Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: SCA
Șoferi aflați sub influența drogurilor și alcoolului în vizorul polițiștilor
La data de 26 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat o acțiune pentu impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența...
Acțiune pentru combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic. Peste șase metri cubi de lemne confiscate de la un sucevean, în comuna Mihăileni
La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție și cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră au organizat o acțiune, pe raza județului Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în domeniul silvic.
21 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție încadrați la IPJ Botoșani
Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, 19 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, și doi ai Școlii de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" Cluj, promoţia noiembrie 2023, au avut o zi plină de emoţii, odată cu parcurgerea procedurii de repartizare pe funcţii.
Organizația femeilor social-democrate din Botoșani alături de victimele violenței domestice - FOTOGALERIE
La sfârșitul săptămânii trecute, pe 25 noiembrie cu ocazia zilei internaționale pentru eliminarea violenței asupra femeilor, OFSD Botoșani a organizat o dezbatere la sediul județean al Organizației pentru a trage un semnal de alarmă privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice și pentru a susține...
Pompierii solicitați la Spitalul Județean să scoată verigheta de pe degetul umflat al unui bărbat
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital pentru că i s-a umflat degetul inelar și nu mai putea să-și scoată verigheta. Medicii de la...
Codul galben de intensificări ale vântului, în județul Botoșani, prelungit de meteorologi
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de intensificări ale vântului, până astăzi, la ora 16:00.
COD GALBEN de intensificări ale vântului, pentru județul Botoșani, prelungit de către meteorologi
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de intensificări ale vântului, până mâine, la ora 10:00.
Lemne confiscate la Mihăileni
La data de 24 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control pe drumul național DN 29 C,...
COD GALBEN în județ până mâine la ora 18:00
COD GALBEN de intensificări ale vântului și precipitații însemnate cantitativ pentru județul Botoșani, până mâine, la ora 18:00.
Bărbat spitalizat după ce a intrat cu mașina într-un copac, la Vârfu Câmpului
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă,...
DOROHOI - Maratonul bicicliștilor astăzi, de la ora 12:45
Primăria Municipiului Dorohoi și Asociația NICADOR organizează sîmbătă 25 noiembrie 2023 ora 12:45 un mataron al bicicliștilor în cadrul Proiectului...
Casă la un pas de distrugere din cauza unui incendiu
Casa unei familii din localitatea Știubieni a fost în pericol, în această dimineață, în urma unui incendiu ce a avut loc într-una dintre camere....
Accident rutier în Dorohoi. Femeie scoasă din mașină de către pompieri și transportată la spital pentru îngrijiri medicale
O femeie în vârstă de 36 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dorohoi.
Opinia psihologului - Cum scapi rapid de frică și anxietate
Știai că mintea umană are o tendință naturală pesimistă, cu înclinație să rețină și să acorde mai multă importanță lucrurilor rele în defavoarea celor bune? Înclinația implicită a minții noastre este să fie concentrată pe probleme și durere.
DAS Dorohoi – ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea venitului minim de incluziune (VMI)
Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că acordarea beneficiilor: venitul minim garantat (VMG) și ajutor pentru susținerea familiei (ASF) încetează la data de 31.12.2023, conform prevederilor Legii nr.196/2016 privind Venitul Minim de Incluziune (VMI) și a Normelor metodologice aprobate prin HG nr.1154/20222. Drept urmare, toți beneficiarii...
Comunicat USR Botoșani - Cătălin Drulă: Legea PSD-PNL a pensiilor este o minciună cap-coadă. USR refuză să-i amăgească pe pensionari
USR nu a girat prin vot minciuna pe care PSD și PNL o aruncă, din nou, în prag electoral pensionarilor din România. USR susține creșterea pensiilor și dorește un sistem de pensii echitabil, dar nu a votat o minciună, în urma căreia România va fi aruncată într-un haos bugetar și toți cetățenii, inclusiv pensionarii, o vor duce mai rău...
Școala altfel: exercițiu de evacuare la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani
Peste 600 de elevi și cadre didactice de la Colegiul „A.T. Laurian” din municipiul Botoșani au participat astăzi la un exercițiu de evacuare în caz de incendiu, coordonat de către pompierii botoșăneni. Activitatea a fost organizată în baza Protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și instituția de învățământ.
Șoferi depistați la volan sub influența alcoolului. Li s-a întocmit dosar penal
La data de 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași localitate.
APEL UMANITAR - Să facem un miracol pentru Andreea: Donează și fii parte din drumul ei spre recuperare
Andreea s-a născut la Tivoli în Italia. A fost o naștere prematură, la 8 luni, prin cezariană, ca urmare a unor agresiuni fizice suferite de mamă din partea partenerului de viață. Povestea Andreei începe astfel cu o luptă dureroasă. Medicii au avut inițial un diagnostic sumbru pentru micuța luptătoare: hipotonie cerebrală, anticipând...
Recomandările pompierilor: Verificați periodic instalațiile electrice!
Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, în acest an, au fost provocate de instalaţiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate. Este vorba de peste 80 de astfel de evenimente, produse în locuințe sau gospodării.
Accident rutier la Vorona, în această seară. Bărbat scos din mașină de către pompieri și ulterior spitalizat
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această seară, pe raza localității Vorona.
Oră ținută de un istoric militar, la Liceul „Dimitrie Negreanu” din Botoșani - FOTO
Liceul „Dimitrie Negreanu” a găzduit în această săptămână mai multe activități organizate în cadrul Săptămânii Educației Globale. O activitate deosebită a avut loc la clasa a X-a A. Elevii și dirigintele clasei, profesor Anca Toma, s-au întâlnit cu colonel în rezervă, doctor în istorie, Sergiu Balanovici. Istoricul le-a vorbit...
Mesaj de condoleanțe din partea conducerii CAR Pensionari Dorohoi
Tânăr din Flămânzi reținut după ce a pipăit o tânără și a comis mai multe infracțiuni cu violență
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ieri, 16 noiembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
COD GALBEN de instabilitate atmosferică de mîine dimineață până duminică. Sunt așteptate ninsori consistente și vânt în județ
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică tip Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă de mâine dimineață, de la ora 08:00, până duminică, la ora 10:00.
20 ani activitate ai Fundației Star of Hope la Dorohoi în sprijinul copiilor cu dizabilități și ai familiilor acestora
Joi, 16 noiembrie 2023, Fundația Star of Hope Romania va marca la Dorohoi cei 20 de ani de activitate și implicare în recuperarea copiilor cu nevoi speciale și susținerea familiilor acestora.
Consiliul Județean Botoșani: Licitație pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice pentru școli
Consiliul Județean Botoșani a lansat licitația pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice pentru școlile din mediul rural din județul Botoșani. Este un proiect pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut o finanțare de 7,2 milioane de euro din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
DOROHOI - Caravana AUR „Patrioți în Europa” vine mâine în municipiu
Marți, 14 noiembrie, în centrul Dorohoiului va poposi Caravana „Patrioți în Europa”, o acțiune politică desfășurată de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Autocarul AUR va ajunge în municipiu la ora 9:00 și va staționa timp de câteva ore pe strada Dimitrie Pompeiu, în zona blocului turn.
APEL UMANITAR - Șansa lui Ștefan la o copilărie fericită: Ajutați-l să învingă boala! - FOTO
La doar cinci anişori, Ştefan s-a înrolat fără voie într-o bătălie dificilă. O tumoare pe creier avea să îi răpească zilele frumoase ale copilăriei. Spitalul devenea a doua lui casă. Tratamente chinuitoare şi analize interminabile au devenit lucruri obişnuite pentru un copi atât de mic.
Elevi recompensați cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului de deputatul Alexandra Huțu - FOTOGALERIE
Elevii și profesorii îndrumători care au participat la concursul „Eroul de lângă mine” organizat în primăvara acestui an, dar și reprezentanții Asociației Cultul Eroilor și Asociației Veteranilor de Război din Botoșani au primit invitația din partea deputatului Alexandra Huțu de a vizita la București în data de 8 noiembrie, Muzeul...
Bărbați depistați sub influența alcoolului, la volan
La data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani.
Lemne confiscate și amendă pentru un sucevean care tranzita comuna Vorniceni
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, marți, 7 noiembrie, pe drumul public din comuna Vorniceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
Pompierii dorohoieni vizitați de copii, în cadrul programului „Școala Altfel” - FOTO
Programul „Școala Altfel” continuă săptămâna aceasta în multe dintre instituțiile de învățământ din județ, iar cadrele didactice și elevii își doresc să se întâlnească cu pompierii pentru a învăța cum să-și protejeze viața.
Elevi ai Școlii Gimnaziale „Cornerstone” din Dorohoi, în vizită la pompierii din municipiu - FOTO
Peste 80 de elevii ai Școlii Gimnaziale “Cornerstone” au vizitat, astăzi, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, în cadrul Programului “Școala Altfel”.
Pagina 65/268  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
628
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
448
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
396
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
391
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
391
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
384
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
353
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
338
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
334
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
331
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord