Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: elevi
Elevii și profesorii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi au dăruit “lichidul vieții” - FOTOGALERIE
Luna decembrie, timpul din an care ne apropie mai mult de faptele bune și nevoile celor din jurul nostru, este prilej de colaborări și parteneriate frumoase. Fiecare dintre noi are ceva de oferit. Iar bucuria pe care-o simți atunci când faci un bine nu se compară cu nimic.
Activități preventive efectuate de către polițiști în unitățile de învățământ
La data de 7 decembrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități pentru prevenirea violenței și a răspunderii penale a minorilor, cu elevii Liceului cu Program Sportiv, din municipiul Botoșani.
Dorohoi – Concert extraordinar de colinde „LA PLINIREA VREMII”
Mitropolia Moldovei și Bucovinei împreună cu Protopopiatul Dorohoi, organizează la Sala Cinema Melodia din Municipiul Dorohoi, în data de 11 decembrie 2022 ora 16.00, un concert de colinde cu prilejul Nașterii Domnului.
„De Sărbători, mai aproape de tradiție” - Ateliere creative de încondeiat globuri
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă plastică – Etnografie desfăşoară, în data de 5 decembrie 2022, începând cu orele 12.00, atelierele creative intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiţie”, la sediul Muzeului de Etnografie din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50.
Dorohoienii așteptați joi, 1 Decembrie, în număr cât mai mare la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României. Pe lângă festivități, au fost pregătite 1000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului, invită dorohoienii să participe în număr cât mai mare la ceremoniile dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua...
DOROHOI - Elevi ai Colegiului Național ”Grigore Ghica”, pe podiumul concursului național de chimie „Academician Cristofor Simionescu”
Ediția a X-a a concursului de chimie ”Academician Cristofor Simionescu”, organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului "Cristofor...
Magia Sărbătorilor de Iarnă aduce spiritul Crăciunului la Dorohoi
Din 30 noiembrie 2022, fii alături de noi și bucură-te de farmecul acestei sărbători luând parte la toate evenimentele ce se desfășoară în această...
Activități preventive organizate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară la care au participat aproximativ 400 de elevi din județ
În perioada 21-25 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat activități preventive cu aproximativ 400 de elevi,...
Polițiștii botoșăneni alături de elevii Liceului Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” Săveni pentru prevenirea victimizării acestora
La data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat împreună cu elevii...
Elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” răsplătiți pentru activitatea depusă în cadrul a două proiecte eTwinning - FOTO
Marți, 22 noiembrie 2022, în Aula Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi, a avut loc o festivitate în care, 31 de eTwinneri - elevi din...
Polițiștii botoșăneni alături de elevii Colegiului „Grigore Ghica” din Dorohoi, pentru promovarea siguranței
În perioada 14-21 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității au fost prezenți alături de elevii Colegiului...
Săptămâna Educației Globale la Rădăuți-Prut - VIDEO&FOTOGALERIE
În perioada 14-20 noiembrie 2022 se desfășoară Săptămâna Educației Globale, sub motto-ul "Este lumea noastră, să acționăm împreună!", cu...
Prevenirea discriminării și siguranța pe internet, teme dezbătute de către polițiștii de prevenire cu elevii botoșăneni, în cadrul Săptămânii Educației Globale
Marți, 15 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost în mijlocul elevilor clasei a VIII-a A din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani pentru a marca Săptămâna Educației Globale. Discuțiile s-au centrat pe prezentarea notiunilor generale privind discriminarea, stereotipurile...
Atelierele creative „Arta în culorile toamnei”
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești, desfășoară proiectul intitulat „Arta în culorile toamnei”. La atelierele creative vor participa elevi ai liceului, cadre didactice, membri ai comunității și specialiști ai Secției de Artă Plastică –...
Începutul de incendiu de ieri, de la Școala Generală nr. 14 din Botoșani, în atenția Prefecturii
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, 15 noiembrie 2022, în Sala Ștefan Luchian, din Palatul Administrativ, o ședință de lucru pentru a analiza incidentul de ieri de la Școala Generală nr. 14 din municipiul Botoșani și pentru a dispune măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente.
Peste 600 de elevi, dintr-o școală din municipiul Botoșani, au fost evacuați în urma unui început de incendiu - FOTO&VIDEO
O lampă de iluminat dint-un grup sanitar, situat la etajul I al Școlii Generale nr. 14 din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice.
Activități pentru prevenirea consumului de droguri organizate de medici și polițiști în rândul elevilor
La data de 7 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani au desfășurat activități preventiv-educative, cu elevii clasei a IX a, ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.
Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi - ”Viitorul... întâmplat deja” - FOTOGALERIE
Vineri, 04 noiembrie 2022, în cadrul activității ”Viitorul...întâmplat deja”, mai mult de 100 de elevi ai colegiului au ascultat uimiți și fascinați discursul domnului academician Florin Munteanu, specialist în teoria complexității.
Marinarii militari promovează cariera militară la Dorohoi, Darabani și Botoșani!
Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-10 noiembrie, o campanie de promovare a carierei militare în județul Botoșani, pentru a prezenta elevilor de gimnaziu și liceu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și formare profesională din Constanța și Mangalia.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi: calificare în semifinala International Youth Math Contest (IYMC)
În urma participării la concursul Internațional Youth Math Contest (IYMC), eleva Plamadă Bianca din clasa a XII-a A, coordonată de prof. Stregaru Viorica, de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a reușit să se califice în semifinala concursului.
„Adolescență fără delincvență!”, campanie derulată de către jandarmii botoșăneni
Ultima săptămână a primului modul de învățare din anul școlar 2022 - 2023 a fost un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a desfășura campania preventivă ,,Adolescență fără delincvență!".
Elevi învățați să salveze vieți și în vacanță - FOTOGALERIE
Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în situații critice pentru tine ori pentru alții este foarte important. La fel de important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, să fie anunțate de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează!
Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! Campanie dusă de către polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară
În săptămâna premergătoare vacanței, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 220 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar.
Proiect european de amploare la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoșani - „Lucrând în / cu o orchestră şcolară” - GALERIE FOTO
„Donde hay música no puede haber cosa mala / Unde-i muzică, nu poate fi nimic rău”, este una dintre celebrele replici pe care Cervantes le rosteşte prin gura la fel de celebrului său personaj, Sancho Panza, în capitolul XXXIV din „Don Quijote de la Mancha”, partea a doua. Replica aceasta nu este singura pe care scriitorul, considerat...
Campanie de prevenire a violenței în rândul elevilor, desfășurată de către polițiștii botoșăneni în școlile gimnaziale din Manoleasa și Miorcani
În ziua de 21 octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de prevenire a bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, cu elevii Școlilor Gimnaziale din localitățile Manoleasa și Miorcani.
Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi s-a îmbogățit cultural - FOTOGALERIE
În ceasul zilelor de toamnă, când gradele de afară coboară până în inima pământului, oamenii își găsesc Acasă locul cald, confortabil și bine plăcut. Lângă cei dragi împărtășim poveștile, impresiile și emoțiile. Pentru cine este plecat în lumea dorului necurprins, lăsăm în locul lor o stea luminoasă de pe bolta cerească,...
Polițiștii au fost în vizită la Școala nr. 6 din municipiul Botoșani - FOTO
Astăzi, 20 octombrie 2022, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat o activitate informativ-preventivă, cu elevii clasei pregătitoare ”Licuricii”, din cadrul Școlii Gimnazială nr. 6 Grigore Antipa, Botoșani.
Activități pentru prevenirea consumului de droguri organizate de către polițiști
La data de 12 octombrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani au desfășurat activități preventiv-educative, cu elevii clasei a IX-a, ai Colegiului Economic ”Octav Onicescu”.
Cupa liceelor la MTB
În data de 15 octombrie 2022, Asociația Club Sportiv Cupa Moldovei, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani și Magazinul de biciclete ActiveXplore din Botoșani, organizează Cupa liceelor la MTB.
Transportul de persoane verificat în această săptămână de către polițiști!
Astăzi, 10 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni desfășoară activități de control pentru verificarea legalității transportului de persoane, inclusiv transport de elevi.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, prezenți în una din școlile din Botoșani
La data de 6 octombrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoșani.
PSD Botoșani a sărbătorit profesorii, colegi din echipa social-democrată, de Ziua Educației - FOTOGALERIE
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici, alături de secretarul executiv Alexandra Huțu, primarul municipiului Botoșani Cosmin Andrei, de subprefecții Paula Cojocariu-Berențan și Tiberiu Manolache, viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, precum și de echipa...
FOTO - Polițiștii botoșăneni alături de copii pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație
La data de 4 octombrie 2022, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani şi ai Serviciului Rutier Botoşani au fost alături de 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, din cadrul Centrului Educaţional SC MISCHA KIDS SRL, din municipiul Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi ...
Elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob ”și Liceul „Regina Maria” au donat sânge de Ziua municipiului Dorohoi
În urma invitației făcute dorohoienilor, de către cadrele medicale ale Unității de Transfuzii Sanguine (UTS) Dorohoi, ca de ziua orașului să doneze sânge, au răspuns acestui apel elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” și Liceul „Regina Maria” dar și alți dorohoieni.
Pagina 19/55  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
611
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
378
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
378
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord