Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: persoane
Proiectul „Împreună prindem curaj”, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, continuă - FOTO
Îndemnul „Fii antiviolență” din cadrul proiectului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”, derulat la nivelul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, a inspirat la o nouă activitate.
Mașină distrusă de flăcări pe o stradă din Avrămeni FOTO&VIDEO
Un autoturism a luat foc astăzi, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea Avrămeni.
Deputat Alexandra Huțu: „Vești bune de Ziua Familiei pentru cuplurile care vor să devine părinți: Programul Național pentru creşterea natalităţii continuă și în acest an.”
De Ziua Internațională a Familiei, deputatul social-democrat Alexandra Huțu, a anunțat că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse desfășoară și în acest an „Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”.
ANUNȚ - DAS Dorohoi angajează patru medici școlari cu jumătate de normă, la Cabinetele Medicale Școlare
Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a 4 (patru) funcții contractuale de execuție, vacante, de medici școlari cu jumătate de normă, pe durată nedeterminată, specializarea medicină generală/medicină de familie/pediatrie, în cadrul Serviciului de beneficii sociale, Compartimentul Asistență Medicală...
Incendiu de vegetație uscată la Tătărășeni. Au ars aproximativ cinci hectare de stuf
Aproximativ cinci de hectare de vegetație uscată și stuf au ars, seara trecută, în localitatea Tătărășeni din comuna Havârna.
Incendiu provocat de câțiva copii care s-au jucat cu focul
Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. Depozitul de gunoi a fost cuprins de flăcări după ce câțiva...
Primăria municipiului Dorohoi - Anunț consultare publică pentru construire Stație ITP, Atelier Geometrie direcție auto și Împrejmuire
Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională...
„Săptămâna Școala în siguranță”, activitate aflată la prima ediție
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri...
Primăria municipiului Dorohoi – Anunț consultare publică
Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională în ...
Botoșănean sancționat cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 anunțând fals existența unei bombe
La data de 12 mai 2024, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați de către o persoană anonimă...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor...
DOROHOI – Campanie de sterilizare gratuită pentru câini
Municipiul Dorohoi înglobează o comunitate iubitoare de animale, iar în momentul de faţă nu se mai face faţă la numărul uriaş de câini ce ajung...
Anunț angajare! O asociație din județ angajează „GOSPODAR”
Asociația pentru copii „Il Girotondo” Botoșani, organizează interviu pentru ocuparea unui post de GOSPODAR, Cod COR 515201.
Droguri de risc descoperite la graniță, în cizma unei femei. Persoana, propusă pentru arestare preventivă pentru 30 de zile
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, împreună cu lucrători vamali au descoperit în bagajul unei tinere din Spania, 86 de grame substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul...
„Cu viața mea apăr viața”, concurs dedicat elevilor de gimnaziu și liceu din județ. Elevi din Dorohoi pe podium - FOTOGALERIE
Peste 50 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Incendiu de vegetație uscată, deproporții, la Tătărășeni. Pompierii au intervenit mai bine de șapte ore - VIDEO&FOTO
Aproximativ 45 de hectare de vegetație uscată, arbuști, deșeuri menajere și vegetale stuf au ars, noaptea trecută, în localitatea Tătărășeni din comuna Havârna.
Efective de jandarmi suplimentate pentru Zilele municipiului Botoșani
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv „Cornișa” în perioada 9 - 12 mai a.c.
Incendiu într-un balcon din Botoșani, cauzat de o lumânare lăsată aprinsă - FOTO
O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile a provocat un incendiu în balconul unui apartament de pe strada Vârnav, din municipiul Botoșani. Deși era acasă, proprietara nu și-a dat seama ca ard lucrurile din balcon. Un vecin a observat ca iese fum și a sunat la 112 după ajutor.
36 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, în noaptea de Înviere
Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Acțiuni ale jandarmilor botoșăneni în minivacanța de 1 Mai și noaptea de Înviere
În minivacanța de 1 Mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat preponderent în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni.
Administrația Pieții Dorohoi – Anunț licitație pentru închiriere spații și terenuri din domeniul public
Nr.265 din 29.04.2024 - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
Primăria Dorohoi - DISPOZIȚIE privind modificarea sediilor secțiilor de votare nr. 88, nr. 92 și nr. 103 din Municipiului Dorohoi, județul Botoșani
Primarul Municipiului Dorohoi, județul Botoșani, având în vedere referatul de specialitate nr.1143 din 26.01.2024 prin care se propune schimbarea sediilor secțiilor de votare nr. 88, nr. 92 și nr.103 din Municipiul Dorohoi deoarece nu mai îndeplinesc condițiile pentru organizarea procesului electoral;
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure - VIDEO
Pompierii militari și voluntari au istalat toate cele 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, în mai puțin de două săptămâni de la demararea campaniei „Detector pentru viață” în județul Botoșani. Activitățile s-au derulat în Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău,...
Măsuri dispuse de către autoritățile județene în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște - VIDEO
Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște în apropierea zonelor de agrement și a lăcașurilor de cult. Se va acționa pentru prevenirea situațiilor de urgență și a faptelor antisociale care pot afecta liniștea și...
AJOFM Botoșani organizează prima Bursă a locurilor de muncă din acest an. Agenții economicii invitați să se înscrie
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani pregăteste prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024, care va avea loc în data de 17.05.2024. Evenimentul se va  desfăşura începând cu ora 9.00, în incinta Sălii Polivalente “Elisabeta Lipă” din Municipiul Botoșani, B-dul M. Eminescu nr. 15 A.
Cetățean moldo-român arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți - FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat doi bărbați cu cetăţenie Republica Moldova care au incercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul unui tânăr cu cetățenie română și R. Moldova, cu intenţia de a ajunge în Bucureşti, pentru a-şi căuta un loc de muncă.
Un bărbat mort și alte două persoane spitalizate, în urma unor accidente rutiere petrecute noaptera trecută - FOTO
O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere produse, noaptea trecută, între localitățile Flămânzi și Prăjeni, dar și în dreptul pădurii Rediu.
ISU Botoșani angajează. Patru posturi de subofițer scoase la concurs, din sursă externă
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a scos la concurs patru posturi de subofițer, prin încadrare directă, astfel:
De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, polițiștii de frontieră botoșăneni au confiscat marfă contrafăcută - FOTO
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, peste 680 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
Sancțiune de 1.600 de lei pentru transportatorii de persoane
În cadrul activităților desfășurate a fost verificată legalitatea transportatorilor de persoane, prilej cu care au fost depistate două microbuze de transport călători, care aveau peste 22 de persoane, respectiv peste 16 persoane în plus față de numărul de locuri.
Polițiști din tot județul prezenți pe străzile Dorohoiului
La data de 23 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală arondate, a Poliției Municipiului Botoșani, a Poliției Orașului Săveni, a Poliției Orașului Ștefănești și a Serviciului Rutier, pentru prevenirea și combaterea...
ISU Botoșani a scos patru posturi la concurs, din sursă externă
Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea, prin încadrare directă, a unor posturi vacante în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Lăcașurile de cult din județ verificate de către inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani, înainte de sărbătorile pascale
Inspectorii de prevenire și-au intensificat, în ultima perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Botoșani. Aceștia au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a...
Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit
...
Pagina 36/183  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
622
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
542
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
477
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
385
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
381
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
360
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
353
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord