| PSD Botoșani anunță o campanie pozitivă pentru alegerile europarlamentare și locale bazată pe proiecte și soluții concrete pentru fiecare comunitate locală | PSD Botoșani a depășit deja numărul de semnături necesar pentru înscrierea candidaților social-democrați pentru alegerile locale din 9 iunie și există în continuare solicitări din partea susținătorilor PSD de a semna pe listele de candidați. |
| | Tânăr din Mileanca dat dispărut. A plecat în Germania de trei luni și din martie nu a mai dat niciun semn de viață | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Mileanca, care a plecat în Germania, în luna decembrie 2023, iar până la data de 10 martie a.c., a păstrat legătura cu familia, în mod constant. Ulterior acestei date, tânărul nu a mai putut fi contactat. |
| | Armă neletală și muniția aferentă, fără documente justificative, reținute la intrarea în țară | În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, a fost descoperit un pistol cu muniția aferentă pe care un bărbat cu cetățenie română și moldovenească încerca să-l introducă în țară, ascuns în cotiera autoturismului, deși nu era în... |
| | Accident rutier soldat cu pagube materiale provocat de un bărbat fără permis, aflat sub influența alcoolului | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au identificat duminică, 7 aprilie, pe drumul european DE 58, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din aceeași localitate, care a provocat un accident soldat cu pagube materiale. |
| |
| Prins la volan cu permis de conducere fals. Nu deținea permis pentru nicio categorie | La data de 7 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282, din... |
| | Aproape 20 de permise reținute de către polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 8 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună... |
| | Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 34.500 de lei, pentru 9 beneficiari din Dorohoi | Guvernul a aprobat pentru municipiul Dorohoi, suma totală de 34.500 lei pentru 9 familii/persoane singure care se confruntă cu situații deosebite... |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Baisa | Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe raza localității Baisa, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate... |
| | Expoziția „Telefoanele mobile și mineralele lor” la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi | În perioada 12 aprilie – 10 iulie 2024, Muzeul de Științele Naturi Dorohoi, de pe strada Al. I. Cuza, nr. 43, găzduiește expoziția „Telefoanele... |
| | Peste 400 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 48 de ore | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună... |
| | Documente false descoperite de către polițiștii de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova,... |
| | Trei accidente rutiere produse în ultimele ore | Patru mașini au fost avariate în urma a trei accidente rutiere produse, în ultimele ore, pe raza localităților Tudor Vladimirescu, Flămânzi și... |
|
|
| O nouă serie de voluntari ISU au început pregătirea - FOTO | O nouă serie de voluntari ai programului national „Salvator din Pasiune” a început pregătirea, în acest sfârșit de săptămână. Este vorba de 32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 52 ani. |
|
|
| Lemne confiscate la Șendriceni de către polițiștii dorohoieni | La data de 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291B, din comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Hilișeu Horia, care transporta material lemnos. |
|
|
| Șapte cetățeni din Ucraina opriți la frontieră din drumul spre Europa de vest - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au identificat şi reţinut, pe direcţia localităţii de frontieră Sălăgeni, județul Iași, șapte persoane de sex masculin, care au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci și a două saltele gonflabile, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.... |
|
|
| Comunicat CJ - Începe modernizarea Blocului alimentar al Spitalului Județean Botoșani - FOTOGALERIE | Constructorii au demarat de astăzi lucrările de modernizare a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati”. |
|
|
| Bărbat ridicat de polițiști de la locul de muncă si dus la Penitenciar | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității economice au pus ieri în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Iași, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din județul Iași. |
|
|
| Bărbat din Coțușca sancționat pentru transport neautorizat de persoane | La data de 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282, în comuna Coțușca, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la aproximativ 40 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Lucian Trufin: „Comunitățile botoșănene se dezvoltă cu infrastructură rutieră de calitate” | Senatorul Lucian Trufin își exprimă aprecierea față de munca depusă de primarii comunelor Bălușeni, Mihăileni, Manoleasa, Călărași și Trușești, din județul Botoșani, pentru succesul obținut în accesarea fondurilor europene în valoare de un milion de euro pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT). |
|
|
| Accident rutier petrecut în această dimineață. O femeie a fost spitalizată - FOTO | O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs pe raza localității Strahotin, în această dimineață. În eveniment a fost implicat un singur autoturism în care se aflau două femei. |
|
|
| DOROHOI - Tânăr depistat la volan, pe Bulevardul Victoriei, sub influența drogurilor | La data de 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au oprit în trafic pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Frumușica. |
|
|
| Patrimoniu, turism cultural și agroturism în județul Botoșani | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inițiază, în cadrul proiectului „Evenimente organizate în parteneriat cu agențiile turistice”, un maraton de promovare a turismului și patrimoniului județului Botoșani. Proiectul va debuta sâmbătă, 6 aprilie 2024, în sala „Horia Bernea” și va înscrie o serie... |
|
|
| Tânăr cercetat pentru conducerea unei mașini neînmatriculate | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit ieri pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Mihai Eminescu. |
|
|
| Risc de explozie eliminat de către pompierii dorohoieni. Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți: pericol de incendiu! - FOTO | Ieri după-amiază, o bucătărie de vară din gospodăria unei localnice din Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, a fost cuprinsă de flăcări. Proprietara, prinsă cu treburile prin grădină, a uitat preparatele pe aragazul în funcțiune. Când și-a amintit, bunurile din anexă erau cuprinse de flăcări, femeia fiind nevoită să sune după ajutor.... |
|
|
| Olimpiadă gastronomică devenită tradiție la cea mai mare școală de meserii din Botoșani - FOTO | Începutul lunii aprilie a fost marcat printr-o competiție specială la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, cea mai mare școală de meserii din județul Botoșani. Instituția a găzduit o adevărată olimpiadă gastronomică menită să evidențieze elevii născuți pentru șorțul de bucătar, o generație care va ridica... |
|
|
| Pompierii botoșăneni au donat sânge pentru Alex, tânărul polițist rănit grav într-un accident rutier, în timpul serviciului - FOTO | Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb. |
|
|
| Bărbat din Hudești, fără permis, prins la volan pe o stradă din Dorohoi | La data de 3 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Hudești. |
|
|
| Casă din Șendriceni în pericol din cauza coșului de fum necurățat | Casa unei familii din localitatea Șendriceni a fost în pericol, în această dimineață, din cauza coșului de fum necurățat de funingine. |
|
|
| DOROHOI - Jandarmii botoșăneni în mijlocul elevilor din municipiu - FOTOGALERIE | O altfel de Zi a Jandarmeriei Române, sărbătorită alături de elevii dorohoieni.
Ieri dimineață, sala cinematografului Melodia din municipiul Dorohoi a fost plină cu elevi de liceu și cadre didactice, care au asistat la o activitate de informare pe linia prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar, desfășurată de jandarmi. |
|
|
| BLOCADA la Săveni | La data de 3 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare, consumul de alcool și... |
|
|
| Expoziția personală „George Șpaiuc – Atelier 60” | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-30 aprilie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „George Șpaiuc – Atelier 60”. |
|
|
| Tânăr din Săveni reținut pentru furt. Este bănuit că a spart un magazin de unde a sustras un televizor și bani | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis pe data de 2 aprilie ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Peste 160 de sancțiuni, în valoare de 80.000 de lei, aplicate de către polițiștii botoșăneni | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la aproximativ 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 480 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 426 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 346 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 332 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|