| Deputata PSD Alexandra Huțu face un nou apel insistent la ministrul Mediului să deblocheze lucrările pentru Barajul Vârfu Câmpului | Deputata PSD Alexandra Huțu a depus, luni, o nouă interpelare adresată ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, în care i-a cerut insistent să „iasă din logica politică și să își facă datoria de ministru” pentru a aproba continuarea investiției vitale a Barajului de la Vârfu Câmpului și decolmatarea barajului Bucecea. |
| | Copii de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” în vizită la pompierii dorohoieni - FOTOGALERIE | „Nu ne jucăm cu focul!“, „Nu aprindem lumânări în casă și nici în curte!”, „Dacă avem o problemă, cerem ajutorul părinților sau al doamnelor învățătoare!“, - sunt lucruri pe care copiii le învață de mici. Pentru a înțelege mai bine aceste sfaturi, elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au... |
| | Patru persoane, dintre care doi copii, au fost spitalizați în urma unui accident rutier petrecut la Zăicești - FOTO | Patru persoane, doi copii și doi adulți, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe DN 28 B, în localitatea Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, șapte persoane. |
| | Permise de conducere false descoperite la graniță asupra a doi frați gemeni, din Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unor frați gemeni, cetățeni din Republica Moldova, care dețineau permise de conducere, similare celor emise de autoritățile din Polonia, ce s-au dovedit a fi false. |
| |
| COMUNICAT - AUR zdrobește în instanță toate contestațiile și donează cheltuielile de judecată botoșănenilor nedreptățiți | Organizația AUR Botoșani anunță că va dona toate sumele obținute din cheltuielile de judecată câștigate în urma proceselor intentate de adversarii... |
| | Casă în flăcări la Baranca. Pompierii dorohoieni au intervenit | Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Baranca, comuna Cristinești. Bunurile aflate la mansarda unei case, dar... |
| | Mașină făcută scrum după ce a luat foc în timpul mersului, pe un drum din comuna Roma | Un autoturism a luat foc, în această după-amiază, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Roma. |
| | Candidații PSD, de vorbă cu botoșănenii - FOTOGALERIE | ... |
| | Accident rutier la Răchiți | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Răchiți. În eveniment a fost implicată o singură mașină. |
| | PSD Botoșani prezintă prima componentă a programului premierului Marcel Ciolacu: „REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI” | PSD Botoșani consideră că obiectivul principal unei campanii electorale este ca partidele și candidații să prezinte soluțiile și propunerile lor... |
| | Comunicat CJ - Construirea spitalelor noi la Botoșani, avizată de Ministerul Sănătății - FOTO | Construirea spitalelor noi la Botoșani a fost avizată pozitiv de Ministerul Sănătății. |
| | Comunicat SVSU Dorohoi – Supravegheați în permanență copiii! FOCUL UCIDE! | Pentru siguranța copiilor, aveți în atenție următoarele recomandări: |
|
|
| Opt stâni verificate de către polițiștii de la Protecția Animalelor | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de informare și prevenire pe linia protecției animalelor și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic la deținătorii de câini din rase cu potențial... |
|
|
| APEL UMANITAR - Un viitor fără durere costă 27.000 de euro: Povestea emoționantă a unei tinere de 20 de ani care suferă de scolioză severă - FOTO | Tot ce își dorește este să trăiască fără durere, fără teama că trupul i se va prăbuși sub greutatea propriei deformări. Este drama unei tinere de numai 20 de ani care se luptă din adolescență cu o boală devastatoare. |
|
|
| Hoții de buzunare, infractori fără scrupule. Recomandările polițiștilor pentru a evita să deveniți victimele acestora | Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie. În general, se fură în mijloacele de transport în comun și în zona pieţelor, la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă și sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist pediatru | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist epidemiolog | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Comunicat AUR Botoșani - „Tu știi cum manipulează candidatul tău?” – O replică la campania cinică a liberalilor | Cătălin Silegeanu, candidat AUR Botoșani la Senat, dezavuează campania candidaților PNL Botoșani pentru alegerile parlamentare, pe care îi acuză de ipocrizie și superficialitate. El spune că modul în care liberalii critică activitatea aleșilor în funcție este „o strategie cinică” a unor personaje care pozează în neprihăniți. |
|
|
| Document fals descoperit la PTF Stânca. A plătit 1000 de euro pentru un loc de muncă, dar a primit un document fără valoare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Kazakhstan, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere cu însemnele autorităților din Polonia, fals. |
