PreşedinteleBăsescu merge în SUA. Majoritatea indiciilor vizitei duc la o întâlnire bilaterală cu Obama | Majoritatea indiciilor premergătoare vizitei de lucru a preşedintelui Traian Băsescu la Washington duc spre finalizarea acesteia cu o întâlnire cu omologul american, preşedintele Barack Obama, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse conjugate. "Este greu de crezut că o vizită atât de aşteptată să nu aibă o asemenea finalizare. În... |
| 13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA | An de an, “Ziua Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie, ne readuce în memorie faptele pompierilor eroi conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au reuşit să opună rezistenţă armatei otomane venite să înăbuşe Revoluţia Română de la 1848. În urmă cu 163 de ani, 166 de pompierii au înfruntat, într-o bătălie... |
| Anul European al Voluntariatului marcat şi la Dorohoi | Prin Decizia Consiliului Uniunii Europene Nr. 15658/09 din 24 noiembrie 2009, anul 2011 a fost declarat Anul European al Activităţilor de Voluntariat care Promovează Cetăţenia Activă. Desfăşurându-se sub sloganul Oferă-te voluntar! Schimbă ceva! anul european al voluntariatului are scopul de a încuraja şi sprijini - îndeosebi prin schimburile... |
| Profesor de la Vlahuţă participant la un curs de perfecţionare în Slovenia | În perioada 22 – 26 august a avut loc în capitala Sloveniei, la Ljubljana, cursul New ways of teaching mathematics and physics – practical and cross-curricular approach ( Noi căi de predare a matematicii și fizicii – practici și abordări crosscurriculare). Instituțiile gazdă au fost : University of Ljubljana - Faculty of Mathematics... |
| |
După protestul sinistraţilor, DAS refăcut anchetele sociale | În perioada 03.08.2011 - 31.08.2011 personalul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Dorohoi a efectuat un număr de 690 anchete sociale, la locuinţele... |
| Doi elevi eliminaţi la bac: alţi aproape 140 au absentat | Doi elevi care au fost depistaţi de profesorii supraveghetori cu fiţuici au fost eliminaţi de la proba scrisă la limba română din cadrul examenului... |
| Dorohoiul are parte de avarii la apă din ce în ce mai dese | Două din magistralele de apă care alimentează oraşul Dorohoi sunt avariate. Este vorba de o conductă montată pe Calea Plevnei, în urmă cu aproximativ... |
| BAC 2011: Elevii botoşăneni slabi la limba română | Rezultate slabe la proba orală de limba şi literatura română care s-a desfăşurat luni, 22 august a acestui an. La capitolul calificative, din numărul... |
| Pompierii botoşăneni s-au calificat la faza naţională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă | Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani participă, în perioada 30 august – 2... |
| Program biblic pentru sinstraţii dorohoieni | Persoanele din Dorohoi afectate de inundaţii în urmă cu un an vor avea parte de trei zile cu program biblic. Este vorba despre o serie de predici susţinute... |
| FCM Dorohoi, la început de drum | Începând de vineri, 19 august 2011, microbiştii dorohieni vor avea ocazia, după 11 ani de aşteptare, să-şi susţină formaţia favorită la meciuri... |
| Partidul Iniţiativa Naţională condus de Lavinia Şandru e pe cale să fuzioneze cu Mişcarea Politică Partidul Poporului. Cele două grupări au semnat un protocol de colaborare. | Cele două grupări hotărăsc să acţioneze "împreună pentru realizarea obiectivelor comune, politice, electorale sau de guvernare. După finalizarea... |
|
|
| Asistaţii Căminului de bătrâni din Dorohoi în pelerinaj la Suceava | În weekend, printre activităţile organizate pentru asistaţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) din Dorohoi s-a numărat şi un pelerinaj la mănastiri şi obiective turistice din judeţul Suceava. Excursia a fost organizată de Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani. Bătrânii au noroc... |
|
|
| Grădiniţele dorohoiene luate cu asalt | Grădiniţele din Dorohoi au fost luate cu asalt de către părinţi. Bătălia pentru un loc la grădinită a început încă din luna aprilie, numărul solicitărilor depăşind numarul de locuri disponibile pentru înscrieri. Cele mai vânate unităţi preşcolare sunt cele cu program prelungit, la noi în oraş existând doar patru astfel de grădiniţe,... |
|
|
| Intemperiile scot la iveală “craterele de pe străzi | Ploile din ultima perioadă au scos la iveală starea deplorabilă a arterelor de circulaţie rămase neasfaltate din Dorohoi. Locuitorii de pe strada Nicolae Titulescu nu se pot bucura de confortul pe care îl poate oferi o zonă periferică, mai ales că până acasă sunt nevoiţi să parcurgă o uliţă plină cu hârtoape. |
|
|
| Bătrân din Dorohoi mort în propria casă în condiţii suspecte | Un bătrân de 79 de ani din Dorohoi a fost găsit mort marţi dimineaţă, într-o baltă de sânge. Descoperirea macabră a fost făcută de voluntarii Crucii Roşii, care veniseră să cureţe curtea. Bătrânul locuia singur, într-o sărăcie lucie. Criminaliştii prezenţi la faţa locului nu s-au putut pronunţa deocamdată asupra cauzelor morţii,... |
|
|
| Locuri de muncă vacante în spaţiul economic european. Vezi lista posturilor şi ţările unde puteţi găsi de lucru | 1.Austria-Mecanic auto 1 post
Descriere loc de munca: intretinere,reparare masini din parcul auto
Cerinte loc de munca: experienta ca mecanic auto si cunostinte de parte electrica
Limbi straine: germana , nivel mediu. Engleza si maghiara constituie un avantaj.
Salariu: negociabil
Alte beneficii: echipament de lucru,cheltuieli de deplasare... |
|
|
| În zece zile, sensul giratoriu de la Podul Botoşanilor va fi asfaltat | Lucrările de reabilitare a sensului giratoriu din Dorohoi sunt în plină desfăşurare. După ani de zile de aşteptare, joi 4 august, a început şi reabilitarea acestei intersecţii, lucrarea fiind inclusă în programul de reabilitare a bulevardului care presupune şi o porţiune asfaltată a sensului giratoriu. |
|
|
| Medicul Ladislau Ritli din Oradea propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii | Biroul Permanent al UDMR Bihor l-a propus oficial în funcţia de ministru al Sănătăţii pe medicul Ritli Ladislau, actualul directorul medical al Spitalului Clinic Municipal din Oradea. Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că medicul Ritli Ladislau are o viziune despre ceea ce înseamnă sistemul... |
|
|
| Bărbaţi puternici, bolizi şi sute de motoare – show organizat de liberali în toamnă | Membrii Partidului Naţional Liberal Botoşani şi-au propus să organizeze în toamna acestui an o acţiune amplă care au urma să se deruleze de-a lungul a trei zile şi a cărei ingrediente să fie : sute de motoare, bolizi şi bărbaţi puternici.Eu personal voi ajuta să se organizeze un mare festival auto moto la Botoşani, primul de acest fel... |
|
|
| Stranierii au luat cu asalt Serviciul de Permise, angajații lucrează peste program | Salariații din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, sunt nevoiți ca, în această perioadă să lucreze peste program. Motivul este valul mare de botoșăneni, veniți acasă din străinătate pe perioada verii și care doresc ori schimbarea permiselor de conducerea, ori obținerea unui carnet... |
|
|
| Şcoala de vară în situaţii de urgenţă şi-a deschis porţile | Şcoala de vară în situaţii de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Crucea Roşie – Filiala... |
|
|
| Meciuri grele pentru FCM Dorohoi. Vezi programul complet al turului Seriei I a Ligii a III-a, rezultat în urma tragerii la sorţi de astăzi, 4 august | Astăzi dimineaţă, la sediul Federaţiei Române de Fotbal din Bucureşti, s-a desfăşurat tragerea la sorţi a programului Ligii a III-a la fotbal. Nou promovată în Seria I a Ligii, FCM Dorohoi va avea de înfruntat încă din primele jocuri echipe puternice. Astfel, primul meci se va descfăşura la Dorohoi, în compania CSM Paşcani urmat în... |
|
|
| Europenii oferă zeci de locuri de muncă. Vezi posturile disponibile şi ţările unde puteţi munci |
Dorohoienii în căutarea unui loc de muncă pot să se angajeze şi în ţările Uniunii Europene. Astfel, prin reţeaua EURES, sunt puse la dispoziţie zeci de locuri de muncă. Doar pentru această perioadă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, a anunţat 80 de posturi de bucătari şi 20 de ajutor de bucătar,... |
|
|
| Majoretele au început antrenamentele | Majoretele dorohoiene au început astăzi primele repetiţii la Casa Municipală de Cultură. În urma preselecţiei făcute în ultimele zile, au fost selectate 14 tinere dintre care 8 sunt eleve în clasa a IX-a şi 2 băieţi care au demonstrat că deţin calităţile necesare, coregrafie, gimnastică şi simţ al ritmului. |
|
|
| Ponta şi Antonescu spun că USL va câştiga alegerile şi va guverna cu sau fără Băsescu preşedinte | Liderii Uniunii Social Liberale Victor Ponta (PSD) şi Crin Antonescu (PNL) au răspuns, marţi seara, la Antena 3, afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu cu privire la faptul că USL nu va putea primi guvernarea chiar dacă obţine 51% la alegerile din 2012 decât dacă cele două formaţiuni fuzionează. Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a... |
