Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: drum
Dorohoian aflat sub influenţa alcoolului, a intrat cu bicicleta în şanţ, accidentându-se
La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au fost sesizați prin notă telefonică de către Spitalul Municipal Dorohoi, despre faptul că au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, care a fost victima unui accident rutier.
Conducerea primăriei Dorohoi intenţionează contractarea unui împrumut de 6 milioane de lei. "Banii vor fi destinaţi exclusiv investiţiilor", spune primarul Alexandrescu
Conducerea primăriei Dorohoi intenţionează să contracteze un împrumut bancar, în valoare de 6.000.000 de lei, destinat finanţării lucrărilor de investiţii şi cofinanţării proiectelor cu fonduri europene.
AMENZI de până la 2500 de lei pentru nepurtarea măştii în spaţiile publice închise. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI legate de STAREA DE ALERTĂ
Grupul de Comunicare Strategică a transmis un comunicat sub forma „Întrebări şi Răspunsuri”, care clarifică mai multe chestiuni legate de starea de alertă. Comunicatul vine cu precizări privind definirea Zonei metropolitane, persoanele peste 65 de ani, declaraţia pe propria răspundere, nivelul sancţiunilor şi altele.
Coronavirus România - Situaţia la zi. Stare de alertă: Vezi condiţiile în care se poate circula în afara localităţii
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.304 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 238 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate,...
Material lemnos confiscat de la un sucevean
La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Călărași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 282...
Am intrat în stare de alertă. Vezi noul model de DECLARAŢIE. O puteți descărca de aici
După intrarea în starea de alertă, deplasarea în afara localității va fi permisă doar pentru câteva motive, iar cei care ies din localitate trebuie...
Comunicat ALDE Botoşani - Opriti circul pe bani publici!
Echipa ALDE Botoșani, prin membrii Biroului Politic Municipal, cere public celor de la conducerea Primăriei Municipiului Botoșani și consilierilor...
Accident grav la Dragalina. Un bărbat a ajuns la spital, două mașini au fost avariate
...
Botoşănean prins la Darabani conducând fără permis. S-a ales cu dosar penal
La data de 10 mai, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Darabani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul naţional DN 29 A,...
Măsuri propuse de autorităţi pentru starea de alertă, începând cu 15 mai 2020
Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate...
Bărbat amendat pentru că transporta lemne fără documente
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, miercuri, 6 mai, pe drumul judeţean...
COMUNICAT CJ – Reparaţii pe drumurile judeţene
Consiliul Județean Botoșani prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri demarează lucrările de reparații pe drumurile județene programate pentru...
Maşină distrusă într-un cap de pod, în apropiere de Botoşani
Doi bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier produs, luni după-amiază, pe drumul european care face legătura între Botoșani și Suceava, pe raza localității Mănăstirea Doamnei.
COMUNICAT: UNICEF sprijină asistenții comunitari ai DSP
Compartimentul de asistență medicală comunitară din cadrul Directiei de Sănătate Publică Botoșani mulțumește prietenilor UNICEF pentru că ne sunt alături! Pentru activitățile de maximă importanță derulate de AMC Botoșani, UNICEF în ROMANIA sprijină rețeaua de asistență medicală comunitară Botoșani formată din 125 profesioniști...
Vitezoman fără permis prins de poliţişti
La data de 29 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul european D.E. 58 din oraşul Flămânzi, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Iaşi, care circula cu viteză peste limita legală.
23 aprilie, ziua în care este pomenit Sfântul Gheorghe. Tradiţii la români
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie. Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.
Permis de conducere “fabricat” cu 400 euro, depistat la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Sărbători de Paști atipice - Tradiții sau doar obișnuințe convenabile? – Explicaţiile psihologului
Anul 2020 ne-a adus Sărbători de Paști atipice. Ne-a plăcut sau nu că am fost scoși din obișnuințe, respectiv din zona de confort, dar totuși ne-am adaptat cumva. De ce? Pentru că am avut o miză importantă: supraviețuirea.
