| Documente false ce trebuiau să ajungă în Olanda, descoperite la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia au fost descoperite două documente false care trebuiau să ajungă în Olanda. |
| | Urmărită de autoritățile austriece pentru furturi, depistată la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente o femeie, pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, emis de autoritățile din Austria. |
| | 6 cartușe neletale ascunse în interiorul unui autoturism transportat pe platformă, descoperite la graniță | Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova în autoturismul căruia au fost descoperite ascunse, în diferite locuri, 6 cartușe neletale. |
| | Autoturism aflat în atenţia autorităţilor bulgare, descoperit la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare. |
| |
| Autocar aflat în atenția autorităților din Italia, descoperit la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor,... |
| | Arme cu aer comprimat, fără documente necesare transportului, oprite la graniță | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie moldovenească... |
| | Autoturism aflat în atenţia autorităţilor suedeze, descoperit la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea... |
| | Bolid semnalat furat din Belgia, descoperit la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor... |
| | Autovehicul căutat de autoritățile din Cehia, descoperit la graniță - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor... |
| | Nouă kilograme de tutun ascunse în cutii pentru alimente, descoperite la graniță | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră nouă kilograme de tutun aromat... |
| | Autorul unui jaf armat căutat de autorităţile din România și Germania, depistat la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat... |
| | Cetăţeni moldoveni cu acte false opriţi la graniță | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iaşi au depistat la controlul de frontieră nouă cetăţeni... |
|
|
| Dispozitive de supraveghere și control la graniță întărite, de Ziua Națională a României | Peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontieră, în perioada 28.11-01.12.2020 |
|
|
| Carte de identitate falsă, cumpărată cu 500 de euro, descoperită la graniță | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă.
|
|
|
| Bunuri de contrabandă în valoare totală de peste 11.800 de lei, descoperite graniță - FOTOGALERIE | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier a descoperit 83.000 de ţigarete și 77 de litri de votcă, pe care un cetățean bulgar și un cetățean român au încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în mijloacele de transport.
|
|
|
| Raed Arafat: La graniță se vor înăspri controalele. Nu putem opri românii din Italia să vină în țară | Șeful ISU, Raed Arafat, a explicat că românii din Italia sau din altă țară nu pot fi opriți să vină în țară, dar le solicită acestora să rămână în țara în care deja se află pentru a nu fi purtători ai virusului, ceea ce ar însemna că riscă să-l transmită familiilor din țară. |
|
|
| FOTOGALERIE - Seminariştii din Dorohoi la mormântul părintelui Dumitru Furtună, cu ocazia primei ediţii a Zilei Şcolii. Vezi toate activităţile | Miercuri, 26 februarie 2020, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a fost sărbătorită Ziua Școlii, evenimentul fiind la prima ediție. Această zi nu a fost aleasă întâmplător, deoarece, la 26 februarie 1890, se năștea părintele Dumitru Furtună, de numele căruia se leagă înființarea în anul 1923, la Dorohoi,... |
|
|
| Două cutremure în acestă dimineaţă, în România | Două cutremure au avut loc luni dimineață, conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. |
|
|
| Peste 100 de primari din Basarabia şi România au semnat la Iaşi, o declaraţie de unire | Peste 100 de primari din Basarabia şi România au semnat la Iaşi, în urmă cu câteva zile, o declaraţie de unire. Ei vor forma şi o Ligă a Aleşilor Locali Unionişti. Din această Ligă, fac parte, deocamdată, primarii din 100 localităţi din Republica Moldova care şi-au exprimat în scris dorinţa de unire a Basarabiei cu România. Din România... |
|
|
| Delegație a Consiliului Raional Noua Suliță din Ucraina, în vizită la CJ Botoșani - FOTO | Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți a primit, joi, 3 august 2017, vizita delegației Consiliului Raional Noua Suliță, din Ucraina. |
|
|
| Măsuri luate în Comitetul Local de Combatere a Bolilor după apariția focarului de pestă porcină africană în România | Urmare apariției unui focar de pestă porcină africană pe teritoriul țării, în Satu Mare, prefectul județului Botoșani a reactivat Comitetul Local de Combatere a Bolilor. |
|
|
| „Rupe lanțul! Contrabanda cu țigarete este ilegală!” | Ieri, 13 aprilie, s-a lansat la Biroul Vamal din Piatra Neamț, campania publică de conștientizare a efectelor negative ale comerțului ilicit cu produse din tutun „Rupe lanțul! Contrabanda cu țigarete este ilegală!”. |
|
|
| Chişinău: 50.000 de moldoveni au cerut în stradă unirea Basarabiei cu România | 50.000 de persoane au participat duminică la Chișinău la un marș unionist cu ocazia marcării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. |
|
|
| OPINII - LA CIRC |
Sursă caricatură: Momentul municipiului Dorohoi
O săptămână cu Udrea. Cu ea ne-am trezit, cu ea ne-am petrecut ziua, cu ea am adormit. Asta și-a dorit și ea, și Băsescu, dar în altă ipostază. N-a fost să fie. Le-a luat-o neamțul înainte. Acum, se consolează că au rămas cele mai populare persoane din țară. Românul are o vorbă:... |
|
|
| Wikileaks a publicat instrucțiunile date de CIA agenților săi pentru a nu stârni suspiciuni la graniță | Nu vă îmbrăcați neglijent atunci când călătoriți cu un pașaport diplomatic și nu plătiți cu bani cash un bilet de avion numai dus, sunt numai două dintre instrucțiunile pe care CIA le dă spionilor săi pentru a nu stârni suspiciuni la punctele de frontieră, conform unor documente secrete publicate duminică de site-ul Wikileaks, consemnează... |
|
|
| OPINII - Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România | Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică... |
|
|
| OPINII - Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România | Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 585 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|