|
|
| Comunicat CJ - Județul Botoșani, exemplu de bune practici la nivel european - FOTO | Consiliul Județean Botoșani a reprezentat, pentru al doilea an consecutiv, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la cel mai înalt nivel, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, organizată la Bruxelles. |
|
|
| În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că formularele de cerere-declarație pe propria răspundere în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece, noiembrie 2024 - martie 2025 și supliment pentru energie pentru perioada noiembrie 2024 - octombrie 2025, se pot ridica pentru completare începând... |
|
|
| PSD Botoșani a validat listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Niciunul din Dorohoi! - FOTO | PSD Botoșani a validat lista de candidați pentru Parlamentul României. Președintele organizației, Doina Federovici, va deschide lista PSD pentru Senat, în timp ce președintele Agenției Naționale pentru Sport, multipla campioană Elisabeta Lipă, va fi pe primul loc la Camera Deputaților, urmată de prim-vicepreședintele organizației, Marius... |
|
|
| Urmărit internațional, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat internațional pentru săvârşirea infracțiunii de lipsire de libertate. |
|
|
| Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! - VIDEO | Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut... |
|
|
| Mașină în flăcări la Ibănești - FOTO | Un autoturism a luat foc după ce a lovit un copac de pe marginea unui drum din localitatea Ibănești, seara trecută. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Dispoziție privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral și amplasarea de panouri electorale în Municipiul Dorohoi, în vederea organizării alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 |
|
|
| DAS Dorohoi - În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că formularele de cerere-declarație pe propria răspundere în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece: noiembrie 2024 - martie 2025 și supliment pentru energie pentru perioada noiembrie 2024 - octombrie 2025, se pot ridica pentru completare... |
|
|
| Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași în perioada 08-15.10.2024 | Jandarmeria Română, prin Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, va asigura, alături de celelalte structuri partenere, măsurile de ordine și siguranță publică pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din țara noastră, pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfășura... |
|
|
| George Simion, președintele AUR, așteptat în această seară la Botoșani | George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) este așteptat în această seară la Botoșani, pentru a discuta cu liderii și aleșii locali ai partidului despre soluțiile de redresare și dezvoltare a României. |
|
|
| Acțiunea BARIERA 2 la punctele de trecere a frontierei - VIDEO | Astăzi, 5 octombrie, de la nivel central a fost declanșată acțiunea BARIERA 2. Aceasta reprezintă o continuare a activităților desfășurate weekendul trecut și urmărește creșterea gradului de conștientizare a societății în ceea ce privește nivelul de pericol social al diferitelor forme de criminalitate și prevenirea manifestării acestora.... |
|
|
| Casă în flăcări la Movileni din cauza, cel mai probabil, a jarului căzut din sobă | O casă din localitatea Movileni a luat foc, în această dimineață, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere. |
|
|
| Bărbat spitalizat după ce s-a răsturnat cu mașina la Dângeni | Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat cu mașina. Evenimentul s-a produs ieri seară, pe raza localității Dângeni. |
|
|
| Apartament din Botoșani la un pas să ia foc din cauza unei tigăi cu mâncare uitată pe foc | O tigaie cu mâncare uitată pe aragazul în funcțiune a luat foc și ar fi putut provoca un incendiu. Fumul gros a fost observat de vecini, care au sunat după ajutor la pompieri. |
|
|
| Dorohoian arestat în Danemarca, cu ajutorul INTERPOL și trimis în România pentru ispășirea pedepsei cu închisoarea | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat locul în care se află un tânăr, de 19 ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată o măsură educativă privativă de libertate. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 784 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 616 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 392 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 378 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 376 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 357 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|