| În Arhiepiscopia Iașilor se vor desfășura 18 Marșuri pentru Viață | În perioada 1-31 martie se derulează „Luna pentru viață 2023” cu tema „Viitorul este pro-viață”. În mod tradițional, aceasta culminează cu „Marșul pentru viață”, eveniment ajuns la a XIII-a ediție la nivel național și la a X-a ediție în Iași. |
| | S-a redeschis Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț (România) - Diakivti (Ucraina) - FOTOGALERIE | Astăzi, 10 februarie 2023, în prezenţa șefului Cancelariei prim-ministrului României, Mircea Abrudean, ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrului în Cabinetul de Miniștri ai Ucrainei, Oleg Nemcinov și șefului Agenției de Dezvoltare a Infrastructurii Ucrainei, Mustafi Masi Naiema a avut loc redeschiderea Punctului... |
| | A găsit un permis fals, a uitat să-l predea și s-a ales cu un dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui georgian asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals. |
| | Intervențiile pompierilor în ultimele ore | Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
| |
| Jandarmii botoșăneni evaluați de superiori. Conform bilanțului, ei au parcurs anul trecut aproximativ 170.000 de kilometri, de peste patru ori lungimea Ecuatorului | Ieri după-amiază, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-a desfășurat ,,Evaluarea activității și a rezultatelor obținute de... |
| | Memorandum de 90 de milioane de lei pentru vămile și drumurile din județ - FOTOGALERIE | Trei sectoare de drum județean, DJ 291E (Punct vamal Racovăț – DJ 291C), DJ 291C (integral) și DJ 298 (DJ 291C – DN 19) urmează a fi preluate... |
| | Dan Șlincu: „Odată cu intrarea PSD la guvernare, Autostrada Moldovei-A7, începe să prindă contur” | Deputatul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu a anunțat astăzi că Ministerul Transporturilor a reușit să mențină cadența finalizării procedurilor,... |
| | Cetățean egiptean depistat la PTF Stânca cu un permis de conducere ucrainean fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean egiptean, un permis de conducere cu... |
| | A IX-a ediție a Seminarului Eminescu la Ipotești | Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează în... |
| | Municipiul Dorohoi - gazdă a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI) | În intervalul 30 august-3 septembrie 2022, Municipiul Dorohoi va fi gazda unui eveniment de anvergură, înscris în calendarul competițiilor internaționale:... |
| | DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoştinţa că familiile defavorizate din Municipiul Dorohoi, pot beneficia de acordarea de sprijin pentru... |
| | Misiuni și acțiuni întreprinse la nivel național pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24h‼️ | Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 1.421 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate... |
|
|
| 62 de misiuni ale pompierilor în acest sfarșit de săptămână. Incendiu puternic la Broscăuți - FOTO | Pompierii din județul Botoșani au avut 62 de misiuni de protejare a vieții, mediului și valorilor materiale, în acest sfârșit de săptămână. |
|
|
| Drumurile care leagă Dorohoiul de Racovăț, Botoșani și Suceava, în atenția autorităților, în contextul redeschiderii vămii de la Racovăț | Autoritățile județene din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev și ai structurilor vamale din cele două state au vizitat în cursul zilei de ieri punctele de trecerea frontierei de la Siret, Racovăț (auto) și Dornești-Vicșani (feroviar) în vederea... |
|
|
| Reușită de excepție: Dorohoiul va fi gazda Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori | Reușită extraordinară a conducerii primăriei și a cadrelor didactice de informatică, de la Liceul Regina Maria. Timp de o săptămână, Dorohoiul se va transforma în „Capitala regională europeană a informaticii”. Asta după ce responsabilii din primărie și Liceul Regina Maria au reușit să convingă organizatorii ca ediția din acest... |
|
|
| Ucrainean căutat de autoritățile din Germania, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat şi reţinut un bărbat ucrainean căutat de autorităţile din Germania, care este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. |
|
|
| Permis de conducere cumpărat cu 100 de dolari | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean ucrainean, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi un document fals. |
|
|
| Dorohoi - Cântec, joc și voie bună la Festivalul Internațional ,,Mugurelul” Dorohoi, ediția a XVI-a | De peste 15 ani, la Dorohoi, se organizează Festivalul-Concurs Internațional de muzică populară ,,Mugurelul’’. Ediția a XVI-a de anul acesta este un omagiu adus regretatului artist instrumentist Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei ,,Mugurelul’’. |
|
|
| Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță. |
|
|
| Puțin peste 40 de refugiați ucraineni mai sunt cazați în județul nostru | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Aproape 100 de refugiați ucraineni au intrat în județ în ultima zi. Doar 29 mai sunt cazați | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Senatorul botoșănean Lucian Trufin solicită reluarea activității de inspecție sanitar-veterinară din vama Stânca Costești | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, a transmis o solicitare Autorității Naționale Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor reluarea activității de inspecție sanitar – veterinară din vama Stânca Costești, singurul punct de trecerea a frontierei cu Republica Moldova din județ care are dotările... |
|
|
| Aproape 90 de refugiați ucraineni au intrat în județ în ultimele 24 de ore | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| 25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual | 7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori. |
|
|
| Întâlnire româno-ucraineană pentru redeschiderea Vămii Racovăț, desfășurată la Siret. A participat și primarul Alexandrescu - FOTOGALERIE | Autoritățile județene și locale din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev, ai diplomației și ai structurilor vamale din cele două state au participat, în această după amiază, la Siret, la o întâlnire menită să identifice soluțiile cele mai... |
|
|
| Sute de români cer azil la granița de sud a SUA susținând că Putin invadează România | Sute de cetățeni români au ajuns în ultimele două luni la granița de sud a Statelor Unite cu Mexicul, unde solicită azil pe motivul că Rusia invadează România, potrivit Breitbart News. |
|
|
| 90 de refugiați ucraineni și 20 de vehicule, au intrat în județ, prin punctele de trecere a frontierei, în ultima zi | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Aproape 50 de refugiați ucraineni sunt cazați în județ | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Memorialul Ipotești la Salonul Internațional de Carte Alma Mater Librorum | Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță organizarea, în parteneriat cu Centrul de Reușită Universitară și Alianța Franceză din Suceava, sub egida Ministerului Educației, în perioada 12-13 mai 2022, a celei de-a VIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum. |
|
|
| Puțin peste 70 de refugiați ucraineni au intrat în județ în ultima zi | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Aproape 150 de refugiați ucraineni au intrat în județ în ultimele 24 de ore. 74 de refugiați sunt cazați în spațiile puse la dispoziție de autorități | Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă. |
|
|
| Șase ani de la debutul proiectului “Salvator din pasiune” | 124 de botoșăneni sunt voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”. Vineri, 6 mai, s-au împlinit șase ani de când Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor județene, prin intermediul acestui... |
|
|
| Ziua Europei, marcată la Instituția Prefectulu | Luni, începând cu ora 11.00, în clădirea Palatului Administrativ din Botoșani, în sala “Nicolae Iorga” se va desfășura o acțiune festivă prin care va fi evidențiată semnificația Zilei Europei, sărbătorită în data de 9 Mai. |
|
|
| Trecere ilegală a frontierei descoperită din elicopter, la Dersca | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, pe timpul unei misiuni în sistem integrat cu o patrulă aeriană din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au depistat... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|