Viceprimarul Bursuc şi alte zeci de liberali au mărşăluit la Botoşani | Aproximativ 40 de liberali dorohoieni au participat joi seară la marşul pentru susţinerea demiterii lui Traian Băsescu, organizat de Uniunea Social Liberală în municipiul reşedinţă de judeţ. Astfel, ei s-au alăturat celor aproximativ 1000 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC care au mărşăluit cale de câţiva kilometri pe străzile... |
| SINCERE CONDOLEANŢE | Colegii din Primaria Municipiului Dorohoi îşi exprimă regretul profund la trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Şchiopu Aurel, om de o deosebită valoare morală şi profesională. |
| Prefectura: Atenţie sporită la condiţiile din secţiile de votare | Prefectul judeţului, Adrian Constantinescu, atrage atenţia primarilor botoşăneni că, prioritară în aceste zile este pregătirea secţiilor de votare în vederea desfăşurării Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României. În acest sens, reprezentantul guvernului în teritoriu le-a comunicat edililor şefi măsurile suplimentare... |
| Mircea Toma, despre atacurile la libertatea de exprimare - vezi cazuri concrete | Preşedintele ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, consideră că libertatea de exprimare este grav afectată, ca urmare a acţiunilor recente ale reprezentanţilor USL. "Revenim la perioada guvernării Năstase", avertizează Toma. Constatările lui Mircea Toma se bazează pe evenimentele recente, care au avut loc în media... |
| |
Deşeurile botoşănenilor, cardul de asigurări de sănătate şi operativitatea instituţiilor statului, în atenţia prefectului | Prefectul Adrian Constantinescu şi-a continuat, în aceste zile, vizitele la instituţiile deconcentrate şi la alte unităţi ce lucrează direct cu... |
| USL a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a altor 14 persoane | USL a depus, joi, la Parchetul ÎCCJ, plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a altor 14 persoane, pentru "răspândire... |
| Antonescu: Am decis să promulg legea de modificare a legii referendumului, aşa cum au decis Parlamentul şi Curtea Constituţională. Referendumul, valid cu 50% plus unu | Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că a decis să promulge legea de modificare a Legii referendumului, aşa cum au decis Parlamentul... |
| Prefectul judeţului nemulţumit de serviciile E.ON | Urmare a fenomenlor meteorologice care au avut loc duminică, 15 iulie, începând cu ora 16 mai multe comune, printre care Vorona, Tudora şi Cristineşti,... |
| Localităţi afectate de grindină | În noaptea de 15 spre 16 iulie, în intervalul orar 22.30 – 24.00, opt unităţi administrativ teritoriale de pe raza judeţului Botoşani au fost afectate... |
| Pregătirile pentru referendum, în grafic | Conform graficului stabilit de guvern pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României,... |
| Vicele Constantin Bursuc nemulţumit de biroul său | Viceprimarul Dorohoiului Constantin Bursuc este nemulţumit de biroul în care îşi desfăşoară activitatea şi doreşte igienizarea şi remobilarea... |
| Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului | Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a fost ales marţi preşedinte al Senatului, în... |
|
|
| UNICEF Și Realitatea TV: Locul fiecărui copil este în familie! | București, 3 iulie 2012. În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor și la scoală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiți de părinții lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul... |
|
|
| A fost definitivată lista viceprimarilor din judeţ. VEZI despre cine este vorba! | La nivelul judetului Botosani, 60 de viceprimari sunt de la USL, 14 de la Mişcarea pentru Botoşani, în timp ce UNPR, PP DD şi PRM au câte un viceprimar. |
|
|
| Prefectul felicită noile structuri de conducere din judeţ | 77 din cele 78 de consilii locale din judeţul Botoşani au fost constituite. Conform datelor centralizate la nivelul prefecturii, 76 de primari aleşi în urma votului de pe 10 iunie 2012 au depus jurământul de credinţă faţă de unităţile administrativ-teritoriale pe care le vor conduce în următorii 4 ani. Doi edili şefi nu au putut fi învestiţi,... |
|
|
| PP-iştii lui domnu’ Dan s-au dat la Botoşani cu ciocoii de la putere | PDL –USL, aceeaşi mizerie a fost doar o lozincă de campanie electorală la Botoşani. Aleşii de la judeţ şi municipiu ai Partidului Poporului – DanDiaconescu par să fi trecut, cel puţin prin vot, alături de noua putere. Primele semnale au venit la desemnarea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean şi viceprimarilor de Botoşani. Astfel,... |
|
|
| “Voi fi omul din spatele primarului, vom face echipă solidă împreună, spune Constantin Bursuc, noul viceprimar al Dorohoiului | Constantin Bursuc, noul viceprimar al Dorohoiului se declară optimist referitor la activitatea ce o va desfăşura şi dă asigurări că va colabora foarte bine cu primarul Dorin Alexandrescu. În primele două zile de activitate în cadrul instituţiei, el a făcut cunoştinţă cu salariaţii şi declară că s-a documentat asupra legislaţiei în... |
|
|
| Pentru a cincea oară primăriţă, învestită de prefect pentru prima dată | Angela Toma Grădinaru a fost aleasă de locuitorii comunei George Enescu pentru a le conduce comunitatea. Astfel, ea a ajuns pentru a cincea oară primarul comunei, realizând astfel o performanţă invidiată de mulţi candidaţi la funcţiile electorale. Fără a i se putea citi vârsta pe chip, doamna primar este emoţionată ca la orice început... |
|
|
| Dorin Alexandrescu şi consilierii locali au depus jurământul | Dorin Alexandrescu, liderul social democraţilor dorohoieni a fost reînvestit miercuri în funcţia de primar al Dorohoiului pentru un nou mandat de patru ani. El a depus jurământul alături de noii consilieri locali, în cadrul unei şedinţe festive la care au participat conducerile Prefecturii şi Consiliului Judeţean, deputatului Andrei Dolineaschi,... |
|
|
| Ţurcanu : Nu dau la PSD nici o funcţie | Funcţia de vicepreşedinte este singura pe care social-democraţii o vor deţine se pare la nivelul Consiliului Judeţean şi al unităţilor subordonate. Aceasta dacă noul preşedinte al CJ se va ţine de cuvânt. Acesta a anunţat că PSD-iştii nu vor ocupa posturi de şefi la instituţia pe care el o conduce şi la cele care ţin de CJ.
|
|
|
| Prefectul Constantinescu prezent la învestirea noului primar din Flămânzi | Sala de consiliu din cadrul primăriei Flămânzi a foast arhiplină cu ocazia învestirii noului primar. Ceremenia a avut loc duminică dimineaţă, fiind prezidată de prefectul Adrian Constainescu şi asisitată de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, precum şi de cei doi vicepreşedinţi, Doina Federovici şi Gheorghe Sorescu.... |
|
|
| Primarul de Săveni învestit de prefectul judeţului. La şedinţă a fost prezent şi deputatul Dolineaschi | Astăzi a început cel de-al treilea mandat la conducerea primăriei din Săveni pentru Relu Tîrzioru, câştigătorul competiţiei electorale pentru această funcţie. Acesta a fost învestit de Adrian Constantinescu, prefectul judeţului Botoşani, care a prezidat şedinţa de constituire a consiliului local al oraşului. |
|
|
| Miting pro-Năstase la Spitalul Floreasca | Zeci de oameni s-au strâns, vineri după-amiază, în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, în semn de solidaritate cu fostul premier Adrian Nastase, care este internat în unitatea sanitară după ce, miercuri seara, a încercat să se sinucidă, scrie ziare.com
|
|
|
| USL-ul face majorităţi cu PPDD pentru viceprimari | Liderii din teritoriu ai Uniunii Social Liberale au primit liber de la judeţ pentru crearea unor majorităţi în consiliile locale cu sprijinul Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi Partidului România Mare. Scopul principal îşl reprezintă impunerea viceprimarilor doriţi de alianţă. |
|
|