Dosar penal, în prima zi de Paşti, pentru conducere sub influenţa alcoolului
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul comunal DC13 din comuna Avrămeni, au oprit, la data de 20 aprilie, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Ripiceni.
Comunicat ALDE Botoșani: „Să lăsăm Învierea să ne ridice deasupra lucrurilor mărunte și să ne înalțe către unitate, dreptate și adevăr” - VIDEO
Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă și deschisă. Mai ales acum, când lumina sfântă coboară în casele și în inimile noastre.
S-a hotărât: Interzis în biserici. Slujbele din Săptămâna Mare și de Sfintele Pași vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor
Astăzi, 13 aprilie 2020, a avut loc, la Instituția Prefectului Botoșani, ședința Grupului de Suport Tehnico- Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României, în cadrul căreia au fost prezenți reprezentanți ai structurilor MAI, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Protopopiatelor Botoșani, Dorohoi,...
Tamponare pe un drum din localitatea Stânca. Unul din şoferi era băut şi s-a ales cu dosar penal
La data de 12 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştefăneşti, au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul sătesc din localitatea Stânca a avut loc un accident de circulaţie.
Întrebări şi răspunsuri, punctuale, legate de infecţia cu COVID-19 şi recomandări pentru sărbătorile pascale
Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la materialul...
Maşini de cusut donate Direcţiei de Protecţie a Copilului de către Asociaţia “Grup Civic” Botoşani
Asociația Grup Civic a mai făcut o acțiune umanitară către o instituție publică din Botoșani. Daniel Câșlariu, președintele asociației, a donat Direcției de Protecție a Copilului zece mașini de cusut care vor fi distribuite în centrele de copii din subordinea instituției. Astel, copiii si tinerii vor confecționa măști de protecție,...
Armata română se va implica pentru a preveni infracțiunile silvice
Printre măsurile impuse de Guvern în combaterea epidemiei de COVID-19, la solicitarea Ministerului Mediului, a fost introdus un articol în Ordonanța Militară nr. 7 pentru a preveni infracțiunile silvice.
Cum reacționează anumite părți ale corpului la panica produsă de Covid-19?
Cu această criză - economică, socială, emoțională - întreagă situație devine riscantă pentru sănătatea noastră dacă alegem să punem capac tuturor emoțiilor pe care le trăim în această perioadă. Frica, furia, confuzia, nesiguranța, revolta, ura, panica, incertitudinea – aceste reacțiile psiho-somatice în perioada de criză au...
Coronavirus - Întrebări şi răspunsuri
Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni.
Bărbat în stare de ebrietate, depistat la volan de poliţiştii de frontieră Dorohoieni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.
Poliţist rănit într-un accident grav petrecut la marginea Dorohoiului
Un angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost implicat într-un accident grav, chiar la ieşirea din Dorohoi spre Botoşani, în zona cunoscută “la pini”.
Comunicat ALDE Botoșani – „Autoritățile judeţene trebuie să facă ceva pentru protejarea botoșănenilor”
Filiala ALDE Botoșani trage un semnal de alarmă autorităților județene, să aloce urgent sume de bani necesare protecției botoșanenilor împotriva Coronavirusului!
Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
La data de 31 martie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 298 din comuna Vorniceni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeaşi localitate.
Femeie din comuna George Enescu prinsă conducând sub influenţa alcoolului şi cu permisul suspendat. S-a ales cu dosar penal
La data de 31 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 293, au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din comuna George Enescu.
Depistat la Vama Stânca, la volan, cu permisul de conducere anulat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce anulat.
10 tehnici de liniște si sănătate interioară, pe durata fricii de Coronavirus
Mesajele transmise de o autoritate către omul de rând sunt hipnotizante, deoarece vin de la o entitate superioare către una inferioară; fie că vin de la doctor, judecător, poliție, titluri din mass-media sau un guvernator – toate produc un efect cu bătaie lungă în mintea și inima omului care ascultă: “Urgent, Grav, Incurabil, Inoperabil,...
Pagina 49/101  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
624
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
439
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
393
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
387
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
373
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
335
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
331
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
330
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord