Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: unitate
Primăria Dorohoi – Anunț licitație pentru vânzarea unor suprafețe de teren
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitație publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
4,26 milioane lei pentru Evidența Populației - FOTO
O nouă investiție importantă pentru Botoșani realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de către Consiliul Județean Botoșani.
Tineri depistați sub influența substanțelor psihoactive
La data de 28 octombrie 2023, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
Alexandra Huțu: „Pentru ca bursa de merit să fie de facto o formă de stimulare a performanței, criteriile de acordare trebuie urgent modificate!”
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu a atras atenția asupra necesității imediate de a se modifica criteriile de acordare a burselor de merit, care în prezent prevăd că acestea se alocă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, fără să se țină cont de...
Prefectul Sorin Cornilă prezent la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți - FOTOGALERIE
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a participat, în această dimineață, la deschiderea Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenți,...
Copiii de la Grădinița nr. 19 Botoșani învățați să-și protejeze viața - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu preșcolarii de la Grădinița nr. 19 din municipiul Botoșani, pentru a le explica diferența dintre...
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi își menține titulatura de Școală-Ambasador a Parlamentului European pentru al treilea an consecutiv - FOTOGALERIE
Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi a obținut, pentru al treilea an consecutiv, titulatura de „Școală Ambasador a Parlamentului European“,...
Lucian Trufin: „O nouă schemă de ajutor de stat pentru a stimula investițiile în sectorul agricol și industria alimentară”
Senatorul Lucian Trufin încurajează fermierii și reprezentanții industriei alimentare să acceseze noua schemă de ajutor de stat, recent aprobată...
Bărbat depista la volan cu o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control marți, 24 octombrie, pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, un autoturism...
Tânăr băut și cu permisul suspendat, prins la volan de către polițiștii botoșăneni
La data de 24 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 208...
Un italian și un român reținuți pentru distrugere și refuz de recoltare de sânge pentru stablirea alcoolemiei
Marți, 24 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele...
Tânăr botoșănean internat la psihiatrie și ulterior reținut, după ce a făcut scandal la o terasă
La data de 21 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui...
Lucian Trufin: „Județul Botoșani avantajat în atragerea fondurilor europene prin Programul Operațional Regional Nord-Est”
Senatorul PSD Lucian Trufin adresează un apel hotărât către comunitatea de afaceri din județul Botoșani pentru a exploata în întregime oportunitatea oferită de Programul Regional Nord-Est 2021-2027. Recent, a fost lansată o nouă măsură de finanțare europeană, special destinată microîntreprinderilor cu o vechime de minim un an, care...
DOROHOI - 18 Octombrie, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, la Colegiul Național ”Grigore Ghica” - FOTO
În fiecare an, la data de 18 octombrie, comunitatea internațională sărbătorește ”Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”. Această zi reprezintă o oportunitate crucială de a aduce în prim-plan problema traficului de persoane, un flagel care continuă să afecteze milioane de vieți în întreaga lume.
Consiliul Județean Botoșani a reprezentat, în premieră, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor - FOTOGALERIE
Consiliul Județean Botoșani a reprezentat Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la cel mai înalt nivel în cadrul celei de a XXI-a ediții a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor organizate la Bruxelles.
Au început înscrierile la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă
Tinerii care doresc să facă parte din echipa salvatorilor, se pot înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele 300 de locuri alocate Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Calificările pentru care pot opta sunt „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” (275 de locuri) și „maistru militar...
150 de femei din comunele Dersca și Vârfu Câmpului au fost sărbătorite de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural - FOTOGALERIE
De Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural, stabilită de Organizația Națiunilor Unite în anul 2008 și care este sărbătorită anual pe data de 15 octombrie, deputatul Alexandra Huțu a organizat în comunele Dersca și Vârfu Câmpului, dezbaterea cu tema "Importanța femeii din Mediul Rural".
Tânăr trimis în judecată pentru furturi din mașini
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt din auto, comise în perioada 19-26 septembrie a.c., în municipiul Botoșani.
Administrația Pieții Dorohoi – Anunț licitație
Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
Ieșean depistat la volan sub influența alcoolului, pe o stradă din Dorohoi
Polițiștii rutieri dorohoieni au oprit pentru control marți, 10 octombrie, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din județul Iași.
Tânăr din Vlădeni trimis în judecată pentru tâlhărie!
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă la data de 23 septembrie a.c., în dauna unei femei de 71 de ani, din municipiul Botoșani.
Elevele Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani instruite de pompieri cum să aibă grijă de frații mai mici - FOTO
Grija pentru frații mai mici a fost lecția predată de pompieri, elevelor Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani, astăzi. Aceștia le-au explicat cât de periculos este să lase la îndemâna celor mici obiecte care pot bloca căile respiratorii, aparate electrice care pot provoca arsuri sau vase cu lichid fierbite cu care cel mic ar putea...
Tânăr depistat la volan sub influența alcoolului pe o stradă din Dorohoi
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Dimitrie Pompeiu, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Dorohoi.
Accident rutier, fără victime, petrecut în comuna Lunca. Șoferul avea o alcoolemie record, de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 8 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Comunicat - Caravana USR „Fără păcănele”, la Botoșani
Caravana USR „Fără păcănele” a ajuns în acest sfârșit de săptămână la Botoșani. În cadrul ei, parlamentari USR și reprezentanți ai USR Tineret discută cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copiii și tinerii României și strâng semnături de susținere pentru legile USR care opresc acest fenomen...
Primăria Dorohoi – Anunț licitație pentru vânzare terenuri!
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
S-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să i se recolteze sânge pentru stabilirea alcoolemiei
La data de 4 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, un autoturism, condus de un tânăr, de 32 de ani, din comuna Corni.
Șofer din Cristinești depistat la volan cu o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au depistat miercuri, 4 octombrie, pe drumul județean D.J. 291 D, în comuna Cristinești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.
Opinia psihoterapeutului - 5 greșeli în relația de cuplu și cum să le îndrepți
În mod eronat credem că iubirea este suficientă pentru a avea o relație de cuplu fericită. Relațiile fericite însă nu se întâmplă accidental. Este nevoie de doi oameni sănătoși emoțional, iubitori, cu încredere de sine, care să se angajeze să fie cei mai buni parteneri. Ei pot avea avea 30, sau poate 75 de ani. Nu contează de cât...
Dărăbănean cercetat pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 3 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din orașul Darabani.
Tânăr depistat sub influența substanțelor psihoactive după ce s-a prezentat singur la poliție pentru a declara o avarie
La data de 3 octombrie 2023, la sediul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier s-a prezentat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, pentru a declara faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii și nu reușește să se înțeleagă pe cale amiabilă cu cel care ar fi provocat accidentul respectiv.
28 septembrie - Ziua mondială de luptă împotriva rabiei
Ziua Mondială a Rabiei (World Rabies Day) este sărbătorită în fiecare an pe 28 septembrie. A fost creată pentru a spori conștientizarea cu privire la rabie și pentru a promova eforturile de prevenire și control al bolii atât la animale, cât și la oameni. Ziua Mondială a Rabiei oferă o oportunitate de a educa oamenii cu privire la riscurile...
Bărbat dat dispărut. S-a externat din spital și nu a mai ajuns acasă
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 54 de ani, din localitatea Petricani.
APEL UMANITAR - La doar 6 anișori Ioana înfruntă cancerul. Tratament administrat de urgență în Italia
Ioana are șase anișori. Îi place să deseneze, să picteze, să asculte povești seara înainte de culcare, dar cel mai mult iubește să se joace cu prietenii de la grădiniță. De un an și jumătate, stă însă departe de bucuriile copilăriei, izolată într-o cameră de spital. După 9 luni chinuitoare de chimioterapie fără niciun rezultat,...
Pagina 17/54  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
780
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
371
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
357
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
341
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord