Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ger
(P) Cristina Bălăucă: „Am încredere că un Guvern PSD va duce la cel mai înalt nivel învățământul dual, profesional și tehnic pentru a avea cei mai calificați tineri din UE”
„Ca profesor și inspector școlar, cu 27 de ani de carieră, am promovat județul Botoșani pe plan național și internațional, grație rezultatelor remarcabile ale elevilor pe care i-am pregătit. Am luat decizia de a candida pe lista PSD Botoșani la parlamentare pentru a susține un Guvern care și-a fixat ca țintă modernizarea sistemului...
(P) Deputatul PSD Marius Budăi a prezentat propunerile PSD pentru creșterea veniturilor botoșănenilor prin programe de calificare în meserii mai bine plătite
Deputatul PSD Marius Budăi – fost ministru al Muncii – a explicat într-o postare pe rețele sociale cum pot fi majorate veniturilor românilor prin dezvoltarea competențelor lor profesionale, astfel încât să poată obține locuri de muncă mai bine plătite.
(P) Cătălin Silegeanu și echipa AUR continuă dialogul cu cetățenii din județul Botoșani
Cătălin Silegeanu, prim vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani, împreună cu colegii săi din partid, a continuat seria de întâlniri cu cetățenii din județ, vizitând recent comunele Copălău și Corni. Aceste întâlniri sunt parte integrantă din eforturile AUR de a înțelege direct provocările și nevoile...
(P) Ionela Aiftincă, candidat PNL Botoșani pentru Senat: „Am fost conduși de marionete de partid, fără idei și competență…”
Sunt unicul avocat pe un post eligibil pe listele Botoșaniului și asta spune multe despre modul în care @Valeriu Iftime a ales această echipă, adică oameni care au reușit în afara politicii.
Polițiștii botoșăneni alături de elevii Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani pentru prevenirea victimizării acestora
În perioada 05-07 noiembrie Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani, împreună cu elevii din clasele de...
(P) Marius Budăi (PSD): „Investiții și locuri de muncă în județul Botoșani sunt soluțiile prin care tinerii noștri să nu mai plece la muncă în străinătate!”
Social-democratul Marius Budăi fost ministru al Muncii și candidat pentru un nou mandat de parlamentar a anunțat astăzi că soluțiile pentru păstrarea...
(P) Candidat PSD la Camera Deputaților, Florin Gavril: „Premierul Ciolacu are cele mai bune proiecte pentru tineri, comparativ cu ceilalți candidați de la alegerile prezidențiale.”
Florin Gavril, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a prezentat, joi, principalele măsuri din programul candidatului Marcel Ciolacu și a viitorului...
(P) Cătălin Silegeanu, Prim-Vicepreședinte AUR și candidat la Senat, printre oamenii din Botoșani
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și candidat la Senat, a fost prezent în mijlocul cetățenilor...
Istoricul american Grant T. Harward vine la Dorohoi
Autorul volumului „Războiul sfânt al României” se află într-un turneu în România în orașele Suceava, Dorohoi, Iași, Galați, Constanța și...
(P) Doina Federovici (PSD): „De mâine se circulă pe Autostrada Moldovei, care va ajunge și la Botoșani. Aceasta e soluția pentru investiții și locuri de muncă în județul nostru!”
Președinta PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat că ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu va da mâine în folosință 11 km din Autostrada...
(P) Mircea Magdalena, administrator public Botoșani: „Tentativa PNL de a obține voturile chiriașilor scandalagii din Centrul Vechi se va întoarce împotriva lor ca un bumerang! Ceilalți botoșăneni vor reacționa!”
Administratorul public al Primăriei Municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, susține că intervenția avocatei PNL, Ionela Aiftincă, prin care a suspendat...
(P) Marius Budăi, PSD: „Iftime se plângea cel mai tare de creșterea salariului minim. Voia ca salariile să fie cât mai mici, ca să îi rămână lui un profit cât mai mare”
Deputatul PSD Marius Budăi i-a cerut președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime să se abțină să mai deplângă soarta botoșănenilor cu venituri...
Intervenție salvatoare a unui jandarm botoșănean aflat în timpul liber
În această dimineață, în jurul orei 09.00, un jandarm botoșănean aflat în timpul liber a observat cum autoturismul din fața sa, care se deplasa dinspre Ipotești spre municipiul Botoșani, a derapat într-o curbă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.
Accident rutier petrecut în această seară! - FOTO
Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Cotu. În eveniment au fost implicate două mașini, în care erau trei persoane.
Intervenție dramatică a pompierilor dorohoieni! - FOTO
Un panou de distribuție a gazelor naturale de pe strada Sf. Ioan Românul, din municipiul Dorohoi, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Flăcările s-au extins la acoprișul unei case.
Aproximativ 15 tone de furaje făcute scrum într-un incendiu declanșat chiar de către proprietar - FOTOGALERIE
Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Un foc aprins pentru distrugerea gunoaielor, lăsat nesupravegheat, s-a extins la un depozit de furaje, din cauza vântulului puternic. Alarma a fost dată chiar de proprietar.
122 de misiuni executate de către jandarmii botoșăneni în ultima săptămână
În ultima săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat proactiv pentru siguranța cetățenilor, în cadrul misiunilor de ordine publică executate atât independent, cât și în sistem integrat, în cooperare cu polițiștii botoșăneni, în mediul urban și rural.
(P) Candidații AUR din județ în mijlocul alegătorilor din Botoșani, Dorohoi și Flămânzi - FOTOGALERIE
Duminică a fost o zi plină de activitate și interacțiuni valoroase, căci împreună cu echipa AUR am avut bucuria de a vizita orașul Flămânzi, municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi.
Comunicat - Mobilier şcolar nou pentru unităţile şcolare din municipiul Dorohoi
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat 2 contracte de furnizare mobilier şcolar în valoare totală de 2,423,560.87 lei inclusiv T.V.A., finanţate prin Planul Național de Redresare şi Reziliență.
PSD Botoșani - Informare privind începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare: 1 noiembrie ora 16:00
Incendiu la Ichimeni - FOTO
Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ichimeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Deși erau acasă, proprietarii au realizat că le arde locuința când focul a ajuns și la bunurile din două camere. Au ieșit imediat din interior și au sunat după ajutor.
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Conducerea centrală a PSD a prezentat ieri „Programul de guvernare 2025-2028”, care reprezintă oferta electorală a candidaților social-democrați la alegerile parlamentare de la 1 decembrie. PSD este singurul partid care prezintă cetățenilor un program detaliat cu multe soluții concrete pentru dezvoltarea economică și pentru creșterea...
DOROHOI - Crăciunul Generozității: Împodobim Vieți prin Dăruire
"Să considerăm pierdută ziua în care nu am ajutat pe cineva" - Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Asociația Tinerilor Ortodocși, filiala Dorohoi, cu sprijinul Protopopiatului, demarează o campanie de strângere de fonduri în perioada 1 octombrie - 10 decembrie numită „Daruri care împodobesc viața".
Primarul Dorin Alexandrescu a depus jurământul pentru al cincilea mandat - FOTO&VIDEO
Dorin Alexandrescu, primarul în funcție a municipiului Dorohoi, a depus jurământul, astăzi, pentru cel de-al cincilea mandat, câștigat în urma alegerilor locale din data de 9 iunie 2024.
Ariadna Cîrligeanu (AUR): PSD și PNL își continuă blatul politic care a ținut județul Botoșani în sărăcie!
Ariadna Cîrligeanu, președintele interimar AUR Botoșani, a reacționat vehement după prima ședință a Consiliului Județean Botoșani în care au fost aleși din partea partidelor PSD și PNL noii vicepreședinți cu care președintele Valeriu Iftime va lucra. Potrivit acesteia, PNL și PSD sunt același partid la Botoșani, chiar și sub conducerea...
Incendiu la subsolul unui bloc din Botoșani - FOTO
Un incendiu violent a izbucnit astăzi, la prânz, în subsolul unui bloc de pe strada Gării din municipiul Botoșani. Arhiva unei societăți comerciale, piese de mobilier vechi, mai multe saltele pneumatice pentru sporturi nautice, calorifere electrice și calculatoare, au luat foc.
Spitalul Municipal Dorohoi angajează Medic rezident anul VI, specialitatea Chirurgie generală
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează:
Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna Altfel
În data de 25 aprilie a.c, în contextul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost invitații elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic „Anastasie Başotă” Pomârla.
DOROHOI - Concursul eparhial de cunoaștere a Noului Testament „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția a VI-a
"Ce carte, Doamne, și ce învățăminte minunate în ea! Ce scriere înțeleaptă este Sfânta Scriptură, ce minunăție și câtă putere îi poate dărui ea omului. Parcă ar fi un adevărat monument închinat omului și firii omenești ce sălășluiește în univers, pe care sunt incrustate și prezentate în detaliu și pentru totdeauna toate...
Anunț de interes public pentru cetățenii municipiului Dorohoi
Conform punctului 60 din H.G nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, primarii aduc la cunoştinţă publică, cu ajutorul prefecţilor, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din țară, precum şi sediile acestora, prin publicații...
EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie și incendiu - FOTOGALERIE
12 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o fabrică de producție și depozitare a băuturilor alcoolice din municipiul Botoșani. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, victimele fiind surprinse în spațiile folosite pentru distilare și depozitare.
EXERCIȚIU: intervenție în cazul unei explozii urmată de incendiu la o fabrică de alcool din municipiul Botoșani
Astăzi, începând cu ora 18:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza un exercițiu cu forțe și mijloace la o fabrică de producție și depozitare a băuturilor alcoolice din municipiul Botoșani.
Parteneriat încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea lui Mihai Eminescu
Un nou pas pentru promovarea lui Mihai Eminescu și a județului Botoșani! Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” - Memorialul Ipotești, instituție de cultură de importanță națională aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe în vederea promovării...
Comunicat - City managerul Botoșaniului, Mircea Magdalena: „Avocata lui Iftime a avut o miză politică când a blocat evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric”
Administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, a precizat că demersul avocatei lui Iftime de a bloca acțiunea Primăriei de evacuare a chiriașilor recalcitranți din Centrul Istoric a fost motivată politic, întrucât aceasta era deja desemnată candidată PNL pentru Senat atunci când a intervenit în proces. Reprezentantul...
Pagina 35/209  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
783
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
614
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
539
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
475
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
391
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
381
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
377
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
356
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
345
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord