| Bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri din Dorohoi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare abaterile comise de bicicliști. |
| | Dorohoian carbonizat în propria locuință, în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Dorohoi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, situată pe strada Sf. Ioan Românul. S-a întâmplat în această după-amiază. Alarma a fost dată de un vecin. |
| | 1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă | Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi zilei de 1 Mai. |
| | UMANITAR - Daria are nevoie urgentă de ajutorul tău pentru a putea respira. Operația salvatoare costă 30.000 de euro | La 12 ani, Daria este țintuită într-un scaun cu rotile. Nu a mers niciodată, nu știe cum e să simți pământul ori iarba verde sub picioare. Nu știe cum e să alergi în parc ori să te joci de-a v-ați ascunselea. S-a născut cu probleme grave de sănătate, de la cifoscolioză toraco-lombară severă, la rinichi disfuncționali ori strabism.... |
| |
| Poliția de Frontieră va fi la datorie și de 1 Mai | Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei de 1 Mai, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri... |
| | Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani - FOTOGALERIE | Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal... |
| | IA ATITUDINE! SPUNE STOP VIOLENȚEI! - Activități preventiv-educative în unitățile de învățământ din județ | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară continuă activitățile preventiv-educative în unitățile de învățământ din județ. Prevenirea bullying-ului,... |
| | Aproape 300 de locuri de muncă în Uniunea Europeană, oferite prin intermediul rețelei EURES | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 283 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
| | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani - Locuri disponibile la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ din cadrul Ministerul Apărării Naționale | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere... |
| | Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel... |
| | Exercițiu de amploare lângă Dorohoi: explozie urmată de incendiu la fabrica de mobilă de la Dealu Mare - FOTOGALERIE | 21 de persoane au fost salvate de pompieri dintr-o fabrică de mobilă cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a produs în hala de producție și de prelucrare... |
| | Jandarmii botoșăneni fac recrutări - „Ai 700 de șanse la dispoziție să devii jandarm! Vino în echipa noastră!” | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ... |
|
|
| Efective de jandarmi suplimentate la Zilele municipiului Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv „Cornișa” în perioada 21 - 23 aprilie a.c. |
|
|
| 3 Practici pentru pariuri mai bune | Cine a spus că nu poți fi expert în pariuri? Tot ce trebuie să faci este să continui să îți îmbunătățești strategia de pariere, iar pentru a face asta trebuie să fii foarte atent la modul în care iei decizii și să te informezi cu privire la modurile corecte de pariere. După ce ai stabilit ce ai făcut și ce ar trebui să faci, pune... |
|
|
| SUNAȚI LA POLIȚIE DACĂ ÎL VEDEȚI! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani, care, astăzi, în jurul orei 12:00, a părăsit domiciliul și nu a revenit până în prezent. Familia a încercat în mod repetat să-l contacteze, însă nu a reușit. |
|
|
| Implementarea controlului coordonat pe sensul de intrare în ţară la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - FOTO | Începând cu data de 15.04.2023, ora 08.00, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează în PTF Albiţa rutier, pe sensul de intrare în România, controlul coordonat. |
|
|
| UMANITAR - Drama unei educatoare îndrăgită de copii ei. Tânăra se luptă cu cancerul în Săptămâna Patimilor | Antonela are 31 de ani și este educatoare. Și-a dedicat viața copiilor, pe care îi iubește necondiționat și îi îndrumă pas cu pas pe drumul spre cunoaștere. O meserie nobilă care i-a dat sens vieții. Acum, în săptămâna patimilor, Antonela se află pe un pat de spital. Viața ei atârnă de un fir de ață. |
|
|
| Sute de pachete cu țigări de contrabandă descoperite în portbagajul unei mașini | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau trei saci de rafie plini cu țigarete de contrabandă. |
|
|
| Drumuri județene și naționale rămase, în continuare, ÎNCHISE!!! | Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția Județenă de Drumuri și Poduri Botoșani și Sectorul de Drumuri Naționale Botoşani, sunt în continuare ÎNCHISE circulației rutiere următoarele drumuri județene și naționale : |
|
|
| Tânără din Botoșani dată dispărută! | Polițiștii botoșaneni au fost sesizați cu pivire la faptul că o tânără, de 34 de ani, din municipiul Botoșani a părăsit, în mod voluntar, domiciliul în data de 6 aprilie a.c., iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Codul Roșu de viscol și ninsori abundente a fost prelungit până astăzi la ora 10.00 | Cod Roșu de vânt și ninsori abundente pentru mai bine de jumătate din județul Botoșani, până la ora 10.00. |
|
|
| Femeie salvată de pompieri, după o luptă cu nămeții care a durat mai bine de zece ore - FOTO&VIDEO | O femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU - SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore. Pentru a duce la bun sfârșit misiunea, pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic... |
|
|
| Măsură fără precedent în județ: A fost interzisă circulația pe drumurile naționale și județene, a tuturor autovehiculelor, începând cu ora 21.30 - FOTO | Începând cu ora 21:30, din cauza fenomenelor meteorologice extreme și pentru siguranța vieții cetățenilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Poliția Rutieră au luat decizia închiderii circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe raza județelor Iași și Botoșani. |
|
|
| ALERTĂ!!! COD ROȘU de vânt și ninsori abundente pentru județul Botoșani, până mâine dimineață, la ora 04.00. Populația a fost alertată prin sistemul RO-ALERT | Fenomene prognozate: viscol puternic, cu rafale de 75 - 85 km /h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, vizibilitate redusă, spre zero. |
|
|
| Memorialul Ipotești lansează concursul pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM | Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu acordă anual, începând cu 1998, Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM. |
|
|
| Accident rutier, din fericire fără victime, petrecut între George Enescu și Dumeni | Un accident rutier a avut loc, ieri după-amiază, pe DJ 298, George Enescu - Dumeni. O autoutilitară, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră. Din fericire, acestea nu au fost rănite. |
|
|
| Expoziția „Marcel Guguianu. Poezia formelor curbe”, găzduită de Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, organizează, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția intitulată „Marcel Guguianu. Poezia formelor curbe”, ce poate fi vizitată în perioada 4 aprilie – 2 mai 2023. |
|
|
| Peste 70 de persoane, rămase înzăpezite pe drumurile județului, au fost salvate de către pompieri. Pe unele tronsoane de drumuri, stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate. Cursurile școlare au fost suspendate în tot județul, pentru mâine, 6 aprilie. Vezi drumurile din județ închise temporar - FOTOGALERIE&VIDEO | 72 de persoane din mai multe autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, în ultimele ore. Șapte dintre ele au fost cazate la Primăria Mihălășeni, iar două la Primăria Unțeni. O parte din misiunile din teren au fost coordonate de prefectul județului, Sorin Cornilă.... |
|
|
| UMANITAR - Băiețel de 4 ani, diagnosticat cu o malformație unică în Romania. Familia cere ajutorul cetățenilor | Patrick are 4 ani, dar se comportă ca un bebeluș. Este singurul copil din România care suferă de o malformație genetică ce îl împiedică să meargă ori să vorbească. Mutația genei CACNA1A, denumită și hipotonie severă, nu îi permite micuțului Patrick să se joace cu surioara lui ori să meargă singur la grădiniță, având în permanență... |
|
|
| Proiectul „Pentru o Românie Verde” demarat la Botoșani - FOTOGALERIE | Ultima zi din luna martie a reunit social-democrații botoșăneni în inima Codrilor Goroveiului, unde au plantat împreună cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani 400 de puieți de stejar. |
|
|
| COD GALBEN de ploi, lapoviță și ninsori, vânt și vreme deosebit de rece pentru județul Botoșani | Din această noapte, de la ora 23:00, până miercuri dimineață, la ora 10:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de cantități însemnate de precipitații, lapoviță și ninsori, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece. |
|
|
| DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului | Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 . |
|
|
| Femeie din Flămânzi decedată într-un incendiu care i-a distrus casa | O femeie de 54 de ani, din localitatea Flămânzi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa. S-a întâmplat în această noapte. |
|
|
| Mașină răsturnată între Dumbrăvița și Ibănești. Ocupanții autovehiculului au părăsit locul accidentului | Un accident rutier a avut loc, miercuri seară, între Dumbrăvița și Ibănești. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 434 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|