| Vicele Clim tot mai aproape de şefia DJDP | Calea spre noua funcţie, de director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani, este deschisă pentru actualul viceprimar al Dorohoiului, Alin sorin Clim. Asta după ce astăzi, Romeo Caciuc, cel care a condus instituţia judeţeană, a demisionat din funcţie, el depunându-şi cererea de demisie pe masa preşedintelui Consiliului... |
|
|
| Primarul şi noii consilieri vor depune jurământul miercuri, 27 iunie. Este aşteptată şi prezenţa prefectului | Şedinţa de constituire a noului Consiliu Local de la Dorohoi şi depunerea jurământului de către primar şi cei 19 aleşi locali va avea loc pe data de 27 iunie la ora 13, în sala de conferinţe a Incubatorului de afaceri de pe strada 1 Decembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, la şedinţa de la Dorohoi este aşteptat... |
|
|
| Primul consiliu local constituit în prezenţa prefectului | Prefectul Adrian Constantinescu a participat astăzi, 21 iunie, la depunerea jurământului de către noul primar şi la constituirea noului consiliu local al comunei Mitoc. La şedinţa publică au participat simpli locuitori, dar şi directorul şcolii din centrul comunei, şeful postului de poliţie, dirigintele oficiului poştal, un cadru medical... |
|
|
| Vicele Clim ofertat pentru preluarea conducerii DJDP | Sorin Alin Clim, actualul viceprimar al Dorohoiului, va fi cel mai probabil de luna viitoare noul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP). El a declarat că a primit această ofertă din partea noului preşedinte a Consiliului Judeţean, şeful liberalilor din judeţ, Florin Ţurcanu. |
|
|
| Florin Ţurcanu a fost învestit în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean | Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ s-a dovedit neîncăpătoare luni la amiază, la instalarea noului preşedinte al Consiliului Judeţean. Peste 200 de persoane, majoritatea oficialităţi, au ţinut să ia parte la ceremonia de învestire a lui Florin Ţurcanu. |
|
|
| Parada portului popular cu peste 500 de participanţi a impresionat dorohoienii | A doua zi a Festivalului Naţional de muzică populară Mugurelul a debutat în jurul orei 12 cu o impresinonantă paradă a porturilor populare. Cei peste 500 de copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare din zonele din care provin, s-au încolonat în faţa Spitalului Municipal şi precedaţi de un echiapaj al Popliţiei rutiere şi însoţiţi... |
|
|
| Peste 500 de participanţi la a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică populară Mugurelul | A VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică populară Mugurelul a debutat sâmbătă, pe scena amfiteatrului din Parcul Brazi. Potrivit organizatorilor, la această ediţie participă peste 500 de copii şi tineri din mai multe judeţe ale ţării dar şi din Republica Moldova şi Ucraina care evoluează pe mai multe categorii de vârstă.... |
|
|
| Aproape 9000 de dorohoieni l-au votat pe Florin Ţurcanu pentru şefia CJ | La alegerile din 10 iunie dorohoienii au acordat un vot masiv şi lui Florin Ţurcanu, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea USL. El a primit 8737 de voturi, din cele 13029 valabil exprimate, reprezentând 67,05%, însă cu 1,13% sub scorul obţinut de USL pentru alegerea componenţei Consiliului Judeţean. |
|
|
| Scăldatul în locuri neamenajate poate ucide! | În fiecare vară, zeci de botoşăneni mor înecaţi în apele curgătoare sau stătătoare de pe raza judeţului. De cele mai multe ori, victimele apelor au fost copiii nesupravegheaţi şi persoanele care au consumat alcool înainte de a intra în lacuri, râuri, canale de irigaţie, etc. |
|
|
| Alexandrescu: Mă abţin de la comentarii, referindu-se la declaraţia lui Bursuc | Dorin Alexandrescu, copreşedinte al USL Dorohoi şi câştigător al unui nou mandat de primar nu a dorit să comenteze declaraţiile lui Constantin Bursuc, potrivit cărora el va fi viitorul viceprimar. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 473 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 415 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|