Tribunalului Botoşani, la propunerea procurorilor... |
|
|
| Descindere de proporţii la omul de afaceri botoșănean Dumitru Amicşulesei | Descindere de proporţii în această dimineaţă la domiciuliul omului de afaceri Dumitru Amicşulesei precum şi al alte persoane implicate în afaceri cu alcool. Acţiunea în care au fost angrenaţi zeci de oameni ai legii s-a soldat cu secrestru pe averea familiei Amicşulesei. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|