|
|
| Ada Macovei lansează o ofertă inedită de vacanţă: VEZI PROGRAMUL | Inspectoratul Şcolar Judeţean a lansat o ofertă de vară, complexă, prin care elevii iubitori de carte îşi pot petrece timpul rămas din vacanţa de vară, prin a participa la diverse activităţi organizate, pe bază de voluntariat, de o serie de instituţii locale implicate, inspectori şcolari sau profesori botoşăneni. Printre altele, copiii... |
|
|
| Sprijin Dorohoiul la nivel de sfaturi, a declarat ministrul Comunicaţiilor Valerian Vreme, prezent sămbătă în municipiul nostru | Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, născut în municipiul nostru, a fost sâmbătă la Dorohoi într-o vizită pe care oficialul a caracterizat-o, drept o întâlnire politică. Ministrul a fost aşteptat la sediul PD-L de membri de partid, consilieri locali ai partidului şi conducerea filialei în frunte cu... |
|
|
| Prefectul şi şefa IŞJ pun elevii să cânte imnul şi să înveţe despre puterile statului | Prefectura şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) declanşează o amplă acţiune de popularizare a simbolurilor naţionale în unităţile de învăţământ. Iniţiativa aparţine primului reprezentant al Guvernului în judeţ, care a mărturisit că înaintea vacanţei a participat la două acţiuni educaţionale, la fiecare dintre acestea s-a... |
|
|
| Din toamnă, accesul elevilor în şcoli s-ar putea face cu cartelă. Părinţii vor putea afla prin SMS câte absenţe au copiii | Elevii au adunat în primul semestru al anului şcolar 2010-2011 peste 30 de milioane de absenţe, echivalent a 3.457 de ani de absenţe, majoritatea la liceeni, situaţie care se reflectă şi în rezultatele slabe de la bacalaureat, astfel că din toamnă va fi introdusă "o formulă de pontaj la intrare". |
|
|
| Dorohoieni rămaşi fără apă din cauza unei avarii la conducta nouă | Locuitorii de pe strada Libertăţii au rămas astăzi fără apă după ce o conductă, montată în urmă cu aproximativ doi ani, prin programul Samtid, a cedat în zona sudurii. Şuvoaiele de apă au inundat carosabilul de pe Bulevard dar au creat şi adevărate şanţuri pe strada Libertăţii, apa intrând şi în curţile câtorva locuitori. |
|
|
| Epidemie la Garda Financiară, comisarii picaţi la examen s-au îmbolnăvit, instituţia n-are şef şi nici adjunct | Toţi cei cinci comisari ai Gărzii Financiare Botoşani care au fost respinşi la testarea profesională organizată în perioada 11 – 16 iulie se află în concediu medical. Sâmbătă lor le-au expirat preavizele de 30 de zile şi ar fi trebuit să li se emită deciziile de încetare a raporturilor de muncă, însă conducerea instituţiei nu poate... |
|
|
| Peste 1000 de persoane şi vedete de muzică populară la sărbătoarea Suharăului | Peste o mie de persoane, locuitori ai comunei Suharău dar şi din localităţi învecinate sau “fii ai satului, au participat duminică la sărbătoarea localităţii. Desfăşurată sub titulatura “Suharăul azi, manifestarea a început în jurul orei 16 şi a cuprins un amplu program artistic susţinut de artişti de calibru, pe scena amfiteatrului... |
|
|
| Societatea de Servicii Publice Locale Dorohoi amendată de ITM cu 20.000 de lei, după un accident de muncă mortal produs la începutul anului – Comunicat de presă | In urma cercetarii accidentului mortal produs in data de 01.03.2011 la SC SERVICII PUBLICE LOCALE SRL Dorohoi, in urma caruia a decedat numitul Chirosca Fanica, s-a stabilit ca persoana raspunzatoare, SC SERVICII PUBLICE LOCALE SRL Dorohoi. Societatea a fost sanctionata cu 3 amenzi contraventionale in valoare totala 20.000 lei pentru: |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 409 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|