Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: rutier
Accident rutier între Dorohoi și Dumeni, în această seară. Trei surori au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital
Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi și Dumeni.
Doi tineri au trecut pe lângă moarte. Au scăpat teferi dintr-un accident rutier în care mașina a luat foc
Doi tineri au fost în pericol după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, s-a răsturnat pe o parte și a luat foc. S-a întâmplat, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, la aproximativ trei kilometri de intrarea în orașul Săveni. Imediat după impact, cei doi au reușit să iasă din mașină și au sunat după ajutor.
VIDEO - Un echipaj de jandarmi a degajat carosabilul de un copac rupt de furtună
În această după-amiază, în jurul orelor 15.30, un echipaj de jandarmerie, ce se întorcea spre municipiul Botoșani dintr-o misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în comuna Românești, a îndepărtat de pe carosabil un copac rupt de furtună care bloca șoseaua în zona localității Stânca.
Intervenții ale pompierilor botoșăneni imediat după căderea ploilor abundente
Pompierii militari și voluntari au intervit, în urmă cu puțin timp, în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu, acolo unde, din cauza ploii abubdente s-a acumulat apă pe sosea.
Mașină izbită într-o casă. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a...
Tânără de 17 ani spitalizată după ce a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni
La data de 11 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizți prin apel 112 cu privire la faptul că, pe Calea Națională, din municipiul...
Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO
În zilele de 6 și 7 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în județul Botoșani pentru prevenirea, descurajarea și combaterea oricăror...
Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos
În data de 4 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Femeie rămasă încarcerată în autoturism în urma unui accident rutier - VIDEO&FOTOGALERIE
Două persoane, soț și soție, de 50 de ani, au fost rănite în urma unui accident rutier, produs ieri, în apropierea Stațiunii Popăuți. Autoturismul...
Lemne confiscate de către polițiștii din județ
La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Brăteni, comuna Dobârceni,...
Băut și fără permis, a fugit de la locul accidentului. Acum s-a ales cu dosar penal
La data de 1 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea...
Amenzi de peste 125.000 de lei aplicate de polițiști în acest sfârșit de săptămână
În zilele de 29-31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Ștefănești,...
300 de milioane de euro pentru dezvoltarea județului
127 de proiecte de investiții în drumuri, apă și canalizare depuse de către autoritățile locale din județul Botoșani au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și vor primi finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Tânăr prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat
La data de 27 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Cristești.
Botoșănenii așteptați să participe la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Național
Instituția Prefectului - Județul Botoșani invită botoșănenii la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei de 29 Iulie 2022 - Ziua Imnului Național.
Polițiștii botoșăneni vor organiaza acțiuni de prevenire și în acest weekend
În acest weekend polițiștii botoșăneni vor organiza acțiuni pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză și a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.
Misiuni și acțiuni întreprinse la nivel național pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24h‼️
Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 1.421 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 1.546 persoane, 18 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
ALERTĂ! Circulație blocată pe drumul Botoșani - Săveni din cauza unui accident rutier - FOTO
Circulatia este blocată în acest moment pe DN29A, ruta Botoșani - Săveni, în urma unui accident rutier.
Infracţiuni la regimul juridic al circulaţiei rutiere constatate la Stânca-Botoşani
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi nu avea dreptul de a conduce autovehicule.
Condamnați pentru diferite infracțiuni, au fost identificați și escortați la penitenciar
La data de 13 iulie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au reușit identificarea unui tânăr de 20 de ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în luna iunie 2022 și, întrucât se sustrăgea executării acestuia, tânărul a fost dat în urmărire la nivel național....
Sancțiuni în valoare de peste 700000 de lei aplicate de către polițiștii rutieri în cadrul unei acțiuni
În perioada 04.07.-10.07.2022, polițiștii rutieri botoșăneni au acționat în întreg județul pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Tânăr din Suceava prins conducând sub influența drogurilor. Acțiuni de amploare ale polițiștilor din județ
În zilele de 9 și 10 iulie 2022, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog au organizat acțiuni în întreg județul, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea faptelor antisociale.
20 de străzi din Dorohoi vor fi asfaltate. Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție a lucrărilor
În data de 07.07.2022 Primăria Municipiului Dorohoi, prin primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul de execuție lucrări - reabilitare străzi urbane în valoare de 12.429.440,02 lei cu TRANSASFALT PROD S.R.L. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat începând cu data de 18.07.2022.
Tânăr din Botoșani depistat la volan sub influența alcoolului și a cocainei
La data de 6 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afla sub influența alcoolului.
Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni. Amenzi în valoare de 42.000 de lei
În zilele de 2 și 3 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în întreg județul, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, care au ca principale cauze de producere, consumul de alcool și cel...
Activități preventive organizate de către polițiștii Biroului de Siguranță Școlară
La data de 25 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier, au desfășurat o activtate informativ preventivă cu copiii din cadrul Grădiniței cu program prelungit, nr. 23, Botoșani.
Polițiștii botoșăneni prezenți în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau droguri la volan
Prevenirea și combaterea consumului de droguri reprezintă una dintre preocupările permanente ale Poliției Române. Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii, aceștia fiind deschiși la nou, la risc și dispuși să încerce noi experiențe.
Drogați prinși la volan de Rusalii, vitezoman prins cu peste 200 de kilometri pe oră în localitate! Mobilizare a polițiștilor în aceste zile
În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, peste 250 de polițiști s-au aflat, în medie, zilnic, la datorie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Totodată, polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate au acționat...
Autorul accidentului rutier petrecut în această dimineață nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului
Astazi, 12 iunie 2022, în jurul orelor 04:00, în comuna Tudora a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un singur autoturism, soldat cu victime, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei, până la sosirea polițiștilor.
Rezultatele întâlnirii dintre autoritățile din România și R. Moldova pentru fluidizarea traficului la frontiera comună
În data de 10.06.2022, la Albiţa, în urma deciziei Prim-ministrului Nicolae Ciucă, șeful Poliției de Frontieră Române a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții autorităților responsabile din Republica Moldova, în vederea operaționalizării unor soluții eficiente pentru procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de automarfare și reducerea...
Tânăr spitalizat în această dimineață după ce mașina în care se afla s-a dat peste cap
Un tânăr a fost rănit după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului mașina s-a răsturnat pe cupolă.
Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași pentru minivacanța de Rusalii
Având în vedere că, în acest sfârşit de săptămână, se celebrează sărbătoarea Rusaliilor şi, totodată, debutează vacanţa de vară pentru copii, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru întărirea dispozitivului...
Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe
În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță.
DOROHOI - Bătrân de 83 de ani, beat la volan, a tamponat o altă mașină. S-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice
La data de 9 iunie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada George Enescu, din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului....
Pagina 34/72  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
624
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
434
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
391
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
386
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
371
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
334
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
330
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
327
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord