| La plimbare cu un autovehicul fără drept de circulaţie în România | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova care a fost depistat conducând un autovehicul ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România. |
| | Muniție letală, ascunsă şi nedeclarată, descoperită la frontiera de est | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova, care intenționa să ajungă în Republica Moldova cu 66 de cartușe letale, ascunse, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză. |
| | A falsificat un test PCR, pentru a nu sta în carantină | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, care a prezentat autorităților competente, un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2, fals. |
| | Cetățean din R. Moldova căutat de autorităţi, reţinut la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat de autorităţi, care era cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de violenţe fizice asupra persoanei pe teritoriul R. Moldova. |
| |
| Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil pentru acesta | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română... |
| | Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română... |
| | Carte de identitate falsă ascunsă într-o agendă, descoperită la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica... |
| | Autoturism radiat din circulaţie în Danemarca, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean ucrainean care a fost... |
| | În vizită la prieteni cu substanţe dopante de risc | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr din R. Moldova asupra... |
| | Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, depistat în trafic de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomeşti, județul Iași, efectuează cercetări în privinţa unui tânăr... |
| | Măsuri suplimentare de fluidizare a traficului transfrontalier cu ocazia Zilei Naţionale a României | Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, conducerea Inspectoratului General... |
| | Intenționa să intre în România cu un autovehicul care nu avea asigurare auto obligatorie | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi - rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie... |
|
|
| Țigări de contrabandă cu destinația Italia, oprite la graniță | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, în bagajele unui cetăţean român, pasager într-un autocar cu destinația Italia, 5.000 tigarete de contrabandă. |
|
|
| Pieton cu permis de conducere fals, oprit în trafic de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român aflat la volanul unui autoturism, fără a fi posesorul unui permis de conducere valabil, care a prezentat la controlul de frontieră un permis grecesc fals. |
|
|
| Depistat la volan fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, conducând un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere. |
|
|
| 1500 de euro, prețul unui permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, bulgară și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Peşte fără documente legale, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unei femei, care transporta 79 de kilograme de peşte, fără a deţine documente legale. |
|
|
| A murit Benone Sinulescu! Interpretul avea 84 de ani | Benone Sinulescu a murit la 84 de ani. Interpretul de muzică populară era în spital de duminică, după ce i s-a făcut rău. Decesul artistului a survenit joi, 18 noiembrie, după ora 14.00, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate. |
|
|
| Autoturism blindat cu ţigarete de contrabandă identificat la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care transporta în autoturism 17.400 ţigarete de contrabandă. |
|
|
| Biserica Ortodoxă Română se opune certificatului verde în activitatea religioasă | Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a transmis tuturor cultelor religioase o informare în care arată că obligativitatea certificatului verde li se va aplica. Astfel, toți preoții, pastori, conducătorii cultelor și restul angajaților vor fi obligați să se vaccineze, să facă dovada trecerii recente prin boală sau să se testele periodic,... |
|
|
| Depistat la controlul de frontieră tractând o remorcă neînmatriculată | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă care nu putea fi pusă în circulaţie pe drumurile publice din România.
|
|
|
| Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| "Un cămin sigur pentru copilul tău" - Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas! | Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimenteze lucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie supravegheați în permanență, mai ales în primii ani de viață, când au tendința de a duce la gură sau la nas toate obiectele pe care le găsesc. |
|
|
| Teste PCR false, descoperite la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperiti doi cetățeni din Republica Moldova care au prezentat autorităților competente, teste negative pentru infecția cu COVID-19, false. |
|
|
| Șofer cu dreptul de a conduce suspendat și cu permis de conducere fals, descoperit în trafic de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie R. Moldova aflat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| Documente false ce trebuiau să ajungă în Olanda, descoperite la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia au fost descoperite două documente false care trebuiau să ajungă în Olanda. |
|
|
| A murit scriitorul Pavel Coruț | Scriitorul Pavel Coruț a murit joi dimineață, la vârsta de 72 ani. |
|
|
| Liberalii merg cu guvern minoritar în Parlament. Vezi lista miniștrilor propuși | Liberalii au decis joi seară, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis de la Vila Lac, să meargă în Parlament și să ceară votul de încredere pentru un guvern minoritar, susțin surse participante la discuții. |
|
|
| Președintele CNCD anunță că certificatul verde este NELEGAL în România | Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că drepturile şi libertăţile pot fi limitate numai prin lege, iar introducerea certificatului verde, în zona de HoReCa sau accesul în instituţii publice, printr-un act administrativ, cum este o Hotărâre de Guvern, este nelegală. |
|
|
| Protest în Capitală, în Piața Universității, împotriva certificatului verde | Un protest a avut loc, joi seară, în Piața Universității din București. Manifestanții, în număr de aproximativ 100, care și-au strigat nemulțumirea față de certificatul verde, au ocupat bulevardul Magheru, iar polițiștii și jandarmii au fost mobilizați la fața locului. |
|
|
| Fals procurat cu 250 de lei, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| Urmărită de autoritățile austriece pentru furturi, depistată la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente o femeie, pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, emis de autoritățile din Austria. |
|
|
| 447 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 447 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
|
|
| Senatorii au respins proiectul de lege prin care certificatul verde devine obligatoriu pentru angajații din România | Senatul repinge proiectul de lege care impune angajaților, atât de la stat cât și de la privat, să dețină un certificat verde pentru a-și continua activitatea. 67 de senatori au votat în favoarea proiectului, iar 60 împotrivă. Însă pentru adoptare erau necesare 69 de voturi „pentru”, fiind vorba de o lege organică. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|