Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Guvern
Contractul colectiv de muncă dispare. Liderii sindicali naţionali vor pierde obiectul muncii, susţine ministrul Botiş
Contractul colectiv de muncă la nivel naţional îşi încetează existenţa prin Codul Social, iar salarii mai mari decât salariul minim garantat în plată aprobat de Guvern vor putea fi negociate la nivel de unitate, liderii sindicali naţionali pierzând astfel "obiectul muncii",a afirmat ministrul Muncii
Primarii aleşi din primul tur de scrutin, propunerea Guvernului
Guvernul va înainta Parlamentului, pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă, un proiect de lege privind răspunderea autorităţilor locale, a declarat, joi seară, prim-ministrul Emil Boc, după şedinţa Executivului. El a susţinut că proiectul de lege urmăreşte întărirea autorităţii primarului.
Deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi se ţine de promisiune. El va asigura gratuit servicii de consultanță juridică pentru cadrele didactice din Botoșani
Deputatul PSD Andrei Dolineaschi anunță că, începând de astăzi, 07 aprilie 2011, cadrele didactice din județul Botoșani vor putea beneficia de servicii gratuite de consultanță juridică în domeniul dreptului muncii. Consultanța va fi asigurată de juriști specializați în acest domeniu, care vor răspunde la întrebările profesorilor...
România va primi 25 de milioane de euro de la Parlamentul European, ca urmare a inundaţiilor din 2010
Parlamentul European a adoptat, miercuri, alocarea a peste 182 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru cele şase ţări comunitare afectate de inundaţiile din mai-iunie 2010, România urmând să beneficieze de 25 de milioane de euro din această sumă. Conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, europarlamentarul PD-L...
Câmpanu promite redeschiderea Spitalului Darabani şi ameninţă cu dezvăluiri
Senatorul Liviu Câmpanu promite să redeschidă Spitalul Orăşenesc Darabani până la sfârşitul lunii aprilie. Deşi tocmai săptămâna trecută...
Parlamentarii PDL i-au cerut premierului capul lui Funeriu: "Cineva trebuie sacrificat"
Parlamentarii PDL i-au cerut premierului Emil Boc, luni, la întâlnirea de la Parlament, să ia în calcul înlocuirea lui Daniel Funeriu de la şefia...
Coaliţia mandatează Guvernul să îşi angajeze răspunderea pentru limitarea salariilor la profesori
Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, să mandateze Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile...
Guvernul interzice majorarea salariilor profesorilor, sub ameninţarea sancţiunilor penale. Vedeţi salariile în funcţie de studii şi expierenţă
Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat...
E oficial: Guvernul a pus lacăt pe trei spitale şi l-a lovit rău pe Câmpanu
Guvernul a adoptat în şedinţa de joi raportul comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu mai pot încheia contracte de finanţare...
Guvernul a decis să plafoneze majorarea salariilor în educaţie
Guvernul va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori,...
Chiuvete şi toalete pentru sinistraţii dorohoieni de la Crucea Roşie
La intervenţia prefectului Cristian Roman, Crucea Roşie România va dona sinistraţilor din Dorohoi, un număr de 50 de furnituri pentru baie, care vor...
Garanţia statului la "Prima Casă" a fost redusă. Pot intra în program şi persoane care deţin case de maxim 50 mp
Guvernul a decis ca garanţia statului la creditele contractate prin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse...
Americanii, Băsescu şi avioanele
Stenogramele WikiLeaks demonstrează că Traian Băsescu a primit un masiv sprijin politic din partea Ambasadei Statelor Unite, până spre finalul primului său mandat. După care, deşi relaţiile cu şeful statului român s-au răcit, în mod vizibil, Administraţia de Stat şi respectiv Ambasada au fost, în cel mai bun caz, neutre. Decizia lui...
Simulare de cutremur la Botoşani în prezenţa prefectului
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani organizează miercuri, 30 martie 2011, între orele 13.00 – 15.00, un exerciţiu specific de cooperare cu forţe şi mijloace în teren la S.C. Modern Calor S.A. Botoşani. Acţiunea se înscrie în programul anual de pregătire şi se va desfăşura sub coordonarea...
Senatorul Marcu îl interpelează din nou pe premierul Emil Boc
După declaraţia politică, făcută în plenul parlamentului, senatorul Gheprghe Marcu a revenit luni, 28 martie cu o interpelare adresată primului ministru Emil Boc, pe tema neplăţii salariilor profesorilor. Pentru deblocarea situaţiei, parlamentarul botoşănean sugerează folosirea banilor din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia...
Senatorul Marcu critică din nou o decizie a Guvernului Boc, ce va duce la dependenţa primăriilor de administraţia centrală
Senatorul botoşănean Gheorghe Marcu a făcut astăzi în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată, “Primăriile la cheremul Guvernului Boc. Potrivit parlamentarului, declaraţia vine ca o reacţie la decizia Guvernului de a tăia una dintre principalele surse de finanţare pentru autorităţile publice locale. Mai precis, începând...
Aproximativ 150 de cadre didactice din Botoşani şi Suceava pichetează Ministerul Educaţiei
Aproximativ 150 de cadre didactice din Botoşani şi Suceava afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ pichetează, luni, sediul Ministerului Educaţiei, nemulţumite de neplata salariilor pe luna februarie, reprezentanţii acestora fiind invitaţi la discuţii de ministrul Daniel Funeriu. La protestul de la Ministerul Educaţiei...
Profesorii din Botoşani pichetează Ministerul Educaţiei
Circa 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni sediul Ministerului Educaţiei, pentru a protesta faţă de neplata salariilor aferente lunii februarie, anunţă reprezentanţii FSLI, citaţi de Botoşăneanul.ro. Protestul va avea loc între orele...
Orice absolvent de studii economice va putea ţine contabilitatea firmelor cu afaceri sub 35000 euro
Orice absolvent de studii economice superioare va putea întocmi evidenţa contabilă a firmelor care au cifră de afaceri şi active mai mici de 35.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii contabilităţii.
Promisiuni de la Flutur-Suceava pentru plata salariilor profesorilor de la Botoşani
Conducerile ministerelor Finanţelor şi Educaţiei se vor întâlni în cursul zilei de vineri pentru a găsi o soluţie în vederea achitării restanţelor la plata salariilor profesorilor. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a spus că la întâlnirea reprezentanţilor din cele două ministere vor...
Profesorii botoşăneni au scris hoţii din mărunţiş în faţa Prefecturii
Autorităţile se confruntă cu cel mai zgomotos miting al cadrelor didactice botoşănene de la declanşarea protestelor. Îngrămădiţi între gardurile montate de firma care înlocuieşte pavelele şi cele ale Jandarmeriei, cei în jur de 300 de profesori şi învăţători adunaţi în Piaţa Revoluţiei şi-au radicalizat protestul. Se fluieră...
"Asistăm la înmormântarea învăţământului botoşănean" au spus profesorii, deputatului Dolineaschi
Peste 30 de profesori din Dorohoi şi Botoşani, printre care şi lideri de sindicat din şcoli şi-au expus miercuri nemulţumirile legate de neplata salariilor, în cadrul unei întâlniri cu deputatul Andrei Dolineaschi. Întâlnirea a avut loc la sediul Cabinetului Parlamentar din Dorohoi, după ce deputatul a făcut o invitaţie publică în acest...
Consilierii dorohoieni au aprobat transformarea spitalului din Darabani în secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi
Întruniţi marţi în şedinţă extraordinară, consilierii dorohoieni au votat o hotărâre prin care şi-au dat acordul de principiu pentru preluarea de către Consiliul Local Dorohoi, a managementului asistenţei medicale pentru Spitalul orăşenesc Darabani şi reorganizarea acestei unităţi medicale, ca şi structură fără personalitate juridică,...
Senatorul Marcu îl chestionează pe prefect pe tema salariilor cadrelor didactice
După ce luni, senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei Daniel Funeriu pe tema neplăţii salariilor profesorilor, astăzi, el a adresat o scrisoare şi prefectului Cristian Roman. Senatorul Marcu îi solicită primului reprezentant a Guvernului în judeţ, un răspuns legat de motivele pentru care s-a ajuns la două săptămâni...
Deputatul Andrei Dolineaschi i-a interpelat pe primul ministru Emil Boc şi ministrul Educaţiei pe tema neacordării salariilor profesorilor. În demersul său, deputatul a obţinut şi sprijinul altor parlamentari PSD
Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat ieri, 21 martie, o nouă interpelare către primul ministru Emil Boc şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în care le solicită celor doi să aprobe o rectificare de buget pentru acordarea salariilor profesorilor din judeţul Botoşani. De această dată, interpelarea depusă de reprezentantul PSD a fost semnată...
Consiliul Elevilor cere rezolvarea cât mai rapidă a problemei salariilor profesorilor
Consiliul Judeţean al Elevilor a luat poziţie publică faţă de protestele din educaţie. Acesta a trimis un comunicat prin care se arată că CJE consideră îndreptăţite revendicările cadrelor didactice şi solicită rezolvarea cât mai rapidă a problemelor acestora. Conform preşedintelui Alexandru Şotropa, actul educaţional a stat sub semnul...
Secretarul general FSLI, Liviu Pop prezent la Botoşani
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, este prezent la Botoşani pentru a lua parte la acţiunea de protest programată pentru luni, 21 martie cu începere de la orele 12:00, dar şi pentru a sprijini cadrele didactice de la nivelul judeţului pe marginea drepturilor salariale. Liviu Pop este de părere...
Sporuri şi stimulente de peste 110 mil. euro în ministere pentru “condiţii de muncă vătămătoare sau periculoase şi “suprasolicitare neuropsihică
Angajaţii din ministere au primit anul trecut sporuri salariale şi stimulente financiare în sumă totală de peste 460 milioane lei (mai mult de 110 milioane euro), pentru “condiţii vătămătoare de muncă, pentru activitate de noapte sau pentru “expunere la câmpuri electromagnetice de înaltă frecvenţă. Cele mai mari sume au fost plătite...
Gică Manole: Un dezertor şi un criminal pe tronul României: Carol al II-lea (1930-1940)
Stimaţi cititori, revenim astăzi cu un text scris de profesorul dorohoian Gică Manole, care prezintă opinia sa referitor la un personaj controversat din istoria relativ recentă a României, Carol al II-lea. Textul pe care Realitatea Dorohoiană vi-l propune pentru lectură, prezintă părerile extrem de critice ale profesorului dorohoian, faţă...
În urma protestelor fără precedent a cadrelor didactice din judeţ, deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu
Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat, astăzi, 17 martie 2011, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, prin care îi solicită să dispună în regim de urgenţă acordarea drepturilor salariale ce li se cuvin cadrelor didactice din judeţul Botoşani. Totodată, deputatul PSD îi invită pe toţi dascălii botoşăneni să participe...
500 de lei, atât va primi fiecare cadru didactic!
Soluţia găsită de sindicate, autorităţi şi şefa IŞJ Botoşani a stârnit indignarea dascălilor adunaţi în faţa Prefecturii. Discuţia care a avut loc în cabinetul prefectului a avut drept scop găsirea unei soluţii pentru ca profesorii să beneficieze de salarii, fiind înaintată propunerea ca fiecare cadru didactic să primească sume...
Băsescu ar renunţa la un an de mandat pentru a avea mai puţini ani electorali în România
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seară în contextul discuţiilor despre o eventuală modificare a Constituţiei, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidenţial chiar şi cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa. Şeful statului a fost întrebat despre zvonurile...
Protestul cadrelor didactice dorohoiene se extinde
Protestul cadrelor didactice dorohoiene ia amploare. După exemplul cadrelor didactice de la Colegiul Gica, care au întrerupt lucrul încă de la sfârşitul săptămânii trecute, astăzi şi cei aproximativ 60 de profesori de la Grupul Şcolar Regina Maria au refuzat să mai intre la ore. În aceste condiţii, elevii au fost trimişi acasă iar profesorii...
Guvernul alocă primăriilor 90 milioane euro. Unităţile PDL din nou pe lista principalilor beneficiari
Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 386 milioane lei (circa 90 milioane euro) pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural, unităţile administrative ale PDL figurând şi de această dată, ca în ultimii doi ani, pe lista principalilor beneficiari. Fondurile sunt asigurate din sume defalcate...
Pagina 75/78  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
472
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
415
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
320
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord